Sibiu. Evolutia electrotehnicii
Data: 15-30 septembrie 2005
Interactiunea dintre stiinta si industrie a dus la transformarea permanenta a mijloacelor de productie, la adaptarea lor in acord cu necesitatile vremurilor. Vorbind despre evolutia electrotehnicii, o privire in istorie nu inseamna doar un moment nostalgic, ci poate fi o pilda pentru actiuni prezente.
In 1891 o delegatie a Municipiului Sibiu viziteaza Expozitia de “instalatiuni electrice” la Frankfurt am Main. Sub efectul celor vazute, in 1893 se organizeaza “Expozitia de electricitate din Sibiu”, in care puteau fi vazute: dinamuri, conductori electrici cu izolatii diferite, suporti izolanti pentru conductori electrici, motoare electrice de 4 CP, 900 rot/min. Mai interesant ni se pare astazi, la peste un secol distanta, ca in acea expozitie erau deja prezente inca doua mari categorii de bunuri: masini industriale actionate electric (razboi de tesut, fierastrau circular si cu banda, masina de gaurit, masina de cusut) si produse de electrotehnica pentru folosinta casnica (fier de calcat, fier pentru ondularea parului, ciocan de lipit, bricheta, becuri, lampi etc.).
Stimulati de cele doua evenimente si de tendintele din economia europeana, la 18 mai 1895 un grup de intreprinzatori fondeaza “Electrizitatswerke A.G”. si hotarasc construirea Uzinei Electrice Sadu 1 si a liniei electrice de alimentare Sadu - Sibiu. Intre hotarâre si fapta a trecut foarte putin timp. Lucrarile de constructie la uzina Sadu 1 incep in iunie 1895, iar in decembrie 1896 curentul electric ajungea la Sibiu. Iata cum a fost consemnat evenimentul in Telegraful Român din 22 dec. 1896: ”Cu seara de Sâmbata, felinarele cu petroleu si-au terminat misiunea lor in Sibiu. Progresul timpului le-a delaturat, inlocuindu-le cu mândra lumina electrica. {i cum lumea e peste tot recunoscatoare pentru cei emeritati, in seara aceasta, felinarele cu petroleu au fost pare-ca anume lasate sa arda ici-colea, umil si sfârsit, alaturi de stralucitoarele felinare electrice.” Frumos epitaf pentru sfârsitul unei ere si inceputul alteia noi!
Ceea ce trebuie remarcat in acest crâmpei de istorie este intervalul de timp extrem de scurt dintre momentul contactului cu noile tehnologii puse la dispozitie de electrotehnica si punerea lor in practica, mai ales daca tinem cont de posibilitatile de comunicatie si de transport ale acelor vremuri.
Revenind la zilele noastre, cu totii traim o realitate de necontestat: suntem autori, martori si “victime” in acelasi timp ale unui proces de evolutie pe care il resimtim atât ca indivizi luati separat cât si ca grupuri sociale, iar mare parte a acestei evolutii se datoreaza electrotehnicii. Este firesc acum, la ceas aniversar al electrotehnicii in România, sa ne punem intrebari legate de sensul evolutiei acesteia, de impactul social pe care-l produce.
Au aparut si apar materiale noi, apar tehnologii noi, apar servicii noi, la baza acestora stând electrotehnica in principal, prin utilizarea informatiei si a calculatorului electronic. Toate acestea au facut sa dispara partial sau total meserii traditionale si sa apara altele noi. Meseria de inginer in domeniul electrotehnicii nu va disparea. Ea are viitor peste tot in lume, dar cu reala bucurie si cu acoperire in fapte afirm ca aceasta meserie are un viitor asigurat si in zona Sibiului. Amintesc \n continuare doar câteva argumente.
In ultimii ani economia municipiului Sibiu s-a relansat. O dovada a felului in care se dezvolta sectorul industrial al municipiului nostru este aparitia si extinderea platformei industriale Sibiu Vest, lânga aeroport. Atât aici cât si in alte parti ale municipiului isi desfasoara activitatea un numar important de firme al caror domeniu de activitate este direct legat de electrotehnica. Principalele domenii de activitate sunt: echipament electronic pentru autovehicule, senzori si traductoare, relee si echipamente electrice. Dintre acestea amintim societatile: Continental Automotive Products, Wenglor, Siemens-SIMEA, Kuhnke, Hartmann etc. Toate aceste societati realizeaza produse electrice si electronice performante, cerute de piata economica europeana. Unele dintre aceste firme, pe lânga productia propriu-zisa, au si departamente de proiectare a produselor realizate. Spre exemplu, in departamentul de proiectare al societatii Continental Automotive Products lucreaza deja 200 de tineri ingineri a caror specializare este in domeniul Calculatoare si Inginerie Electrica.
In Sibiu exista Facultatea de Inginerie “Hermann Oberth”, care face parte din Universitatea "Lucian Blaga". Legat de domeniul electrotehnicii, in facultate sunt pregatiti, printre altii, specialisti in doua specializari acreditate: Calculatoare si Electromecanica. Conform reformei din invatamântul superior, din acest an universitar vor exista urmatoarele doua domenii: Calculatoare si Inginerie Electrica.
Daca un Ford T din anii '30 nu putea fi realizat fara suruburi si piulite, astazi aproape orice produs nu mai poate fi conceput si realizat fara implicarea informaticii si a electronicii, fara prezenta microcontrolerului. Intelegând acest lucru, noi, cei din scoala de inginerie de la Sibiu, am actionat de asa maniera incât absolventii nostri sa gândeasca in acest fel si sa fie pregatiti spre a face fata cerintelor impuse de aceasta realitate. Pentru aceasta am actionat pe trei cai: realizarea de planuri de invatamânt si continut adecvat al disciplinelor pentru noile domenii, cresterea nivelului de specializare a cadrelor didactice si, nu in ultimul rând, dotarea corespunzatoare a laboratoarelor, prin realizarea de parteneriate cu companii din zona.
Parteneriatul cu mediul economic din comunitate reprezinta o prioritate majora. Este in fapt elementul care oglindeste cel mai bine gradul in care societatea are nevoie de serviciile universitatii. Cel mai bun exemplu este colaborarea cu Continental Automotive Products. Printr-un program in care alaturi de Universitate si companie s-a implicat si “Deutsche Entwichlung Geselshaft - DEG” din Germania, au fost echipate patru noi sali de laborator. Valoarea dotarilor este de peste 160.000 euro si cuprinde: mobilier de laborator, calculatoare, aparatura moderna de laborator (osciloscoape 300MHz, cu 4 canale, generatoare, etc.), software specializat pentru realizarea sistemelor cu microcontrolere, kituri cu microcontrolere, soft si echipament pentru realizarea cablajelor imprimate, soft si echipament pentru testarea sistemelor cu microcontrolere, prototipuri din domeniul automotive pentru demonstratii si activitati de laborator. Beneficiile parteneriatului sunt reciproce, gradul de succes al absolventilor nostri pe piata fortei de munca fiind superior in acest an raportat la anul trecut. Consecinta a bunelor rezultate, cooperarea va continua. In acest an universitar tema parteneriatului o constituie reutilarea laboratoarelor in care sunt insusite cunostinte fundamentale in electrotehnica si informatica, cunostinte pe care tinerii trebuie sa le dobândeasca in primii ani ai studentiei. Nivelul dotarilor din anul viitor va fi de peste 50.000 euro.
Meseria de inginer in domeniul electrotehnicii ramâne o garantie si pentru timpurile care vor urma fiindca electrotehnica si domeniile conexe acesteia reprezinta un sector vital pentru producerea de bunuri si servicii. Facultatea are un rol tot mai important, fiindca in contextul actual si viitor numai o pregatire inginereasca de calitate va oferi o buna pregatire a fundamentelor necesare viitoarei profesii, dar si elemente moderne de specializare in sectoare de vârf ale elctrotehnicii, electronicii si informaticii. Iata deci ca Facultatea de Inginerie “Hermann Oberth” din Sibiu ramâne un pod intre trecutul remarcabil si viitorul plin de sperante al electrotehnicii, in aceasta parte a tarii.