Nevoia de modele. Inginerul Emil Boianovici, artizan al modernizarii orasului Buzau

De cinci ani, Primăria Municipiului Buzău desfășoară un proiect extrem de apreciat de locuitorii județului: Personalități buzoiene de ieri și de astăzi. Astfel, la inițiativa ing. Constantin Toma, primarul orașului de la Curbura Carpaților, au fost publicate anual agende și calendare care evocă, în fiecare lună, câte o personalitate a cărei biografie ajunge în acest fel la majoritatea cetățenilor urbei, cu prioritate la elevi, cărora le sunt distribuite gratuit aceste materiale.

Totodată, respectivele personalități sunt prezentate lunar prin conferințe la care participă, alături de elevii școlilor din municipiu, reprezentanți ai domeniului de activitate al fiecăruia dintre cei omagiați. O asemenea manifestare a fost dedicată inginerului Emil Boianovici. Au fost prezenți, alături de elevii și profesorii claselor de arhitectură ale Liceului de arte Margareta Sterian, reprezentanți ai Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) și Institutului European pentru Cercetări Multidisciplinare (IECM). Au onorat cu prezența lor președintele de onoare al Sucursalei AGIR Buzău, ing. Vasile Anton Moraru, respectiv președintele executiv al Sucursalei, prof. univ. dr. ing. Ștefan Constantin Petriceanu.

*

Buzoian prin adopție, Emil Boianovici (12 noiembrie 1843 - 8 noiembrie 1911), fiul lui Corneliu și al Mariei, s-a născut la Budapesta și a urmat studiile primare și secundare la Paris și Gand (Belgia). În Belgia, a absolvit Universitatea Geniului Civil cu diplomă de inginer. În 1866, a venit în România ca angajat al Companiei Strousberg, pentru construcția de căi ferate. În anul 1867, la Expoziția Internațională de la Paris, la care România a avut un pavilion special condus de Alexandru Odobescu, a participat și Emil Boianovici, decorat cu Ordinul iranian Leul și Soarele.

Deoarece lucra inițial în domeniul căilor ferate, familia sa s-a stabilit la Buzău, în casa construită de el la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe actualul bulevard Nicolae Bălcescu, la nr. 42 bis. 

Cum este cunoscut, de la jumătatea secolului XIX, Buzăul a înregistrat o creștere importantă de populație, determinată de dezvoltarea zonei, mai ales prin exploatarea materiilor prime, intensificarea comerțului și valorificarea poziției de întâlnire a drumurilor din Țara Românească, Moldova, Transilvania și Dobrogea. În acest context, Emil Boianovici a muncit inițial, din anul 1868, la prima linie ce urma să lege Buzăul de Capitală, și anume Galați - Brăila - București, în cadrul firmei lui Strousberg.

Apoi, a lucrat la construcția căii ferate Buzău - Tecuci (1871 - 1872), segmentul Buzău - Mărășești (90 km), fiind prima linie de cale ferată din România, proiectată și construită de ingineri români. Inaugurarea a avut loc în prezența familiei regale și a membrilor Guvernului, duminică, 30 octombrie 1881. Data a rămas înscrisă în istorie drept ziua desăvârșirii Unirii Principatelor Române în planul comunicațiilor feroviare. În gara Focșani, Regele Carol I a adus laude inginerilor români pentru noua realizare, iar în entuziasmul general al participanților, s-a hotărât fondarea unei societăți de ingineri și arhitecți care „să acționeze și să lupte pentru propășirea ingineriei în țara noastră". Astfel, la 6/18 decembrie 1881, la ora 10.00, s-a constituit, în sala de așteptare a clasei I din Gara de Nord, Societatea de ingineri și arhitecți indigeni sau străini, ulterior Societatea Politehnică, în prezența a 34 dintre cei 52 de membri, între care îl regăsim și pe Emil Boianovici.

Cu un primar vizionar, Nicu I. Constantinescu, Buzăul s-a înscris pe calea modernizării. Emil Boianovici a lucrat în echipa acestuia, ca subantreprenor de lucrări publice, apoi ca arhitect-șef și șef al Serviciului Tehnic al comunei urbane Buzău în perioada 1880 - 1895, preocupându-se de rezolvarea unor stringente probleme administrative, precum lucrări de asanare, amenajare stradală, construcția unui abator modern, aplicarea unui program de ridicare a potențialului economic al orașului și punerea în valoarea a unor vechi edificii, între care Biserica Banu și Casa Vergu Mănăilă.

Așadar, orașul de la Curbura Carpaților a valorificat contextul național favorabil urbanizării țării când aici au apărut întreprinderi, calea ferată, gara, depoul, Palatul Comunal, Palatul de Justiție, Hala de Consumațiune. 

O caracteristică importantă a evoluției orașului a fost relația foarte bună dintre Primărie și Armată, Boianovici fiind în pas cu vremea, ca autor a numeroase lucrări edilitare, printre care și construirea cazărmilor. Conform obiceiului european, și la Buzău, capitală de județ, s-au proiectat și construit cazărmi pentru dorobanți, călărași și artileriști, construcții militare moderne pentru acele vremuri. În jurul cazărmilor, au apărut cartiere locuite cu precădere de militari. 

Încă din 1840, la Buzău se punea problema alimentării cu apă. Apeductul a fost construit în 1879, fiind una dintre primele mari realizări edilitare ale orașului. În iulie 1896, se trece la executarea de sondaje în mai multe zone ale orașului. Probele transmise spre analiză Institutului de Patologie și Bacteoriologie din București au arătat că numai apa din Crâng este potabilă, concluzie în baza căreia Consiliul Sanitar Superior a aprobat efectuarea de lucrări în vederea alimentării de acolo, cu apă, a Buzăului. Emil Boianovici a început lucrările de construcție a unui prim rezervor, iar Nicu Constantinescu a cerut ca o conductă să ajungă în zona centrală a orașului până la intersecția străzilor Târgului, Episcopiei și Dacia, cu două ramificații.

Emil Boianovici a obținut cetățenia română în baza Decretului Lege 543/16 ianuarie 1906. Din 1895 până în 1908, a lucrat în domeniul privat în vederea achiziționării de terenuri petrolifere pentru Societatea Steaua Română. 

Între anii 1908 - 1911 a îndeplinit, din nou, funcția de subantreprenor de lucrări publice și arhitect-șef al orașului Buzău. În această perioadă, a lucrat la construcția unor străzi, repararea de podețe, asfaltarea trotuarelor, numerotarea clădirilor, proiectarea iluminatului public, continuarea lucrărilor de alimentare cu apă pe diferite străzi.

Rememorând, astfel, pe scurt, realizările inginerului Emil Boianovici evidențiem contribuția lui la emanciparea economică, socială și culturală a urbei și, în acest mod, redescoperim o remarcabilă personalitate, pe baza datelor reale ale istoriei, a tradițiilor și a adevărului, toate acestea constituind portretul unui model de competență, spirit novator, responsabilitate civică pentru generațiile din prezent și viitor.