Jurnal de bord Competitia pentru... competitivitate

O recentă informaţie publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat) oferă comunităţii inginereşti din ţara noastră o largă deschidere spre cunoaşterea şi aprofundarea unor fenomene şi procese esenţiale din economie, cu impactul lor firesc în sfera socială. Este vorba despre situarea României pe primul loc în Uniunea Europeană în privinţa ritmului de creştere, în intervalul 2010 - 2018, a productivităţii reale a muncii pe o persoană angajată. Adică, în aproape întreaga perioadă post-criză, sporul de productivitate, în parametrii enunţaţi, a fost de 42,7 procente. Ţările care s-au situat pe locurile următoare au înregistrat creşteri în jur de 24% - 25%.

Când se recurge la astfel de calcule, care includ obligatoriu numeroase comparaţii, se cuvine să se ţină seama şi de punctul de pornire, de referenţialul analizei. Or, se ştie că nivelul de dezvoltare a economiei româneşti imediat după criză a fost sub media pe UE, ceea ce a impus măsuri speciale pentru o mai rapidă diminuare a decalajelor faţă de ţările dezvoltate membre ale comunităţii economico-politice din care facem parte de peste un deceniu. Calea principală de acţiune a constituit-o şi o constituie, în continuare, modernizarea economiei, în special prin promovarea noilor tehnologii. Acum, tendinţa fundamentală, la scară europeană şi globală, constă în tranziţia spre economia bazată preponderent pe inovare.

Există, desigur, numeroşi indicatori care permit analize ample şi nuanţate referitoare la locul şi rolul ţării noastre în procesele inovative definitorii pentru lumea în care trăim. De regulă, accentul se pune pe competitivitate, astfel încât atenţia se îndreaptă, cu precădere, spre volumul şi calitatea exportului. Şi sub acest aspect, pe termen mai lung (de fapt, numai aşa se pot emite judecăţi de valoare valabile), respectiv de la începutul secolului al XXI-lea, în ierarhia mondială a exporturilor de bunuri, România a trecut de pe poziţia a 54-a pe a 40-a, ceea ce indică un incontestabil progres. Analizele nu se pot, însă, opri la acest nivel de evaluare. Bunăoară, contează enorm, în totalul exporturilor, ponderea produselor de înaltă tehnologie. Acestea reprezintă, în cazul României, 10% din totalul exporturilor, în condiţiile în care media pe UE este de 14,2%, iar pe plan global de 16,6% (aici intervine ponderea mare a SUA, ca şi a altor ţări din bazinul Pacificului, inclusiv China).

Întrucât vorbim despre productivitatea muncii, avem întreaga îndreptăţire să punem accentul pe factorul uman. Şi în această privinţă, datele statistice oficiale, omologate de Eurostat, ne arată clar „cum stăm". La noi în ţară, personalul angajat în domeniile decisive pentru progresul ştiinţifico-tehnic se află într-un raport de 1 la 4 faţă de totalul angajaţilor. La scara Uniunii Europene, acest raport este de aproape 1 la 2 (adică 46% din total).

Desigur, datele statistice oficiale care definesc procesele şi fenomenele examinate în aceste însemnări sunt mult mai numeroase. Astfel, între multe alte criterii de comparare a gradului de competitivitate este strict necesar să se apeleze şi la indicatori de vulnerabilitate, cum sunt ponderea relativ mică a produselor cu valoare adăugată mare şi concentrarea a peste trei sferturi din exporturi în ţările cele mai dezvoltate din UE.

Cum se vede, chiar dacă pornim de la o statistică predominant pozitivă (precum dinamica productivităţii reale a muncii pe o perioadă concludentă) avem suficiente temeiuri să abordăm aspecte care indică vulnerabilităţi şi provocări deloc neglijabile. Remarca este valabilă nu numai la nivel macroeconomic. Firmele în care lucrează numeroşi ingineri sunt confruntate, la rândul lor, cu situaţii care atestă, indubitabil, influenţele stărilor de fapt la nivelul întregii economii naţionale. Acestea sunt conexiuni esenţiale care determină, într-o măsură tot mai mare, succesul fiecărei activităţi economico-sociale.