A XV-a editie a Simpozionului Stiintific al Inginerilor Romani de Pretutindeni - SINGRO 2023
Data: 1-15 decembrie 2023 2023
Recent, a avut loc, la sediul central al AGIR din București, cea de-a XV-a ediție a Simpozionului Științific al Inginerilor Români de Pretutindeni - SINGRO 2023, cu tema Reziliența inginerească.
Organizată din doi în doi ani, această manifestare științifică oferă un cadru propice schimburilor de experiență și
extinderii colaborării, în special în plan economic, între inginerii români din țară și cei aflați dincolo de frontierele naționale. Au participat oameni de știință, alți specialiști, ingineri preocupați de evoluția și promovarea profesiei în cele mai diverse domenii de activitate. Lucrările s-au desfășurat în sistem mixt (cu participare fizică și online).
Comunicările prezentate și validate spre publicare de Comitetul științific vor fi incluse în Buletinul AGIR, indexat EBSCO, Publishing Inc. și Index Copernicus International.
Obiective realiste, soluții eficiente
În cuvântul de deschidere, Mihai Mihăiță, președintele AGIR, președintele de onoare al ASTR, a reamintit că noțiunea de reziliență provine din termenul latin resilio, „a se întoarce, a ricoșa, a ieși în evidență". Din punct de vedere psihologic, reziliența este definită frecvent drept capacitatea ființelor umane de a se adapta, într-o manieră pozitivă, la situații nefavorabile. Începând cu anii 1960, conceptul a fost aprofundat și completat pe măsura dezvoltării cercetărilor de profil.
Conceptul de reziliență corespunde, într-o anumită măsură, celui de „putere". Înseamnă a depăși o anumită dificultate, a deveni mai puternic, mai bun comparativ cu situația anterioară.
Cum se știe, în fizică, reziliența este o proprietate mecanică, definită ca energia absorbită de un corp ca urmare a unor deformări elastice.
În inginerie este definită drept capacitatea unui material de a rezista forțelor dinamice, adică șocurilor, până la eșec, absorbind energia cu deformări elastice și plastice. Această definiție a rezilienței coincide cu ceea ce în literatura tehnică engleză se numește rezistență la impact.
Vorbitorul a subliniat că reziliența este un termen care, în ultimii ani, se folosește din ce în ce mai des în legătură cu succesul unei organizații. Reziliența organizațională poate fi definită ca abilitatea de recuperare sau de acomodare rapidă la situații nefavorabile sau la schimbări semnificative. Unii autori susțin chiar că termenul „antifragil" ar fi mai potrivit pentru a defini reziliența organizațională.
În acest context, se apreciază că o organizație de succes trebuie să reziste la șocuri, să rămână la fel de puternică în urma acestora, să se adapteze schimbării și, mai mult, să profite de oportunitățile apărute în condițiile date. O variantă publicată în 2011 de Asociația Managerilor de Risk și Asigurări din Industrie și Comerț din Marea Britanie avansează teoria celor 5 R: Radarul de risc, Resursele, Relațiile organizației, Răspunsul rapid la incidente, precum și Revizuirea și adaptarea mediului organizațional.
Fiecare componentă a fost, astfel, detaliată:
Radarul de risc este acea „preocupare legată de eșec", și anume o concentrare permanentă a atenției în vederea depistării de erori și de lucruri care trebuie învățate din greșelile trecutului. Pare ceva simplu, dar, dacă ne uităm la marile scandaluri din lumea corporativă a ultimilor 25 de ani, observăm multe exemple de organizații care au repetat aceleași greșeli făcute de companii similare.
Resursele se referă la angajați și la caracterul moral al unei companii. Când caracterul moral al unor angajați ai companiei devine flexibil, va exista un impact negativ deosebit de puternic asupra întregii organizații.
Relațiile din cadrul organizației se referă atât la comunicarea internă, cât și la cea cu partenerii externi. Comunicarea defectuoasă apare ca una dintre cauzele principale în aproape toate cazurile de eșec organizațional. Aceasta însemnă că informația în interiorul organizației nu curge eficient pe toate planurile.
Răspunsul rapid în cazul apariției unui incident în organizație, pentru a nu degenera într-o criză sau chiar într-un dezastru, este esențial. Trebuie să existe o cultură organizațională în care raportarea riscurilor și incidentelor să fie stimulată pentru a permite organizației să aibă o reacție imediată.
Revizuirea continuă a mediului organizațional este necesară pentru schimbări, pentru îmbunătățiri, precum și pentru adaptarea imediată. Toate sunt elemente de bază în asigurarea rezilienței.
Este de remarcat că toate aceste cinci reguli se cer respectate riguros de factorii decidenți naționali, în vederea derulării cu succes a Planului Național de Redresare și Reziliență, astfel încât să accesăm integral și eficient fondurile rambursabile și nerambursabile care ne sunt alocate.
O abordare focalizată pe exercitarea profesiei de inginer
Prima comunicare, intitulată „Reziliența inginerească în era complexității", a fost susținută de prof. univ. em. dr. ing. Șerban Raicu. Autorul a precizat, de la început, că reziliența - concept polisemic și pluridisciplinar cu semnificații multiple și uneori contradictorii - se evocă, sub aspectul primordialității, cu deplin temei, în strânsă legătură cu modul de comportare a materiei vii, confruntate cu evenimente care tind să îi pericliteze funcționarea normală.
Reziliența ecologică vizează cercetarea capacității miraculoase a diversității materiei vii. „Tainele" acestui comportament, până în prezent, sunt numai parțial deslușite de achizițiile cunoașterii. Dacă, pentru oameni și animale, valențele atribuite rezilienței sunt, în bună parte, elucidate (procese de reglare-autoreglare, homeostazie etc.), atunci, în cazul plantelor, dar și al insectelor sau al viețuitoarelor microscopice, fascinațiile comportamentale în condiții neobișnuite sunt motivații pentru continuarea cercetărilor. Oamenii, conștienți de faptul că aceste sisteme naturale, în cea mai mare parte, chiar în ciuda intervenției noastre deseori brutale asupra mediului, dăinuie de sute de milioane de ani, au căutat dintotdeauna să învețe de la ele. Exemplele acestor asimilări pentru individ, colectivitate și societate în ansamblu, ca și pentru modul în care au fost transferate în concepția sistemele antropice, sunt numeroase.
Pe măsură ce omenirea, grație progreselor tehnologice, declanșate de revoluția mașinistă, a făurit sisteme tot mai sofisticate și, implicit, mai scumpe, preocuparea conservării funcționării normale, în condițiile evenimentelor perturbatoare, exogene sau endogene, calificate ca riscuri sau incertitudini, s-a acutizat. Conceptul de reziliență, în ultima jumătate de veac, inspirat de reziliența ecologică, a proliferat. Lipsa unei înțelegeri și coordonări unitare a condus, în funcție de obiectivele urmărite, la apariția mai multor tipuri de reziliență și la absența unei definiții unitare (cu toate că, în prezența diferențelor specifice și a genului proxim, această definire se impunea).
Pentru că inginerul este implicat în conceperea, realizarea, funcționarea și mentenanța sistemelor tehnice, am optat pentru folosirea conceptului de reziliență inginerească, cu necesarele extensii la reziliența sistemică (adecvată complexității sistemelor tehnice mari) și la reziliența socio-tehnică (determinată de interacțiunile, tot mai pronunțate, dintre sistemele tehnice și mediul social și natural).
Făcând abstracție de elementele specifice ale fiecăreia dintre cele trei reziliențe tratate în lucrare, se detașează ideea că fiecare este un concept complex, multifactorial, multinivel și multidimensional, asociat cu principii-cheie (anticiparea, răspunsul, învățarea și monitorizarea proactivă) subordonate asigurării succesului misiunii propuse. Fiecare dintre etapele remarcate în evoluția în timp a conceptului de reziliență inginerească este exemplificată printr-un eveniment larg mediatizat, cu consecințe negative de amploare. Astfel, am reținut: era tehnologică (anterioară anilor 1960), caracterizată prin defecțiuni la componente și marcată de catastrofele repetate, cu greu identificate, ale avioanelor comerciale de Havilland Comet (cauzate de fenomene de oboseala materialelor), era erorilor umane (perioada 1960 - 1980), caracterizată prin posibile erori ale operatorilor umani, marcată de cel mai mare accident nuclear din istoria SUA, din fericire, fără victime umane (centrala Three Mile Island), era interacțiunilor socio-tehnice (1980 - 2000), în care interpretările eronate ale echipamentelor care-l asistau pe operator au fost sursa unor accidente grave (Cernobîl, naveta Challenger) și cea de a patra, era rezilienței (începând cu primul deceniu al ultimului mileniu), care se remarcă prin vulnerabilități majore în fața riscurilor și incertitudinilor (tragedia de la World Trade Center și urmările cutremurului Tohoku din Japonia). Desigur, sunt și alte posibile exemplificări ale dinamicii progresului tehnologic care au determinat creșteri ale complexității sistemelor tehnice simultan cu sporirea expunerii la riscuri tot mai ridicate și mai diversificate (economice, sociale, tehnice, politice, umane, organizaționale).
Atributelor definitorii ale rezilienței unui sistem tehnic mare/complex (rezistent, flexibil și adaptabil, diversificat și eficace, autonom într-un mediu colaborativ, capabil de a învăța din trecut, capabil de a face față riscurilor și incertitudinilor) le sunt asociate indicatori de eficacitate pentru a comensura gradul de pregătire la evenimente neprevăzute (naturale și antropice) care poate afecta performanțele.
Câteva dintre concluziile comunicării:
♦ Este inadecvat ca, în studiul sistemelor socio-tehnice complexe, să se apeleze, ca în trecut, la principiul descompunerii. Au fost dezvăluite fenomene noi, caracteristice sistemelor complexe neliniare (haosul, fractalul...). Probabilitatea unor evenimente extrem de rare în sistemele complexe neliniare, care includ și oameni, este mult mai mare decât cea estimată de modelele sistemului liniar și distribuția normală (Lebăda Neagră).
♦ Reziliența inginerească propune o viziune sistemică a accidentelor, conform căreia accidentele sunt cauzate de o combinație neliniară a variabilității performanței funcțiilor sistemului, mai degrabă decât de o combinație liniară a
defecțiunilor componentelor.
♦ Reziliența inginerească este un concept proactiv care relevă capacitatea sistemelor tehnice de prevenire a deteriorării în cazul apariției evenimentelor perturbatoare, de diminuare a pierderilor în timpul evenimentelor și de îmbunătățire a capacității de recuperare, spre deosebire de managementul convențional al riscului, care urmărește suprimarea riscurilor sub o anumită limită.
♦ Trebuie stabilit un nou domeniu academic pe care îl putem numi ingineria rezilienței, pentru a concepe tehnici adecvate sistemelor complexe și structurilor organizaționale în vederea asigurării performanțelor în condiții normale și anormale ale funcționării.
Tehnica și tehnologia, în contextul riscurilor provocărilor și oportunităților din prezent și din viitor
Lucrările Simpozionului au continuat cu prezentarea următoarelor comunicări:
▪ Reziliența riscului si Riscul rezilienței (dr. ing. Dragoș Popa);
▪ Educarea inginerilor pentru reziliență (prof. univ. dr. ing. Adrian Adăscăliței, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi" din Iași);
▪ Reziliența, aspecte socio-ecologice și economice ale conceptului (drd. geogr. Lavinia Crișu - Liceul Tehnologic CFR, prof. dr. Sandu Boengiu - Facultatea de Geografie, Universitatea din Craiova, dr. ing. Traian Crișu, director al Nova Consult SRL);
▪ Educație școlară pentru dezvoltare prin sustenabilitate (dr. ing. Irina Isabella Savin, profesor Dolores Liana Voinea - Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu" Iași);
▪ Corelarea dintre structură - proprietăți - metoda de prelucrare - utilizare - impact asupra mediului al materialelor: procesarea prin metode fotonice (laser) de straturi subțiri și multistraturi pentru aplicații în micro-/opto-electronică și senzoristică" (C.S. dr. ing. Cătălin-Daniel Constantinescu, Chargé de recherche (CNRS), Aix Marseille Université, Franța);
▪ Cercetarea experimentală a transmisiilor precesionale cu angrenaje convex-concave multipare: reziliența, achiziții de date, mostre experimentale și rezultate (acad. Ion Bostan, conf. univ. dr. ing. Maxim Vaculenco, conf. univ. dr. ing. Ion Bodnariuc, drd. ing. Dumitru Vengher, conf. univ. dr. ing. Radu Ciobanu, conf. univ. dr. ing. Oleg Ciobanu, conf. univ. dr. ing. Iulian Malcoci, conf. univ. dr. ing. Nicolae Trifan - Universitatea Tehnică a Moldovei);
▪ Studii privind estimarea tenacității oțelurilor, la temperaturi scăzute, prin metode ultrasonore (lect. univ. dr. ing. Ștefan Constantin Petriceanu - U.N.S.T. Politehnica București, dr. ing. Vasile Anton Moraru - Sucursala AGIR Buzău);
▪ Studiu privind îmbunătățirea rezilienței oțelurilor de înaltă rezistență destinate produselor laminate plate pentru construcții navale (dr. ing. Elisabeta Vasilescu - Sucursala AGIR Galați);
▪ Abordarea modernă pentru proiectarea, reziliența și fabricația CAD/CAM/CAE a produselor (conf. univ. dr. ing. Radu Ciobanu, conf. univ. dr. ing. Oleg Ciobanu, conf. univ. dr. ing. Iulian Malcoci, conf. univ. dr. ing. Ion
Bodnariuc - Universitatea Tehnică a Moldovei);
▪ Congestia traficului rutier (drd. ing. Mihai Flavius Grigore, U.N.S.T. Politehnica București);
▪ Aspecte privind abordarea rezilienței prin prisma managementului riscului în activitatea feroviară (dr. ing. Ion Petropol Serb - SC RELOC SA, ș.l. dr. ing. Gabriela Dana Petropol Serb - Universitatea din Craiova);
▪ Monitorizarea și diagnoza stării de funcționare a echipamentelor electrice și electroenergetice - instrument de asigurare a rezilienței inginerești în proiectarea și realizarea acestora (dr. ing. Dumitru Sacerdoțianu, dr. ing. Marcel Nicola, dr. ing. Claudiu-Ionel Nicola, ing. Florica Lăzărescu, ing. Adrian Vintilă, ing. Camelia Marinescu, ing. Despina Roman - ICMET Craiova);
▪ Asupra fiabilității rețelelor de trafic (drd. ing. Cristian Zanfir, U.N.S.T. Politehnica București);
▪ Aspecte privind reziliența și monitorizarea predictivă a stării structurale a palelor turbinelor eoliene (prof. univ. dr. hab. ing. Viorel Bostan, prof. univ. dr. hab. ing. Valeriu Dulgheru, conf. univ. dr. ing. Marin Guțu, dr. ing. Ivan Rabei, conf. univ. dr. ing. Radu Ciobanu, conf. univ. dr. ing. Oleg Ciobanu - Universitatea Tehnică a Moldovei).
Noi perspective teoretice și practice prin cercetarea fundamentală și aplicativă
În pofida varietății temelor tratate de autorii comunicărilor, este posibil să se formuleze o apreciere generală asupra acestora. Este vorba despre modalitățile concrete prin care s-a dat expresie unității în diversitate. Faptul că s-au reunit la Simpozion oameni care lucrează atât în institutele de cercetare, cât și în producție, este de natură a sublinia numeroasele posibilități de fructificare a potențialului creativ al comunității noastre inginerești.
Așa cum am menționat, autorii comunicărilor își desfășoară activitatea începând de la bază, acolo unde se află „izvorul" temelor supuse cercetării și unde, într-un veritabil feedback, se întorc în vederea obținerii de noi progrese științifico-tehnice. Este de remarcat că „locul geometric" al cercetărilor include învățământul preuniversitar, de la colegii tehnice și licee tehnologice până la structuri universitare aflate în țară și peste hotare. Acestora li se adaugă, așa cum am mai remarcat, specialiști care lucrează efectiv în institutele de cercetare științifică. Sub acest aspect, Simpozionul s-a constituit și într-un veritabil schimb de experiență.
- Credit foto: www.freepik.com
Accentul pus pe terminologie nu a reprezentat un scop în sine. Este cunoscută maxima potrivit căreia „teoria reprezintă cea mai bună practică", după cum, reversul acesteia este valabil în aceeași măsură.
În ceea ce privește tematica propriu-zisă, este de remarcat aplecarea autorilor spre aspectele care determină, mai ales în sferele tehnicii și tehnologiei, demersuri susținute în vederea creării celor mai bune condiții pentru realizarea de produse cu o valoare adăugată consistentă în ceea ce privește capacitatea economiei noastre naționale de a face față șocurilor la care este supusă de factori exogeni și endogeni.
A fost deseori subliniată necesitatea de a se porni de la formarea unor oameni capabili să acționeze în cunoștință de cauză pentru întărirea rezilienței activităților economico-sociale în toate componentele lor diverse pe o piață caracterizată tot mai mult prin aplicarea principiilor concurențiale. De aici, rolul excepționalt de important al educației școlare și universitare. Acest aspect a fost abordat în profunzime de cadrele didactice autoare ale unor comunicări, ceea ce a conferit un plus de substanță atât observațiilor, cât și soluțiilor propuse a fi aplicate începând cu unitățile din principalele ramuri ale economiei - industrie, construcții, transporturi, agricultură, servicii și, evident, pe prim plan situându-se sectorul IT&C, întrucât procesele de digitalizare sunt hotărâtoare în eforturile generale îndreptate spre soluționarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă societatea românească, în condițiile actualei etape a revoluției științifico-tehnice desfășurată la scară planetară.
Chiar și atunci când autorii s-au referit la detalii de ordin tehnic și organizațional, au depășit faza strict pragmatică și au desprins din rezultatele propriilor cercetări aplicative concluzii valoroase de ordin teoretic. Între acestea, este de subliniat atenția acordată nu numai aspectelor economice, ci și celor socio-ecologice, cunoscut fiind faptul că economia circulară, dezvoltarea durabilă, reprezintă spațiul conceptual și acțional în care rezultatele cercetării științifice își găsesc în perioada actuală cele mai necesare și favorabile condiții de aplicare.
Adaptarea la imperativele timpului nostru a reprezentat, astfel, o altă caracteristică a comunicărilor prezentate la Simpozion.
Este, de asemenea, de remarcat că unele studii s-au referit la o serie de aspecte din domeniul politicilor publice. Este vorba, în special, despre modul în care este susținută cercetarea fundamentală și aplicativă în toate articulațiile acesteia, atât pe domenii, cât și pe proiecte. Nu se poate face abstracție de faptul că, în comparație cu nivelul mediu pe Uniunea Europeană și pe cel din zona noastră geografică, cheltuielile pentru cercetare - dezvoltare - inovare, ca pondere în PIB, sunt extrem de reduse. Or, se știe că fără o finanțare adecvată nu sunt posibile nici măcar cele mai mici progrese în această sferă care reprezintă principalul „motor" al progresului întregii societăți.
Prin toate aceste caracteristici ale comunicărilor - dincolo de detaliile diverselor cercetări științifice - s-a conturat o imagine cuprinzătoare a preocupărilor la scara întregii comunități a inginerilor români de pretutindeni. Firește, ar fi fost de dorit o mai largă participare a colegilor care-și desfășoară activitatea în străinătate, însă condițiile obiective nu au permis ca toți cei care doresc, de regulă, să-și aducă propriile contribuții la realizarea obiectivelor acestei manifestări să se afle în mijlocul nostru în sediul central emblematic al AGIR. Mesajele lor, care ne sunt transmise și cu numeroase alte prilejuri, atestă permanența și amplificarea interesului față de problematicile pe care le abordăm noi, aici, în România, fără a subaprecia sau eluda influențele factorului extern. Mai ales în actuala conjunctură internațională, a devenit mai mult ca oricând necesară solidaritatea tuturor celor care slujesc profesia de inginer, caracterizată prin spiritul constructiv, pașnic.
Fără să epuizăm aspectele care pot fi evocate în legătură cu Simpozionul Științific al Inginerilor Români de Pretutindeni - SINGRO 2023, considerăm că valoroasele comunicări, care - așa cum am menționat în introducerea la aceste pagini - vor fi publicate în Buletinul AGIR (indexat EBSCO, Publishing Inc. și Index Copernicus International) reprezintă contribuții importante la eforturile generale îndreptate spre soluționarea marilor probleme cu care se confruntă nu numai România, ci și întregul Mapamond. Așa se explică de ce REZILIENȚA reprezintă „cuvântul de ordine" universal la ora actuală.