Cele mai importante zece argumente in favoarea promovarii transportului feroviar
Data: 1 - 15 noiembrie 2014
Un mic ghid elaborat de Allianz pro Schiene
Allianz pro Schiene este o asociatie apolitica si non-profit, creata pentru promovarea transportului feroviar, ca fiind sistemul de transport cel mai sigur si prietenos cu mediul. Asociatia cuprinde ca membri atat organizatii non-profit care doresc sa se implice in actiuni menite sa imbunatateasca transportul feroviar, cat si firme care activeaza in sectorul de profil, ca membri sustinatori. Asociatia activeaza la nivel national, cu orientare (deschidere) europeana. A fost infiintata la Frankfurt pe Main, la 14 iunie 2000, si cuprinde astazi ca membri 19 organizatii non-profit si 117 membri sustinatori. Obiectivul principal al „Aliantei“ este cresterea cotei de piata a transportului feroviar atat in traficul de persoane, cat si in cel de marfuri. Pe termen mediu (pana in 2020) isi propune ca, in Germania, cota de piata a traficului feroviar de calatori sa se ridice la minimum 15%, iar a traficului de marfuri la minimum 25%. (Baza de calcul a cotei de piata este volumul de prestatii exprimat in calator, respectiv tone.km).
Transportul feroviar trece, la inceputul secolului 21, printr-o renastere in intreaga lume. Si in Germania, transportul feroviar este in crestere. Acesta castiga iar cote de piata si niciodata calea ferata n-a transportat atat de multi calatori ca in prezent.
De ce in Germania se profita in mod special de aceasta tendinta si de ce politicul ar trebui sa orienteze „macazul“, cu mai multa tarie, spre expansiunea transportului feroviar, rezulta din argumentele prezentate in continuare.
1. Transportul feroviar cunoaste electromobilitatea si reduce dependenta de petrol
Cine importa gaze si petrol este economic dependent si politic santajabil. Peste 70% din intregul consum de petrol al UE apartine sectorului transporturi. Reducerea acestei dependente de petrol constituie o contributie importanta la siguranta aprovizionarii.
Electromobilitatea pe calea ferata este o veche realitate: aproape 90% din traficul feroviar de marfuri si persoane se realizeaza electric.
Mai mult de un sfert din energia electrica din sectorul feroviar este verde, iar tendinta este crescatoare.
2. Transportul feroviar este bun pentru protectia climei
Datorita unei rezistente la rulare mai mici oferite de relatia roata-sine, caile ferate sunt de trei ori mai eficiente energetic fata de cauciucul pe asfalt. Deoarece emisia de dioxid de carbon (CO2), gaz cu efect de sera, depinde nemijlocit de consumul de energie si de sursa de energie, transportul feroviar are o contributie activa la protectia climei.
Transportul feroviar de persoane produce o cantitate de CO2 pe calator.km la jumatate din cat produce traficul rutier cu autoturisme, iar in lungul parcurs chiar o cincime fata de traficul aerian.
In transportul de marfuri, un camion produce, pe tona.km de patru ori si jumatate mai mult CO2 decat pe calea ferata.
3. Transportul feroviar este indispensabil unei natiuni exportatoare
Aproape fiecare al patrulea angajat din Germania lucreaza pentru export. Fara o infrastructura feroviara corespunzatoare, Germania n-ar putea sa fie o tara lider in exporturi. Ca si tara importanta de tranzit, situata in mijlocul Europei, Germania profita de capacitatea sistemului feroviar, iar importanta liniilor de marfa creste odata cu transportul marfurilor pe distante din ce in ce mai lungi.
Aproape jumatate din traficul feroviar de marfuri este transfrontalier, iar tendinta este crescatoare. 70% din toate transporturile de containere pentru distante lungi ce pleaca sau sosesc in portul Hamburg se desfasoara pe calea ferata; soselele singure n-ar putea prelua aceste transporturi.
4. Transportul feroviar creeaza locuri de munca
Germania profita de ramurile economiei nationale care sunt lidere pe piata mondiala. Una dintre aceste ramuri este industria feroviara care livreaza la export peste 50% dintre produsele sale. Tehnica feroviara made in Germany este un sigiliu de calitate pentru transportul feroviar din intreaga lume.
Industria feroviara, alaturi de societatile de transport feroviar din Germania, reprezinta unii dintre cei mai mari investitori si printre cei mai importanti furnizori de locuri de munca. Aceasta bransa realizeaza anual o cifra de afaceri de 50 miliarde de euro.
Aproape 600 000 de angajati sunt in aceasta bransa; tendinta este crescatoare.
5. Transportul feroviar este un important factor de alegere a locatiei
Legatura cu transportul public constituie, pentru aproape 70% dintre conducatorii germani de intreprinderi, un important criteriu de alegere a locatiei. Importanta avantajului locatiei va creste odata cu fiecare majorare a preturilor energiei; in definitiv, transportul feroviar este de trei ori mai eficient energetic.
Un punct in plus pentru navetisti: cu un sistem de transport public atractiv, deplasarea spre locul de munca este platibila.
6. Transportul feroviar este sigur
In toata Europa, transportul feroviar este mai sigur decat cel rutier. Prin aceasta, siguranta constituie, de departe, un mare avantaj pentru transportul feroviar. In transportul de marfuri, calea ferata este de cateva ori mai sigura decat sistemul rutier, acesta fiind si motivul pentru care mai multe marfuri periculoase se transporta numai pe calea ferata si sunt interzise pentru camioane.
Riscul unui accident mortal este, in cazul autoturismului, de 55 de ori mai mare decat cel din tren.
Riscul de ranire este, in timpul calatoriei cu automobilul, de 105 ori mai mare decat in cazul calatoriei cu trenul.
7. Transportul feroviar economiseste banii societatii
Transportul feroviar, prietenos cu mediul si sigur, produce, pe km de prestatie, numai o treime din „costurile externe“ produse de traficul rutier.
Aceste costuri ascunse sunt consecinta produsa de mobilitatea participantilor si sunt suportate de casele de asigurari de sanatate, de platitorii de impozite, precum si de generatiile urmatoare. Costurile externe ale transporturilor din Germania se ridica la 80 miliarde de euro anual.
Fix 77 miliarde de euro din aceste costuri externe sunt cauzate anual de traficul rutier.
Transportului feroviar ii revin numai 2,5 miliarde de euro.
8. Transportul feroviar contribuie la sanatate
Deplasarea catre punctul de imbarcare, miscarea la transbordare fac ca utilizatorii trenului sa traiasca mai sanatos. Cercetari stiintifice efectuate in SUA au confirmat faptul ca utilizatorii transportului public au evident un profil mai activ pentru miscare decat oamenii care se deplaseaza la serviciu cu autoturismul. Chiar si in privinta emisiilor de gaze nocive, transportul feroviar detine cartea sanatatii.
Transportul feroviar genereaza, pe calator.km, mai putin de un sfert din cantitatea de particule ce cauzeaza cancerul, produsa de autoturisme in traficul rutier.
Si in privinta emisiilor de gaze alergice, calea ferata se prezinta mult mai bine.
9. Transportul feroviar regional economiseste spatiu si evita ambuteiajele
In toata lumea, aglomerarile urbane se extind. In Germania si Europa, orasele cresc odata cu regiunile. In aceste arii, calea ferata constituie coloana vertebrala a transportului public. In acelasi timp, calea ferata este mijlocul de transport ideal ce poate prelua cererea de servicii de transport in crestere a oraselor. Acesta este si motivul pentru care, din ce in ce mai mult, metropolele apeleaza la sistemul feroviar.
Cine investeste astazi in calea ferata evita problemele din transportul de maine.
10. Transportul feroviar asigura permanent cresterea calitatii vietii
O legatura feroviara inseamna libertatea de alegere a mijlocului de transport.
Nu fara motiv, un acces la o linie de cale ferata urbana (S-Bahn) face ca pretul terenurilor sa creasca imediat, dar duce in final la economii de timp si bani. Cine are in apropiere un sistem de transport public nu mai este nevoit, spre exemplu, sa-si duca copiii la scoala sau la sport, cu autoturismul. Asa contribuie transportul feroviar la cresterea calitatii vietii.
Accesul catre scoala, zone de petrecere a timpului liber sau magazine, prin intermediul caii ferate, constituie un important factor pentru mobilitate, independenta si o calitate mai buna a vietii cotidiene.
Alte articole



