Unul din trei cetateni ai UE a fost vizat de hackeri anul trecut
Data: 1-15 februarie 2020
Unul din trei cetăţeni ai UE se confruntă cu incidente de securitate atunci când foloseşte internetul în scop personal. Cele mai multe atacuri online au fost, anul trecut, în Danemarca, Franţa și Suedia, iar cele mai puține în Lituania, Polonia și Letonia. Circa 25% dintre europeni spun că au fost ţinta unor tentative de fraudă (phising) online anul trecut, arată datele publicate de Biroul european de statistică Eurostat. Totodată, unul din trei europeni raportează incidente de securitate când foloseşte internetul în timpul liber.
Anul trecut, 25% dintre cetăţenii UE au raportat că au primit mesaje frauduloase. Redirecţionarea către site-uri web false care solicită informaţii personale (pharming) a fost al doilea cel mai frecvent raportat incident legat de securitate (12%). Cele mai mari ponderi ale unor astfel de atacuri online, în 2019, au fost înregistrate în Danemarca (50%), Franţa (46%), Suedia (45%), Malta şi Olanda (ambele 42%), Finlanda (41%) şi Germania (40%). La polul opus, cele mai puţine atacuri online s-au înregistrat în Lituania (7%), Polonia (9%), Letonia (10%), Bulgaria (13%) şi Grecia (13%).