Topul cautarilor pe Google in 2020: „ce este coronavirusul”, „ce este pandemia“, „ce este starea de urgenta“
Data: 16-31 decembrie 2020
Anul 2020 a fost unul special, în care coronavirusul și toate implicațiile acestuia și-au pus amprenta asupra căutărilor pe care oamenii le-au făcut pe Google, de la măsurile de protecție și restricțiile de circulație, statul în casă și evoluția situației pandemice, până la educația online și gătit. Astfel, topul celor mai populare căutări pe Google în România în 2020 este condus de coronavirus și două platforme de educație la distanță: Google Classroom și Adservio. Restricțiile de circulație au generat interes pentru declarația pe proprie răspundere și formularul aferent de pe site-ul STS.
Românii au întrebat pe Google în primul rând „ce este coronavirusul", iar apoi „ce este pandemia" și „ce este starea de urgență".
Pentru a respecta măsurile de protecție împotriva COVID-19, cei mai mulți români au căutat pe Google „cum se poartă masca". Au dorit să afle și „cum se pune masca", precum şi detalii despre coronavirus: „cum se manifestă coronavirusul" și „cum se transmite coronavirusul".
Pentru că mulți români au stat în casă mai mult în 2020, au căutat pe Google „cum se face maiaua", „cum se face drojdia" sau „cum se gătește sparanghelul".