SARBATORI DE CRACIUN PLINE DE MUZICA
Data: 16-31 ianuarie 2008
Frumoasele sarbatori de iarna nu puteau trece fara a fi marcate – si anul care s-a incheiat – printr-un concert special al Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea, sustinut in frumoasa traditie pe care ansamblul a instituit-o incepand cu anii ’90. In fapt, cand vorbim de acesti ultimi ani, ne referim la reprezentatiile care au avut loc chiar sub numele orchestrei, dar o parte importanta a istoriei de peste 50 de ani a Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea a fost scrisa prin concertele sustinute cu prilejul sarbatorilor traditionale in ani in care, a face muzica de Paste sau de Craciun, era mai mult decat o indrazneala.
Timp de doua decenii, intre 1970 – 89, orchestra a concertat la Biserica Lutherana si Catedrala Romano-Catolica Sfantul Iosif, care reprezentau institutii muzicale de rezistenta, singurele care aduceau in sufletele melomanilor marile creatii care contau, in vremurile acelea, ca muzica religioasa, oratorii, misse, cantate. Nucleul orchestrei inginerilor, animat de un mare muzician, prof. dr. ing. Mircea Cazacu, concertmaestrul ansamblului, a reprezentat in fapt, orchestra si a Catedralei Sfantul Iosif si a Bisericii Lutherane, unde s-au pus in opera adevarate capodopere. Sub conducerea unor pasionati dirijori, printre care ii amintim pe Andreas Porfetye si Mihai Albici la Catedrala Romano-Catolica, sau Christian Reich si Vasile Tudose, la Biserica Lutherana, s-au interpretat oratoriile Matheus Passion, Johaness Passion, Cantata de Craciun de Bach, Anotimpurile si Creatiunea de Haydn, Messiah de Haendel, Missa „In Tempore Belli“ de Mozart si multe altele. Maestri ai artei interpretative, precum soprana Bianca Manoleanu, mezzosoprana Martha Kessler, tenorul Zsolt Szilagy sau baritonul Alexandru Moisiuc si-au adus contributia la realizarea unor reprezentatii de exceptie, care erau urmarite totdeauna de un public care depasea cu mult capacitatea acelor lacasuri.
Dupa anul 1990, Orchestra Inginerilor a continuat sa sustina concerte, cu aceleasi ocazii, sub nume propriu, colaborand frecvent cu muzicienii care activeaza muzical la bisericile amintite, enumerandu-i pe organistii Irina Nastase, Vlad Nastase sau Irinel Buga. In anul 2005, orchestra a prezentat, pentru prima data in tara, impreuna cu Corul Martin Luther al Bisericii Lutherane, Missa Brevis „St. Joannis de Deo“ de Joseph Haydn, rezultat al unei colaborari reusite dintre Mircea Ionescu, dirijorul corului si cantor al Bisericii Lutherane, si Andrei Iliescu, dirijorul orchestrei.
Concertul de Craciun de la finele anului trecut a constituit o premiera din punctul de vedere al locatiei de desfasurare, Palatul Sutu. Cei ce trec pragul palatului gasesc sub rafinatele volute ale vechii sali a balului o atmosfera cum nu se poate mai propice muzicii, care inaripeaza deopotriva performerii si melomanii. Concertul a fost organizat in colaborare cu Fundatia ACCUMM, o institutie cu aplecare speciala spre organizarea de reprezentatii muzicale, care desfasoara o stagiune muzicala continua in cadrul Palatului Sutu. Fundatia este condusa de doi distinsi oameni de cultura, Verona si Petru Maier, pentru care ideea de a intretine un spatiu muzical cat mai mult „populat“ reprezinta conditia esentiala pentru pastrarea unei calitati inalte a publicului meloman.
Programul concertului a avut o alcatuire de lucrari, absolut incantatoare, care a entuziasmat o asistenta care a depasit cu mult capacitatea salii de spectacol.
Prima lucrare a constituit-o Concertul Grosso nr. 6, op. 8 „Fatto per la notte de Natale“, de Arcangelo Corelli. Atmosfera lucrarii a fost minunat redata, interpretarea relevand bogatia de emotii cuprinse in fiecare parte. Grupul Concertino, alcatuit din Ileana Ionesti, Mihai Perciun – vioara, Teodor Chircu – violoncel si Maria Haiduc – pian, a realizat un dialog inspirat cu ansamblul orchestral, fiind in acelasi timp o prelungire frazeologica a acestuia, dar si prezente solistice convingatoare.
Soprana Cristina Zamfir a sustinut cu stralucire partitura solistica in doua arii Et Exsultavit, din oratoriul Magnificat de J.S. Bach, si Ave Maria, de Charles Gounod, care i-au potentat calitatile vocale deosebite.
O prestatie solistica remarcabila a avut Lucia Ramureanu, in celebrul concert pentru oboi si orchestra de camera in re minor, de Alessandro Marcello. Cele trei parti ale concertului s-au aflat intr-o proportie ritmica excelent aleasa, partea a doua, Adagio, fiind un varf de interpretare prin frazare si sensibilitatea transmisa de solista.
Programul s-a incheiat cu Variatiunile pe o tema de Craciun de Ceaikovski, de Arenski, op. 35, o lucrare romantica de o bogatie coloristica aparte. Este o lucrare in care orchestra si-a dat masura calitatilor sale de exprimare, transmitand o emotie artistica speciala.
Audienta si-a manifestat prin aplauze indelungi aprecierea fata de tinuta artistica a Concertului de Craciun, fata de calitatea interpretarii solistilor si a orchestrei. Este motivul pentru care ne exprimam satisfactia deosebita fata de membrii orchestrei, pentru pasiunea pe care o etaleaza in pregatirea unor concerte atat de speciale si, in mod deosebit, fata de dirijorul Andrei Iliescu, pe care il intalnim, cu fiecare ocazie, la cea mai inalta cota artistica, oferindu-ne motive de reala satisfactie.