ASPECTE ALE INVENTICII IN MARAMURES
Data: 16-31 decembrie 2007
In ziua de 19.11.2007, inventatorii maramureseni au fost omagiati de catre Prefectura Maramures cu ocazia Zilei Cercetatorului si Proiectantului din Romania, ca un gest de onoare pentru toti inventatorii care si-au adus prin brevete de inventie contributia lor la dezvoltarea societatii contemporane. Ei au primit diplome de excelenta din partea Prefecturii, impreuna cu felicitarile prezentate de catre prefectul judetului, doamna Gyöngyike Böndi, directorul general OSIM, Gábor Varga, Societatea Inventatorilor din Romania, presedinte Constantin Antohi, Filiala Maramures, presedinte Vasile Nasui, si Centrul de Protectia Proprietatii Intelectuale Baia Mare, director Carmen Neacsu.
Inventatorii maramureseni au avut in ultimii cinci ani si o recunoastere internationala prin cele 37 de brevete de inventie premiate si medaliate la renumitele saloane de inventii, cum sunt cele de la Geneva (2), Bruxelles (3), Chisinau (8), Budapesta (1), Zagreb (1), Bucuresti (2), Iasi (12), Cluj-Napoca (5), Petrosani (3) etc.
Dupa 1990 s-au inregistrat in Maramures peste 300 de inventii, care alaturi de aceste realizari situeaza Maramuresul in prima parte a clasamentului intre judetele tarii (15 – 18), chiar inaintea unora mai mari. Aceasta recunoastere apare oarecum mai deosebita, in contextul cand, in general, nu se acorda atentia cuvenita tuturor aspectelor fapturii umane, forta fizica, frumusetea si mai ales forta inteligentei.
As remarca daruirea si pasiunea unor inventatori care fac din inventie o opera a vietii lor si care pot fi adevarate modele pentru cei mai tineri. Dupa o viata de cercetator continua munca cu aceeasi pasiune si daruire, experimentand noi inventii. Dintre acestea amintesc pe cercetatorii si inventatorii: Duda Gavril, Goldstein Jack, Pay Eugen, Gramovschi Ioana, Vasile Oros, Radu Cotetiu, Nicolae Ungureanu, Mircea Lobontiu, Petrut Ioan, Marinca Stefan, Elena Pop; Coriolan Pop, Cristea Mihai, Tura Ioan, Mateescu Paul, Vijdeluc Mihai, Gavrilescu Ioan, Bogdan Mihai, Hotea Vasile, Manole Vasile, Filip Angela, Drule Mihai, Sasaran Nicolae, Talpos Gheorghe etc. Intr-adevar, ei pot fi veritabile modele pentru tanara generatie si prin faptul ca au fost inscrisi in primul volum al Inventatorilor romani contemporani, care a aparut la Cluj-Napoca in acest an.
Aceasta recunoastere este insa umbrita si de unele probleme care afecteaza activitatea de inventii, cum ar fi:
– subfinantarea cronica a cercetarii fata de tarile din UE;
– neperformanta sau chiar absenta unui sistem eficient de promovare;
– un cadru legislativ nu tocmai favorabil inventatorilor;
– lipsa asistentei juridice de specialitate pentru a asista inventatorii privind drepturile lor;
– in tara nu exista o bursa a inventiilor, unde acestea ar putea fi tranzactionate si achizitionate;
– retehnologizarea de „mana a doua“, cu utilaje care ne fac sa suferim de sindromul dependentei fata de altii;
– slaba valorificare a inventiilor datorita potentialului economic redus;
– reducerea brusca a portofoliului de inventii care nu au fost luate in valoarea capitalului de privatizare a societatilor vandute;
– manifestarea unei coruptii si in acest domeniu, deoarece se prefera cumpararea de licente, fara a se apela la implementarea unor inventii romanesti;
– costul ridicat al brevetarii pentru cei cu venituri reduse, studentii si pensionarii, carora ar putea sa le fie valorificata experienta in domeniu;
– cel mai grav lucru este insa slaba participare a tineretului in activitatea de inventii, deoarece cei cu performante creatoare pleaca, fiind selectati de tarile dezvoltate.
Cele prezentate pun in evidenta urmatoarele aspecte:
– inventia este o valoare personala si sociala foarte importanta, mai ales pentru tineri;
– inventivitatea este considerata un atribut deosebit al omului sau al grupurilor sociale;
– necesitatea unui mediu inovator dinamic, obstacolul principal fiind doar mentalitatea;
– modul de apreciere a inventatorilor depinde de nivelul de civilizatie si bogatie al societatii.
In acest context, Societatea Inventatorilor din Romania, Filiala Maramures propune urmatoarele masuri:
– intarirea asociatiei profesionale a inventatorilor si proiectantilor;
– introducerea unor inventii in programe si proiecte de cercetare finantate prin agentii guvernamentale, care sunt coordonatori de programe;
– organizarea unor centre de inventica, care sa poata face servicii si oferte de inventii;
– infiintarea unor cercuri de inventica pe langa Palatul Copiilor, Inspectoratul Scolar;
– participarea la expozitii si saloane de inventii sub egida autoritatilor locale, deoarece reprezinta judetul sau localitatea.
Problema principala este reforma sistemului educational, pentru a promova o gandire creatoare. Universitatea de Nord din Baia Mare si Filiala AGIR Maramures sunt promotori si competitori importanti in cercetare, reusind sa castige multe competitii pe baza de proiecte de cercetare si sa inregistreze cateva inventii.
Sansa societatii romanesti pentru dezvoltare in ritmul necesar este valorificarea si sprijinirea creativitatii, pentru a folosi puterea inventiilor. Este cea mai valoroasa investitie, dar si cel mai putin costisitor de realizat, totul este sa fie valorizate plenar si totodata sa fie aparate drepturile inventatorilor.
Societatea Inventatorilor din Romania, Filiala Maramures are o foarte buna colaborare cu Filiala AGIR Maramures si cu OSIM Bucuresti prin Centrul de Protectia Proprietatii Intelectuale Baia Mare.
Ca provocari ale noului mileniu pentru inventatori sunt pastrarea constiintei de sine si a mediului prin sperante eterne intr-un viitor mai bun si prosper.