Cuvantare acad. Radu Voinea
Data: 1-15 decembrie 2006
In anul 1946, inainte de a se usca tusul pe diploma mea de proaspat inginer, m-am inscris la Societatea Politehnica, la AGIR si la Gazeta Matematica.
Imi amintesc cu placere de sedintele ce se tineau seara la Societatea Politehnica despre probleme actuale in acea perioada, intre care era, imi aduc aminte, si electrificarea caii ferate Ploiesti-Predeal-Brasov. La acele sedinte l-am cunoscut pe marele nostru inginer Constantin Busila, acolo i-am intalnit pe fostii mei profesori. Imi amintesc ca Dionisie Germani, dupa ce a tinut conferinta ne-a recitat versuri din Iliada in limba greaca.
Imi amintesc cu placere de sedintele de lucru de la Gazeta Matematica, care se tineau la sediul revistei, intr-o cladire situata pe Calea Grivitei, colt cu strada Pandele Tarusanu, la etajul intai, in sala unei foarte frumoase biblioteci.
Asa cum a aratat domnul presedinte al AGIR, Mihai Mihaita, aceasta minunata revista, care avea ca deviza „entuziasm, armonie, munca, sacrificiu“, era opera unor ingineri si matematicieni. „Stalpii“ ei au fost: Ion Ionescu Bizet, profesor la Scoala Politehnica, celebrul matematician Gheorghe Titeica, profesorul de mecanica Andrei Ioachimescu si inginerul Vasile Cristescu. Ei au editat o culegere de probleme de matematica pe care elevii de liceu o numeau ITIC (initialele numelor celor patru autori). S-a spus ca la un moment dat revista a fost suspendata, iar sediul societatii Gazeta Matematica a fost evacuat. Stateam pe strada si priveam acest spectacol dezgustator. Pentru ca era „complicat“ sa se impacheteze cartile din biblioteca si sa fie duse apoi pe scara (era si distanta „mare“ de la etajul intai la parter!) s-a gasit o solutie mai simpla: s-a tras camionul cu spatele langa peretele exterior al cladirii, iar de la etajul intai, pe fereastra deschisa, se aruncau cartile in camion. Zgomotul pe care-l faceau lovind podeaua camionului mi-a amintit, fara sa vreau, de versurile poetului George Cosbuc din finalul poeziei Moartea lui Fulger:
„Si-adanc, din bubuitul frant
Al bulgarilor de pamant...“
si m-au podidit lacrimile, de parca as fi asistat la o adevarata inmormantare. Am tinut atat de mult la Gazeta Matematica! Cu cata nerabdare asteptam fiecare 15 ale lunii cand aparea un numar nou al revistei, cu o precizie de ceasornic!
Probabil, dandu-si seama de greseala pe care o facusera, cei ce desfiintasera revista au revenit. Imi amintesc ca am participat impreuna cu fostul meu profesor de beton armat, Mihail D. Hangan, la sala Bibliotecii Centrale Universitare, la sedinta in care s-a hotarat reluarea traditiei Gazetei Matematice. Observand persoanele ce alcatuiau prezidiul, profesorul Hangan mi-a spus: „N-ai impresia ca asistam la parastasul pe care calaii il fac victimei lor?“
Gheorghe Duca, unul dintre membrii activi ai Societatii Politehnice, a fost numit in acelasi an, 1881, director al Scolii Nationale de Poduri si Sosele din Bucuresti. Pana la acea data, absolventii Scolii obtineau o calificare inferioara celei de inginer. Se considera ca pentru a fi inginer era necesar sa fi facut studiile in strainatate. Gheorghe Duca a reorganizat in asa fel scoala, incat absolventii ei au putut obtine titlul de inginer. A pornit de la premisa ca o scoala este buna daca are elevi buni si profesori buni. Pentru a aduce la acelasi nivel pe elevii ce doreau sa urmeze scoala, a infiintat anul preparator. A adus apoi pe cei mai buni profesori: Spiru Haret si David Emanuel, primii romani doctori in matematici de la Paris, Anghel Saligny la cursul de poduri, Gheorghe Duca la cursul de cai ferate etc. A introdus o disciplina de fier, un regim aproape militar, cu uniforme si regim de internat, inclusiv pentru elevii din Bucuresti. Intr-un raport, Gheorghe Duca arata ca a reusit sa scoata dintr-o serie de elevi 15 ingineri. El adauga ca ar fi putut scoate usor 50 de ingineri, dar arata ce mare pericol prezinta pentru societate cei ce nu stiu si indeosebi cei ce nu stiu si nu stiu ca nu stiu.
Cinstindu-i pe inaintasii nostri, ne facem o datorie de onoare si, in acelasi timp, dovedim ca-i meritam.
In incheiere, permiteti-mi sa ma refer la un eveniment actual. Peste putin timp, exact la 1 ianuarie 2007, vom fi admisi in Uniunea Europeana. Ca inginer, am asemanat acest eveniment politic cu un fenomen tehnic: cuplarea unui generator de curent electric alternativ (Romania) la o retea electrica (Uniunea Europeana). Stiam ca aceasta cuplare se poate face in conditii optime daca si numai daca generatorul si reteaua electrica au aceeasi tensiune si aceeasi frecventa. M-am intrebat atunci ce ar corespunde din punct de vedere metaforic acestor doua marimi in evenimentul politic pomenit mai sus. Ati auzit ca in cadrul tratativelor care au fost duse s-au examinat 31 de dosare privind situatiile: economica, juridica, sanitara, agricola, industriala etc. Dupa parerea mea, doua sunt mai importante: nivelul cultural si cel educational.
Cu un nivel cultural mai ridicat, tara noastra, atat prin pozitia ei geografica, cat si prin trecutul ei, ar putea fi o punte de legatura intre cultura occidentala si cea orientala. Ea este zaua care lipseste unui lant cultural vest-est. Prin trecutul ei, tara noastra, datorita unei situatii privilegiate in raporturile cu turcii (tara noastra n-a fost pasalac), am fost de-a lungul veacurilor focarul cultural care a alimentat Tarile Balcanice cu tiparituri religioase si mai tarziu cu reproduceri din literatura occidentala. Ne asteapta un viitor fericit daca si numai daca vom reusi sa ridicam nivelul nostru cultural la cote cat mai inalte.
La festivitatea de astazi participa si domnul Dinu Rocco, fiul inginerului Rocco, care a jucat un rol important in activitatea Societatii Politehnice. Domnul Dinu Rocco are 94 de ani si ati auzit ce frumos a vorbit. Secretul acestei performante nu este altul decat acela ca si-a format, de-a lungul anilor, o foarte frumoasa cultura generala. Sa-i uram din toata inima multa sanatate si multi ani.
Am citit intr-o carte ca, oricat de necredincios ar fi cineva, trebuie sa recunoasca un adevar biblic: judecata de apoi. Pare paradoxal, nu? Si totusi este un adevar. Probabil ca ea nu va avea loc asa cum este zugravita pe peretii exteriori ai Manastirii Voronet, dar in mod sigur sub forma judecatii pe care generatiile viitoare o vor face generatiei noastre, dupa ce vor da de-o parte toate fleacurile cu care ne pierdem timpul astazi. Vor vorbi tot asa de frumos despre noi, asa cum vorbim noi astazi despre intemeietorii si membrii Societatii Politehnice? Depinde numai de noi.