La compania Cornerstone Technologies Romania din București, 70 de informaticieni români au dezvoltat, în colaborare cu clienți din SUA, al doilea upgrade major al proiectului Smart Mart, primul magazin automat din lume. Proiectul a fost lansat în 2003 și este funcțional în orașul Memphis (SUA). Este un magazin de tip drive store, de 100 metri pătrați. Cumpărătorul poate comanda produsele dorite direct din mașină, atingând cu mâna un ecran tactil. Apoi, se deschide o trapă de unde poate lua ceea ce a comandat. (Imaginea din articol) Nu există în interior personal de deservire, ci totul este automat. Este suficient să se meargă cu o listă de produse, aceasta să fie scanată, după care robotul aduce direct produsul dorit. Toate sistemele software ale magazinului sunt controlate, în proporție de 100%, de la distanță, de echipa firmei din România.
Această realizare ne permite să relevăm că dezvoltarea de software și platforme de IT pentru clienți internaționali reprezintă principala sursă de venituri pentru întreaga noastră industrie de IT, care include mii de firme. În acest an, conform datelor companiei de analiză Pierre Audoin Consultants, exporturile vor genera un business de 2,7 miliarde euro pentru firmele românești de profil. Exporturile țării noastre de soft și de servicii IT ar urma să atingă, în anul 2020, 5 miliarde euro, în condițiile în care numărul de angajați în industria de profil se estimează că va ajunge la 114 000, față de 90 000 în prezent.
