Blitz
Data: 1-15 mai 2023
● IEA: Una din cinci mașini vândute anul acesta va fi electrică.Potrivit unui raport al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), mașinile electrice ar urma să reprezinte aproape o cincime din piața globală în 2023. Vânzările de vehicule electrice (VE) ar urma să avanseze cu 35% în acest an, ajungând la 14 milioane de unități (18% din piață, de la 4% în 2020). Trecerea de la automobile echipate cu motoare pe combustie la cele electrice va scădea cererea de petrol pe plan global cu cel puțin cinci milioane de barili pe zi (bpd), se arată în raportul IEA. Pe plan global, peste jumătate dintre mașinile electrice de pe șosele sunt în China, care domină, de asemenea, producția de baterii și era responsabilă pentru 60% din vânzările de vehicule electrice în 2022. SUV-urile și mașinile mari reprezentau aproape două treimi din vehiculele electrice pe baterii din China și Europa și chiar mai mult în SUA.
● UE și-a diminuat consumul de gaze cu 17,7%, în perioada august 2022 – martie 2023.Consumul de gaze în Uniunea Europeană a scăzut cu 17,7% în perioada august 2022 – martie 2023, comparativ cu consumul mediu din același interval, în anii 2017 – 2022, conform datelor publicate de Oficiul european de statistică Eurostat. Această reducere depășește obiectivul voluntar de economisire de 15% stabilit de statele membre ale UE pentru această perioadă, după invazia Rusiei în Ucraina. Dintre statele membre ale UE, doar Malta și-a majorat consumul de gaze în această perioadă (+12,7 %), în timp ce pragul de 15% nu a fost atins de Slovacia (-1%), Spania (-10,8%), Polonia (-12,5%), Slovenia (-13,8%) și Belgia (-14,5%). Cele mai mari scăderi le-au înregistrat Finlanda (-55,7%), Lituania (-40,5%) și Suedia (-37,2%). În luna martie a.c., țările din UE au stabilit prelungirea cu un an (între 1 aprilie 2023 și 31 martie 2024) a acestui obiectiv de economisire voluntară de 15%, care include și o clauză de urgență, care, dacă va fi activată, va face ca măsura să devină obligatorie.
● Centru de excelență pentru cercetare și dezvoltare digitală la UPB.Universitatea Politehnica din București (UPB) a inaugurat un centru de excelență pentru cercetare și dezvoltare digitală, în parteneriat cu Vodafone România. Vodafone Innovation Hub este un concept multidisciplinar, bazat pe activități didactice, de cercetare și de susținere a startup-urilor, reunind, astfel, o serie de preocupări academice din domeniul electronicii, telecomunicațiilor și tehnologiei informației. Totodată, este un incubator de cercetare, dezvoltare și inovare în zonele de interes 5G/6G, IoT/IoE, AI, MPN, Open RAN, EdgeComputing și robotică. Hub-ul pune la dispoziția studenților, masteranzilor și doctoranzilor din UPB o serie de tehnologii inovatoare, astfel încât aceștia să poată face cercetare la cel mai înalt nivel, atât pentru tezele finale, cât și pentru laboratoarele săptămânale sau orice alte proiecte, cum ar fi sesiunile științifice sau competițiile internaționale.