Justin Capra, unul dintre marii inventatori contemporani, romani si universali

Inginerul de aviatie Virgilius Justin Capra (el isi zicea Iustin Capra) s-a nascut in ziua de 22 februarie 1933, la Magureni, in apropiere de Floresti, judetul Prahova, dintr-o familie de intelectuali care iubeau literatura, arta, muzica, frumosul, valorile crestine, inzestrati de providenta cu marea maiestrie de a-si educa pe cei doi copilasi ai lor, pe Justin si pe surioara lui, Georgeta-Viorica, cu doi ani mai mare.

„Amintiri din copilarie“
Dupa spusele eroului nostru, casa de la Magureni, unde a venit pe lume, se afla la numai cateva sute de metri de locul unde s-a prabusit avionul cu Aurel Vlaicu. In Capitala, locuia pe strada Aurel Vlaicu (acolo va sta 42 de ani), o casa, stil vagon, cu cateva camere modeste. Datorita acestor coincidente, Justin pastra convingerea ca locul si momentul nasterii sunt, totusi, factori importanti pentru fiecare dintre noi. Parintii, Constantin Capra - facuse teologia la Seminarul din Buzau, apoi Facultatea de Teologie la Bucuresti, si Ecaterina Gavrilescu - absolvise pensionul. Strabunicul, pe linie paterna, era un german, pe nume Siegfried. (Viitoarea si regretata sotie a lui Iustin era tot de origine germana, Marichen Buhrer, o doamna de exceptie, pe care am avut norocul sa o cunosc, fiindu-mi prezentata de tanarul - pe atunci - consort).
Nu cred ca ar fi lipsit de interes sa amintim un anumit grad de rudenie cu filosoful Constantin Noica, a carui sotie provenea tot din familia Capra. Intrucat bunicii posedau 50 ha de teren, in 1952, au fost ridicati intr-o noapte de pe „mosia“ lor, de la Filipestii de Padure, fiind declarati chiaburi, si, primind domiciliu fortat, au fost obligati de comunisti sa locuiasca la Magureni, apoi la Floresti. In acea perioada, copiii de preoti si de asa-zisi chiaburi nu aveau dreptul sa urmeze scoli mai deosebite si pentru a le face un viitor, absolventul de teologie Constantin Capra, in loc sa devina preot, a ales cariera didactica, mai cu seama ca avea si alte motive, la fel de serioase, pentru schimbarea profesiei. Asa se face ca fostul teolog a ajuns sa slujeasca toata viata ca un stralucit invatator. Cum, pe atunci, invatatorii erau socotiti oameni cu o situatie materiala modesta, comunistii nu i-au mai persecutat copiii, mai ales dupa ce tatal lor s-a inscris in partidul lui Petru Groza, „Frontul Plugarilor“.

Trepte ale devenirii
Dupa ce a terminat scoala primara - patru clase si liceul, inceput in 1944 (liceu care se compunea atunci din doua parti: primele patru clase cursul inferior pe care le urmeaza la Liceul Dumitru Barbu Stirbei, din Campina) - Justin a promovat examenul de capacitate (1948) si, apoi, inca patru clase, cursul superior la Scoala Tehnica de Petrol, Campina, specialitatea Foraj; in urma absolvirii acestor scoli, el s-a putut prezenta la bacalaureat, pe care l-a sustinut in anul 1952. Astfel, a avut posibilitatea sa se inscrie la Scoala Superioara de Aviatie, care, la randul ei, avea doua sectii: Scoala divizionara - aceasta pregatea subofiteri - si Scoala Superioara de Aviatie, cu grad universitar, la Medias (1952 - 1956), care pregatea ofiteri de specialitate, unde cursantul a fost elev de elita. A absolvit-o cu brio, devenind subinginer de aviatie. In 1974, la insistentele ministrului Octavian Groza (fiul lui Petru Groza), se va prezenta la Institutul Politehnic din Bucuresti pentru echivalarea studiilor, primind, in final, diploma de inginer.
Desi era un elev si student foarte constiincios, inzestrat cu o infatisare placuta, cu o fata de artist, tanarul J. C. acorda mai putina atentie fetelor frumoase, pe care totusi nu le ocolea, dar accentul il punea pe studiul zilnic. Il interesa orice era util, valoros, inclusiv sub aspect estetic. De aceea, pe langa materiile de specialitate, citea o multime de carti beletristice, filosofice, literatura SF si orice tiparituri si reviste tehnice. Ele i-au „aprins“ mintea si dorinta de a crea mereu ceva nou. Era un adolescent dotat cu o inteligenta sclipitoare, ambitios, echilibrat, visator si cu multe inclinatii practice, cum, de altfel, fusese si in copilarie.
Contrar optimistelor sale sperante juvenile, dupa absolvire, entuziastul inginer incepuse o viata lipsita de multe facilitati. Deseori a fost pus sa faca cele mai umilitoare munci, care nu aveau nicio legatura cu pregatirea lui generala. Cu toate acestea, greutatile nu l-au descurajat catusi de putin. Dimpotriva, ele l-au ambitionat si l-au determinat sa se gandeasca si mai serios la numeroase lucruri tehnice, utile. Aproape zilnic continua sa elaboreze fel de fel de planuri si de schite, umpland pagini si planse intregi. Concepea inventii diferite, fezabile, maniabile, atragatoare, estetice si demara, fara prea multe amanari, procesul de materializare a lor, transferandu-le de pe planseta in obiecte reale, tridimensionale. Inca din copilarie dovedise ca poseda o minte inventiva, plina de o reala spontaneitate si izvorata din intuitii practice. In timpul scolii primare isi cioplise singur papusi de lemn pe care le-a plasat pe un disc rotitor, punandu-le in miscare cu ajutorul unor roti dintate de la un ceas stricat. Aceasta, daca vreti, a fost prima lui „inventie“, careia i-a dat si un nume: „Hora papusilor de lemn“. Mai tarziu, fiind elev de liceu, in primul ciclu, mestereste un motor care pornea la o simpla comanda verbala. Vocea umana declansa un circuit electric.
Profesorii si colegii lui priveau uimiti la acest dispozitiv iar laudele lor l-au incurajat. Aceasta inventie simpla a stat mai tarziu la baza unui dispozitiv de telecomanda - primul remot-control din lume - mai precis, telecomanda raspandita astazi in toata lumea. Printr-un asemenea dispozitiv simplu, Justin a fost primul din lume care a putut sa deschida o usa de garaj de la distanta.

Mereu, pe cai nebatatorite
In anul 1956, in timpul stagiului militar, ii trece prin cap o idee nastrusnica ce va sta la baza primului aparat din lume de zbor individual, pe care il va boteza Rucsacul zburator. Cu un asemenea rucsac ar fi putut evada peste zidurile cazarmii militare fara sa mai fie nevoie sa iasa pe poarta la ore interzise, putandu-se intoarce tot pe furis, fara sa stie nimeni. Asa gandea visatorul militar iubitor de libertate. Era un plan teoretic, insa ideea odata declansata i-a infierbantat serios mintea si a inceput sa prinda aripi, incat planurile de pe hartie puteau, tot teoretic vorbind, sa capete posibilitatea de a deveni cat se poate de reale, fiind bazate pe un micromotor cu reactie (deja existau asemenea motoare) care ar fi putut propulsa un om in sus, pe verticala. Proiectul era perfect realizabil si nimeni nu se mai gandise inainte la asa ceva. De aceea, i-a contactat pe unii oameni de stiinta de la Bucuresti, cerandu-le ajutorul pentru procurarea subansamblurilor necesare, numai ca - de cele mai multe ori - a fost tratat cu ironie. Dar, trecand peste ignoranta si nepasarea lor (la mijloc putea fi - desigur - si o repugnabila invidie), inventatorul voia sa mearga inainte... Cand s-a interesat, insa, de costul materialelor necesare, si-a dat seama ca are nevoie de o suma serioasa de bani. In plus, trebuia si o duza de refulare a gazelor sub presiune, similara motoarelor folosite de avioanele militare cu reactie (era vorba, deci, de o tehnologie interzisa), ceea ce nimeni in Romania nu i-ar fi pus-o la dispozitie. Exista, totusi, o solutie care parea o posibilitate fara oprelisti: sa ceara sprijinul unei tari cu nivel industrial de varf, care nu pune, de regula, nicio piedica ideilor valoroase ale inventatorilor.

Vinovat fara vina
Asa a ajuns tanarul de 25 de ani, Justin Capra, in audienta la Ambasada Statelor Unite din Bucuresti, unde, intr-adevar, a fost primit cu multa amabilitate si cu zambete incurajatoare. Acolo si-a deschis visatorul nostru sufletul, explicand in amanuntime despre ce este vorba, pentru ce venise in audienta si cat de interesante sunt schitele aduse ce descriau amanuntit inventia lui. Desi i s-a promis ca va fi ajutat, nimic concret nu a urmat decat alertarea organelor comuniste de securitate care vor trece imediat la represalii. Scapand, cu greu, din ghearele lor, tanarul inventator nu s-a lasat pana ce, in final, cu sacrificii materiale greu de imaginat, nu a brevetat mult visatul sau aparat de zbor individual. Asadar, pentru aceasta inventie, capatase, in sfarsit, si un binemeritat brevet romanesc despre care presa a scris foarte laudativ. Totul parea OK, pana ce o situatie destul de neplacuta a aparut ca urmare a faptului ca Ambasada Statelor Unite la Bucuresti nu statuse chiar degeaba dupa vizita lui Justin acolo. Comunicase inventia tanarului roman in America, unde o echipa de specialisti a studiat-o cu atentie, a realizat marea ei valoare si a pus-o in aplicare. Drept urmare, la 22 februarie 1962, inventia romaneasca a fost din nou... „brevetata“, insa nu de romani, ci de americanul Wendell Moore, colaboratori fiind Cecil Martin si Robert Cumings. Si „ca sa astupe gura romanilor“, specialistii americani in aparate de zbor, receptand protestele neoficiale romanesti, au trecut aceasta inventie in categoria celor minore, afirmand ca ar fi foarte putin utila, desi astronautii o folosesc in mod curent, considerand-o de prima importanta! Evident, totul a reprezentat o necinstita treaba. Nici acum nu ar fi tarziu ca autoritatile romane sa ceara a se recunoaste - fara echivoc - adevaratul inventator, mai ales ca inginerul Capra deja obtinuse oficial, cu circa trei ani inaintea americanilor, brevetul oficial de inventator (la 27 iunie 1958, ora 9 dimineata), recunoscut de toate forurile stiintifice ale lumii (americanii, cum am mai vazut, l-au brevetat la 22 februarie 1962 - culmea ironiei: chiar de ziua de nastere a lui Justin!).
Cercetandu-se mai indeaproape cum s-a ajuns la acest furt, s-a vehiculat banuiala ca ideea sugerata de increzatorul inventator ar fi fost oferita inventatorilor americani de catre un spion KGB-ist, dublu agent, un translator infiltrat in Ambasada SUA la Bucuresti, care, ca intermediar la discutii, a pasat-o contracost inginerilor de peste Ocean. In anul 1958, cand se intampla acest lucru, tanarul nostru prahovean, la varsta lui de 25 de ani, nici nu putea banui cum se procedeaza in spionajul tehnic international. Neavertizat de nimeni, Justin avea sa plateasca pentru increderea sa, fiindca imediat ce a iesit din cladirea Ambasadei Statelor Unite, s-a trezit arestat de un grup de securisti. Ei l-au acuzat ca ar fi avut intentia sa fuga din tara cu ajutorul unui dispozitiv de zbor. A fost cercetat, pus sa dea declaratii, a fost batut, amenintat ca actiunea sa va avea urmari tragice. Totusi, in cele din urma, a fost eliberat, fara sa stie cine anume a intervenit pentru el sa-l salveze. Din auzite, salvatorul sau ar fi fost o personalitate politica, un personaj influent din masonerie. Vazandu-se liber si incurajat fiind si de prieteni, si-a asamblat cu succes piesele aparatului de zbor cu care s-a putut ridica de la sol un prieten de-al sau, parasutistul Vasile Sebe, dar care s-a prabusit de la o inaltime nu prea mare, fara urmari grave, intamplare care m-a facut sa ma gandesc la adnotarea scriitorului britanic Douglas Adams (1952 - 2001), care afirma sarcastic: „Sa zbori este sa incerci sa te izbesti de pamant si sa ratezi.“ Numai ca Justin n-a ratat, deoarece dupa ce savantul Henri Coanda l-a sfatuit sa schimbe combustibilul, aparatul a functionat impecabil. Succesul respectiv valora milioane de dolari, a fost unanim recunoscut si rasplatit cu un valoros brevet romanesc, dar nicidecum cu vreo suma de bani, cum s-ar fi cuvenit.

Adevarata tarie morala
Timpul insa a trecut. In toamna anului 1962, la Expozitia Transporturilor de langa Herastrau, sfidand adevarul, in cadrul pavilionului Statelor Unite, americanii au expus inventia lui Justin ca fiind a lui Wendell Moore. Mai mult decat atat: Moore a venit personal la aceasta expozitie, prezentandu-si aparatul de zbor independent, cu care a facut cateva demonstratii publice. Justin era si el de fata la expozitie, invitat acolo de un „mare maestru“ mason, probabil cu intentia de a-l injosi, dar nimeni nu a indraznit sa-i spuna, in fata, americanului ca si-a insusit incorect inventia altuia. Poate ca greseala romanului nostru a fost aceea ca a tacut, insa cred ca mai degraba, la mijloc, era vorba despre retinerea inteleapta de a nu provoca un scandal international de proportii. Intr-un asemenea scandal, tanarul nostru ar fi fost primul implicat, dar un alt motiv justificat de abtinere putea fi insasi modestia proverbiala a inginerului Capra, care s-a gandit ca nu Wendel furase ideea, ci ea ii fusese oferita de-a gata de altcineva, chiar fara sa o ceara. In acest caz, Justin, totdeauna caracterizat de o reala decenta, de mult bun simt, nu-l putea invinui. Singurul lui comentariu din acele zile suna destul de ironic, spunand ca unica diferenta dintre aparatul sau si al lui Wendell Moore era culoarea, unul fiind vopsit in negru, celalalt in gri... Oricum, este astazi greu sa stim exact cat de profunda a fost atunci amaraciunea adevaratului parinte al „Rucsacului zburator“, insa, dupa evenimentul acesta, Justin nu s-a lasat catusi de putin doborat. El a continuat sa lucreze cu si mai multa indarjire in magazia lui saracacioasa, lipita de locuinta din strada Aurel Vlaicu, fosta ?aranilor, si sa nascoceasca alte si alte masini insolite, scutere electrice, motociclete silentioase, aparate de zbor de forme neobisnuite, un dispozitiv antigravitational (surse din serviciile secrete au lansat ideea ca acest dispozitiv ar fi fost folosit la constructia unor farfurii zburatoare).

Un palmares impresionant
In 2000, printr-o activitate de cercetari si experimentari asidue, realizarile lui tehnice insumasera 77 de inventii inregistrate, masini electrice ori cu consum de combustibil infim, una mai nastrusnica decat alta, designuri indraznete noi, ca sa nu mai vorbim de o puzderie de inovatii marunte aduse altor si altor inventii mai vechi, personale sau alogene. Acum, in zilele noastre, numarul lor a depasit suta, care, toate aranjate frumos la un loc, ar putea sta cu cinste la baza unui mare si impresionant „Muzeu Justin Capra“ unde, printre altele, am avea fericita ocazie sa admiram pe rand: bobul inventat de viitorul inginer in 1950, pe cand avea doar 17 ani, cu noutati in privinta suspensiei si directiei; apoi cele 57 de prototipuri de automobile, dintre care 10 cu propulsie electrica, 13 motorete, opt tot cu propulsie electrica, sapte aparate de zbor, neconventionale, un elicopter miniatural, care incape intr-un rucsac (!), un automobil VIRGILIUS (celalalt nume al lui Justin) cu doua roti, prima inventie omologata ca atare, echipat cu un motor de avion, de 105 CP (vehiculul atingea 300 km/ora si cantarea 250 kg); prima versiune a Rucsacului zburator, cea din 1956; cea de a doua varianta a Rucsacului zburator, realizata in 1958 si incercata cu succes de catre acelasi parasutist, Vasile Sebe (mentionam ca la noi in tara aparatul expus o vreme la Muzeul Tehnic din Bucuresti, nu a intrat niciodata in productia de serie; in SUA, in schimb, dupa obtinerea brevetului de inventie, in 1962, pentru inventia furata dupa Justin Capra, aparatul a intrat in productia de serie, fiind folosit curent in operatiuni dificile de catre astronauti, politisti, militari si pompieri). Muzeul virtual „Justin Capra“ ar mai putea expune: o aerodina cu decolare si aterizare verticala, aparat de zbor performant realizat in 1968, care, de asemenea, nu va fi introdus niciodata in fabricatie; un alt aparat de zbor individual, acesta cu azot lichid, construit intre 1966 - 1968 si testat cu succes, care pare sa treaca si el aproape neobservat, in timp ce un automobil ce avea caroseria fluida (si invizibila!) va trezi entuziasmul celor aflati din intamplare in Parcul Libertatii (actualmente, Parcul Carol). In Romania nu mai vazuse nimeni asa ceva; mass-media de atunci trece, de asemenea, sub tacere evenimentul. Ar mai urma un alt aparat de zbor individual, conceput si concretizat in atelierul modest de pe strada Aurel Vlaicu, care era tot un elicopter fara elice, fara aripi si fara jet; ideea revendicata de Justin a fost obtinerea fortei portante prin sustentatie cu efect pelicular. Tot in acelasi muzeu ar putea fi expus acel elicopter portativ pentru juniori construit in 1964. Despre el, cu umorul lui specific, creatorul va spune ca are doar 35 de kg, cu tot, cu combustibil! greutatea proprie fiind de 30 kg, forta portanta de 125 kg si puterea 15 CP. Jurnalistul care a facut fotografii la incercarea aparatului a fost dat afara de la Agerpres, unde lucra, iar filmul i-a fost confiscat de Securitate; la probele de zbor, desfasurate pe Aeroportul Baneasa, echipa de supraveghetori a fugit de pe teren, lasandu-l pe inventator sa-si faca zborul demonstrativ doar in prezenta prietenilor; ceilalti nu doreau sa fie facuti raspunzatori, in cazul in care s-ar fi intamplat un accident; patru prieteni ai lui Justin Capra au legat atunci patru funii lungi intre elicopterul purtator si trupul lor, in asa fel incat sa poata trage inapoi la sol aparatul de zbor in cazul in care acesta nu ar fi ascultat comenzile; cand a pornit elicopterul, Justin Capra s-a ridicat in aer si, intr-o miscare pe orizontala, a tras dupa el pe toti cei patru prieteni de la sol, cateva sute de metri; pe asfalt au ramas urmele pantofilor celor patru, in timp ce salariatii aeroportului si cei care ar fi trebuit sa fie martori ai probei priveau de la distanta, prin binoclu, pe nebunul care nascocea cele mai bizare aparate de zbor. Cand totul s-a terminat cu bine, s-au intors si ei si au semnat procesul verbal, un fel de echivalent al cutiei negre experienta despre care ne spune, cu emotie, ca a conceput-o in anul in care i s-a nascut fata. Totul era, de fapt, un dispozitiv ce poate sa reduca partial gravitatia corpurilor. Cand a auzit despre asta, Coanda, sosit de la Paris, a tinut neaparat sa-l cunoasca pe romanul ce infaptuise cea de-a noua minune a lumii; apoi, in jurul acestei inventii s-a asternut o misterioasa si nejustificata tacere. Nimeni nu va mai aminti despre ea, nici macar inventatorul nu va vorbi jurnalistilor despre secretul care i-a permis sa invinga gravitatia, fara a cunoaste amanunte tehnice. Aceasta descoperire este, in fond, o urmare a unor experimente, in parte secrete, ramanand cea mai spectaculoasa si, in timp, ea va face ca autorul ei sa intre in elita marilor inventatori ai lumii.

Prototipurile care au anticipat viitorul
Din acelasi muzeu onorific - intre automobilele create de J.C. - in niciun caz nu s-ar putea omite miniautomobilul Soleta F, cea mai mica masina din lume, cu un consum redus de benzina, in care, de altfel, a fost adesea vazut pe drumurile tarii. Aceasta masinuta, ulterior, a facut „pui“, deoarece din seria Soleta au fost create mai multe prototipuri, diferite intre ele prin greutate, viteza maxima si consumul de benzina la suta de kilometri. In spatiile muzeului virtual ar mai trebui, cred, expusa si o masina nepoluanta, imaginata prin anii 1970, fara volan si fara pedalier, comenzile facandu-se doar de la un buton asezat pe carcasa fotoliului. Din aceasta faimoasa serie, am admira modelul SARMIS EM 4K, cu o greutate proprie de 140 kg si greutatea acumulatorilor de 180 kg, care atinge pe drum drept o viteza de 60 km/h, deci un automobil electric. In spatiile ramase libere ale muzeului am putea adauga, ici si colo, mai multe prototipuri de masini si motorete, alimentate de acumulatori, creatorul lor preocupandu-se in special de cresterea randamentului si scaderea greutatii. Langa ele, s-ar distinge, ca locatare cu vechime de expunere, vehiculele deja aflate acum la Muzeul Tehnic din Bucuresti. Dintre ele, vizitatorii pasionati de mijloacele de transport moderne au avut avantajul de a admira, pana prin anii ’90, un electroscuter motoreta electrica OROLES ES 5, dupa numele unui rege dac! Motoreta cantareste doar 65 kg, greutatea sursei 70 kg, viteza medie 27 km/h si o autonomie (pana la reincarcarea bateriei) de 90 de kilometri. Acestea, in Bucurestiul supraaglomerat si poluat de astazi, ar fi fost o adevarata binefacere, dar... nimeni nu este interesat sa o introduca in productia de serie. Desigur, din pacate, la noi in tara era de asteptat asa ceva, caci doar nu stam in Germania, Elvetia sau Anglia, tari care ii onoreaza totdeauna pe toti inventatorii. Si este pacat ca se intampla la noi asa ceva, desi fiecare noua masina imaginata de J.C. a adus totdeauna elemente surprinzatoare de noutati de ultima ora, pe cat de ingenioase, pe atat de utile si de neobisnuite, cum ar fi, de pilda, inventia ca la una din masini, fumul de esapament iesea prin axul rotii, in timp ce o alta masina devenea la un moment dat invizibila, gratie unei pelicule de fluid ce o inconjura si care ferea pe cel de la volan atat de curent ori de vant, cat si de ploaie. Sau amanuntul ca pentru multe dintre masini sau motoretele clasice, cadrul servea in acelasi timp si ca rezervor de benzina. Mare minunatie!
In plus, trebuie totdeauna sa mentionam ca majoritatea creatiilor amintite aici, in randurile precedente, sunt prototipuri tehnice stilate, cu un design aparte, de nivel mondial indiscutabil, prioritati absolute, rasplatite cu numeroase diplome romanesti si straine. Nu degeaba, intr-una din emisiunile sale de la TV, actorul Dan Puric il clasifica pe Justin Capra ca una dintre cele opt mari inteligente ale spatiului romanesc.

Articol preluat din Revista Bogdania, nr. 8/2015.
Subtitlurile apartin redactiei