Desulfurarea gazului de cocs
Data: 1-15 septembrie 2004
Cocsificarea este un proces de distilare uscata a carbunilor, dupa ce au fost foarte bine macinati. Substantele volatile ce se degaja in acest proces sunt captate si procesate.
Dupa ultimul razboi mondial, in cartea intitulata "ARMELE LUI KRUPP" se spunea can industriasul germans-a imbogatit mai mult din fumul cocseriilor decat din vanzarea tevilor de tun pe care le-a fabricat. Nemtii, la vremea aceea, scoteau din gazul de cocserie fractii foarte profund prelucrate, pana la parfumuri si medicamente ori coloranti.
La cocseria de la Galati, sectia chimica produce, in momentul de fata, gudron brut, apa amoniacala concentrata, sulfat de amoniu si benzen. Gudronul este pompat la sectia de prelucrare a gudronului, unde in urma distilarii rezulta smoale de tip A si B, naftalina, ulei de creuzet, antracen, ulei de absorbtie (reutilizat in sectia chimica pentru obtinerea benzenului). Mai nou, sectia chimica exporta gudron in Cehia si Germania. In urma cu 20 de ani se extragea antracen si se exporta in fosta Republica Democrata Germana ca sa faca din el antrochinona, o substanta folosita in fotografie si film.
Apa amoniacala concentrata se livreaza la Ocna Mures si Govora, parteneri inca de la prima "sarja". Sunt clienti fideli, care prefera acest produs pentru concentratia mare de hidrogen sulfurat, cu ajutorul caruia se obtin produsele sodice.
Benzenul este expediat, in general, la Moinesti, beneficiar traditional, dar s-a livrat (ocazional) si la export.
Sulfatul de amoniu a mers, in primavara aceasta, mai mult la export: Franta, Cipru etc., dar si la intern. Acum s-a realizat si o instalatie de desulfurare a gazului de cocserie. S-a estimat ca ea va produce aproximativ 120 de tone de sulf lunar, cam patru tone pe zi. Aici sunt, insa, mai multe variabile, mai multi factori. Este vorba, in primul rand, de debitul de gaz si, bineinteles, despre parametrii de functionare ai coloanelor de distilare. Cu cat debitul este mai mare, cu atat cantitatea de gaze acide (materia prima a sulfului) este mai ridicata, rezultand o productie mai mare.
Nu cunosc inca intentiile potentialilor beneficari ai sulfului, atat timp cat nu s-a stabilit inca un pret. Dar gama larga de utilizare promite mult. Sulful este folosit in agricultura, pentru obtinerea antidaunatorilor: pesticide, fungicide; poate fi utilizat in industria farmaceutica; in obtinerea cauciucului sintetic ... Are o gama atat de larga de utilizari incat e bine sa ne oprim aici.
De la aceasta instalatie de desulfurare a gazului de cocserie se asteapta rezultate foarte bune. Cu siguranta mai bune decat ale celei vechi, executata dupa un procedeu polonez si care n-a functionat niciodata. Nici cea de la Uzina Cocso-Chimica nr. 2 n-a functionat absolut deloc, chiar daca era facuta dupa un procedeu englezesc.
Noua instalatie a fost conceputa sa "mearga" pe trei directii. Prima este obtinerea sulfului; cea de-a doua, a apei amoniacale concentrate. In cazul in care cea de a doua nu are beneficiar de moment, exista o posibilitate de rezerva: obtinerea unui surplus de sulf sau de sulfat de amoniu.
In anii dinaintea privatizarii se foloseau in jur de 40-45.000 Nm3 de gaz si, bineinteles, racirea era adecvata acestui regim de lucru. In momentul in care s-a marit debitul de gaz, s-a impus montarea unei statii frigorifice ce deserveste schimbatoarele de caldura. Echipamentul statiei este nemtesc, produs de firma GEA GRASSO INTERNATIONAL. Montajul a fost facut de firma romaneasca BRICO, cea care a adus si turnurile de racire si a construit bazinele de racire, precum si cuvele de retentie a scurgerilor accidentale. Statia a fost pornita anul trecut si functioneaza foarte bine. Acum se realizeaza parametrii doriti, atat pentru instalatia de desulfurare, cat si pentru racirea gazului de cocs.
Desulfurarea cat mai completa a gazului de cocs este un proces deosebit de important atat pentru obtinerea sulfului, cat si pentru asigurarea unui gaz de cocs-combustibil pentru cazane si cuptoare metalurgice - cat mai putin agresiv din punct de vedere chimic. Urmele de oxizi de sulf, remanenti in gazul de cocs, au proprietati corosive deosebit de puternice, chiar si dupa ce au fost arse in furnalele cazanelor sau cuptoarelor. Desulfurarea gazului de cocs este o realizare importanta si sub aspectul protectiei mediului atmosferic din zona.