Invitatie la cea de-a XV-a editie a simpozionului stiintific EDUCATIA - COMPONENTA ESENTIALA A POLITICII DE MEDIU
Data: 16-30 aprilie 2022
Avem plăcerea să vă invităm să participaţi la Simpozionul științific EDUCAȚIA - COMPONENTĂ ESEN-ȚIALĂ A POLITICII DE MEDIU, cea de a XV-a ediţie, care va avea loc vineri, 3 iunie a.c., cu începere de la ora 10:00, la sediul din Calea Victoriei 118, București.
Evenimentul este dedicate Zilei Mondiale a Mediului.
Anul 2022 marchează 50 de ani de la prima Conferință a Națiunilor Unite privind mediul uman - Conferința de la Stockholm din 1972, care a dus la crearea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, la înfiinţarea de ministere de mediu în multe ţări ale lumii, precum și la desemnarea zilei de 5 iunie drept Zi mondială a mediului.
Ediția din acest an va avea loc sub tema O singură Planetă Pământ, de altfel o reluare a motto-ului Conferinței din 1972, cu accent pe Traiul durabil în armonie cu natura.
Prin politicile și alegerile noastre, putem face schimbări către stiluri de viață mai ecologice.
Traversăm Deceniul Organizației Națiunilor Unite pentru Restaurarea Ecosistemului (2021 - 2030), o misiune globală pentru a salva miliarde de hectare, de la păduri la terenuri agricole, din vârful munților până în adâncul mărilor. Numai cu ecosisteme sănătoase putem îmbunătăți mijloacele de trai ale oamenilor, putem contracara schimbările climatice și putem opri prăbușirea biodiversității.
Se pare că am depășit punctul de maxim al pandemiei COVID-19, dar provocări apar la tot pasul. Știm că ne confruntăm în continuare cu o triplă criză planetară, cea a schimbărilor climatice, dezastrelor naturale și a poluării.
Luând în considerare tema de interes, așteptăm propuneri de comunicări ce vor fi susținute în cadrul simpozionului, atât din partea membrilor AGIR, cât și a altor persoane interesate.
Termene limită
27 mai - Înscriere prin completarea online a talonului de participare, în pagina https://www.agir.ro/stiri/invita%C8%9Bie-la-simpozionul-educa%C8%9Aia-component%C4%82esen%C8% 9Aial%C4%82-a-politicii-de-mediu_717.html
30 mai - Transmiterea deciziei Comitetului științific privind acceptul lucrărilor spre prezentare.
Întrucât Buletinul AGIR dedicat simpozionului va fi editat la o dată ulterioară, materialele necesare publicării pot fi trimise până la data de 30 iunie a.c.
Vor fi publicate în Buletinul AGIR lucrările care îndeplinesc simultan următoarele cerințe:
▪ Au fost prezentate în cadrul simpozionului;
▪ Au primit accept spre publicare după prezentarea următoarelor materiale:
- lucrarea in extenso - 5 pagini A4, editată conform normelor Editurii AGIR, din pagina https://www.agir.ro/publicatii.php;
- rezumatul în limba română (jumătate de pagină A4);
- rezumatul în limba engleză (jumătate de pagină A4);
- cuvinte cheie, în română şi engleză.
N.B. În funcție de situația pandemică din jurul datei de 3 iunie a.c., precum și la cererea participanților, vom avea în vedere și participarea în sistem mixt - fizic și online.
Secretariat: Calea Victoriei nr. 118, 010093 Bucureşti, tel.: (+40 21) 316 89 93, (+40 21) 316 89 94, fax: (+40 21) 312 5531, e-mail: office@agir.ro, cristina.puican@agir.ro.
Alte articole

