Saptamana Electrotehnicii Romanesti
Data: 15-30 septembrie 2005
Saptamana Electrotehnicii Romanesti imi da prilejul ca, uitandu-ma “in urma“, sa-mi amintesc de proiectele mari pe care cercetarea stiintifica si industria electrotehnica le-a dezvoltat si de aici invatamintele care rezulta pentru viitor.
Unul din faptele care se desprind din timp a fost excelenta colaborare dintre industria electrotehnica si cercetarea stiintifica in domeniu, materializata prin crearea de noi tehnologii, produse sau capacitati industriale, aparute ca urmare a legaturii stranse dintre acesti doi vectori. Ca director de Directie Tehnica a Ministerului Industriei Electrotehnice, am putut aprecia numeroase solutii de mare originalitate date de cercetatorii din domeniu, dupa cum am fost impresionat de capacitatea industriei de a-si insusi noile tehnici si produse, in paralel cu perfectionarea continua a personalului tehnic. Atenti cu ceea ce fac altii, dar nedispunand de multe ori de mijloacele pe care acestia le aveau, ei au luptat cu multa pasiune pentru ca industria electrotehnica sa abordeze modern proiectele incredintate si sa devina astfel un partener apreciat in tara si strainatate.
Acest invatamant care se refera la colaborarea dintre cercetare si industrie trebuie sa constituie un obiectiv mai atent urmarit astazi de cei doi parteneri, de raspunsul dat la aceasta problema depinzand dezvoltarea in viitor a industriei electrotehnice romanesti.
prof.dr.ing Valerius-Mihail Stanciu,
directorul directiei generale tehnice din MIET /MICM (1979 – 1990)
Ca fost director al Intreprinderii “ Electrotehnica “, intreprindere care in domeniul actionarilor electrice de putere si al automatizarii a colaborat strans cu institutele de cercetari din domeniul electrotehnic – in special cu ICPE si IPA – apreciez in mod deosebit forta de conceptie a cercetatorilor din acest domeniu de mare complexitate.
Nu pot sa nu remarc ca multe dintre solutiile date de acestia in domeniul tractiunii electrice, al redresoarelor de putere si al sistemelor de excitatie pentru turbo si hidrogeneratoare, al masinilor electrice speciale si al echipamentelor, au reprezentat premiere in industria romaneasca. Acestora li se adauga produsele sau liniile tehnologice pentru automatizarea proceselor din industria chimica, metalurgica sau a cimentului, livrate, datorita performantelor lor, la importante obiective industriale din tara si strainatate.
Sper ca intalnirile care se vor organiza in cursul acestei saptamani vor redescoperi adevarul ca cei care lucreaza in acest domeniu pot face mai mult si ca electrotehnica romaneasca isi conserva prestigiul format in ani.
ing.dipl. Dumitru Ionescu,
director general al |ntreprinderii “Electrotehnica“ Bucuresti (1970-1991)
O Saptamana a Electrotehnicii Romanesti te indeamna sa-ti amintesti de tot ceea ce impreuna, cercetarea stiintifica, invatamantul si industria au facut si totodata sa evaluezi cum experiente si competente castigate de-a lungul anilor pot contribui la rezolvarea problemelor noi cu care astazi industria electrotehnica se confrunta.
Imi aduc aminte de numeroasele contributii aduse de electrotehnicieni la asimilarea echipamentelor energetice, a celor navale, la echipamentele pentru centralele nucleare si cate altele. Licentele achizitionate in ani in domeniul aparatajului, al materialelor izolante si al componentelor electronice si dezvoltarea lor de catre institute si fabrici au condus la realizarea unor productii performante care tot mai frecvent luau drumul exportului.
Astazi electrotehnicienii se confrunta cu probleme noi legate de profilarea sectorului electrotehnic, cu problema productivitatii mult ramasa in urma fata de industria electrotehnica europeana, a costurilor de productie, calitatii si castigarii de piete de desfacere. Sunt probleme complexe pentru a caror rezolvare trebuie gasite importante resurse materiale si umane, dar sunt convinsa de forta electrotehnicii romanesti si de capacitatea ei de a gasi solutii.
|i felicit pe cei care fac parte din acest distins colectiv si cred in viitorul industriei electrotehnice romanesti.
ing.dipl. Angela Voicila,
ministru adjunct in Ministerul Industriei Electrotehnice ( 19 - 19 )
Ma bucura faptul ca electrotehnicienii au considerat ca pentru a gasi solutii in profilarea sectorului si pentru a oferi cai eficiente de transfer al solutiilor rezultate din cercetare, trebuie sa organizeze o manifestare de acest gen in care oamenii din cercetare si cei din industrie sa-si impartaseasca din rezultate si sa caute ca impreuna sa gaseasca solutii pentru dezvoltarea industriei electrotehnice romanesti.
Ca director al Institutului de Mecanica Fina si ca ministru al Cercetarii intr-o anumita perioada de timp, am avut satisfactia de a lucra cu industria si cercetarea electrotehnica si a putea constata curajul si competenta tehnica cu care colectivele din industria electrotehnica abordau problemele complexe incredintate spre rezolvare. Mi-a facut o mare placere sa constat de-a lungul anilor receptivitatea electrotehnicienilor de a se angaja in rezolvarea unor probleme tehnice nu simple, care presupuneau nu numai competenta tehnica dar si o larga deschidere spre colaborare, capacitatea de a lucra in echipa.
Nu pot sa-mi amintesc decat cu placere si satisfactie de colaborarile pe care le-am avut cu institutele electrotehnice romanesti si felicit cu toata caldura pe cele doua institute fanion ale electrotehnicii – ICPE si copiii sai si IPA - pentru cei 55, respectiv 45 de ani rodnici de activitate. Le doresc tuturor sanatate, rezultate tot mai numeroase si sa conserve acelasi dinamism pe care il cunoastem.
prof.dr.ing. Doru Dumitru Palade,
ministrul cercetarii si tehnologiei (1992 – 1996)