Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Adunarea Generală a Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR)

După cum am mai informat, la sediul central al AGIR din Calea Victoriei nr. 118 a avut loc, la 21 martie a.c., Adunarea Generală a Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR). În conformitate cu reglementările legale, au fost prezentate și analizate documente referitoare la activitatea desfășurată în anul 2018, atât sub aspectul acțiunilor profesionale de natură științifico-tehnică și instituțională, cât și în ceea ce privește situația economico-financiară a Asociației.

Prin întreaga desfășurare a reuniunii, s-a reliefat preocuparea structurilor AGIR la nivel central și teritorial, focalizată pe creșterea contribuției comunității inginerești din țara noastră la identificarea și soluționarea problemelor majore ale dezvoltării societății românești în prezent și într-o largă perspectivă. Documentele adoptate creează premisele necesare pentru îmbunătățirea în continuare a activității AGIR potrivit cerințelor din prezent și din viitor, determinate de actualul stadiu de dezvoltare a țării, în contextul apartenenței României la structurile europene și euroatlantice.

Evaluări realiste, obiective pe măsura potențialului AGIR

În cuvântul de deschidere a Adunării Generale, președintele AGIR, Mihai Mihăiță, a expus o serie de considerații referitoare la activitatea din anul 2018 și la agenda de lucru pentru anul în curs și pe o perioadă de importanță strategică. În acest sens, rezultatele obținute în anul precedent reprezintă o experiență valoroasă, care poate și trebuie să fie cât mai bine valorificată.

Referindu-se la această experiență, președintele AGIR a menționat, între altele, Simpozionul Inginerilor Români de Pretutindeni (SINGRO 2018) organizat împreună cu Universitatea Transilvania și Sucursala AGIR Brașov, desfășurat sub deviza emblematică Unire și inovare. De asemenea, o serie de manifestări au fost dedicate Centenarului AGIR, mai ales cea organizată în colaborare cu Universitate Tehnică Gheorghe Asachi și Sucursala AGIR Iași - orașul unde s-a înființat AGIR în urmă cu 100 de ani. Au participat personalități ale vieții culturale și științifice, cadre didactice, studenți și elevi, reprezentanți ai sucursalelor și societăților din AGIR, precum și alte asociații și fundații inginerești. Au fost acordate diplome și medalii. Tot cu ocazia Centenarului Asociației noastre, s-a inițiat recondiționarea frescei din Casa AGIR de pe bd. Dacia nr. 26 (frescă realizată în anul 1940), prin deschiderea unei acțiuni de donare a unor fonduri din partea membrilor noștri și a altor persoane și instituții interesate în conservarea valorilor inginerești. Până acum s-au strâns circa 50 000 lei. Au fost adresate mulțumiri donatorilor și tuturor celor care vor susține în continuare această operă de restituire a unor incontestabile valori profesionale și istorice. Președintele AGIR și-a consacrat o mare parte a expozeului său acțiunilor desfășurate cu prilejul Zilei Inginerului, decernării Premiilor AGIR și altor evenimente devenite tradiționale. Totodată, a supus atenției participanților o serie de preocupări legate de prezentul și viitorul profesiei de inginer. În acest sens, s-a menționat și aprofundarea colaborării cu inspectoratele școlare județene, cu liceele și universitățile în vederea unei mai bune informări a tinerei generații în legătură cu perspectivele diverselor specialități inginerești, în strânsă legătură cu cerințele economiei reale. Atât pe acest plan, cât și în alte domenii, se interacționează prin newsletter-ul săptămânal prin care se prezintă informații utile privind activitățile la nivel central și teritorial, activități consemnate și de publicația Univers ingineresc. S-a apreciat că încă nu sunt utilizate la potențialul lor mijloacele social media ale AGIR în vederea îndeplinirii unor obiective majore precum atragerea de noi membri, consolidarea actualelor structuri organizaționale, concentrarea eforturilor spre îndeplinirea unor obiective majore la scară națională și internațională. S-a apreciat că există încă numeroase resurse pentru dezvoltarea și aprofundarea unor asemenea activități, mai ales prin completarea unor manifestări prin acțiuni directe de la membru la membru, astfel încât să se cunoască necesitățile reale ale acestora și să se pună în aplicare propunerile lor în vederea îmbunătățirii strategiei de comunicare și de creștere a vizibilității AGIR în spațiul public. În acest sens, s-a menționat semnificația protocolului de colaborare cu Uniunea Națională a Patronatelor din România (UNPR) la nivel central și la nivel teritorial. În același spirit, se va dezvolta colaborarea cu administrațiile locale, camerele de comerț, alte asociații profesionale în vederea identificării și promovării de obiective comune.

Acestui scop îi vor sluji și forumurile naționale AGIR, care vor debuta în 2019, astfel încât să se asigure o colaborare tot mai rodnică, inclusiv în ceea ce privește diminuarea decalajelor dintre regiunile de dezvoltare. Prin prestigiul câștigat și pe plan internațional, AGIR va contribui în acțiunile concrete desfășurate în cadrul FEANI și FMOI la susținerea tuturor inițiativelor care au drept scop accelerarea progresului economico-social al României.

Președintele AGIR a subliniat importanța înființării Sucursalei din Buzău și a Cercului Calității din Sucursala Dolj, precum și a noului membru colectiv APROMECA - Asociația Profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică. Sunt pași înainte în îndeplinirea obiectivului de a extinde aria de activitate și influență a AGIR.

Întreaga problematică a activității curente și de perspectivă a fost abordată de președintele AGIR din perspectiva proceselor și fenomenelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, inclusiv în ceea ce privește migrația și formarea profesională, cu accent pe domeniile inginerești, astfel încât să se asigure o mai bună corelare a factorilor naționali și comunitari în vederea atingerii obiectivelor comune.

Repere conceptuale și organizaționale

Potrivit practicii instituite în ultimii ani, principalele componente ale Dării de seamă privind activitatea AGIR au fost prezentate distinct astfel încât au ieșit mai bine în evidență elemente definitorii pentru preocupările actuale și de perspectivă la nivelul Asociației, precum și în filiala, sucursalele, societățile și cercurile AGIR. Elemente concrete referitoare la aceste aspecte au fost prezentate de Andreea Ploeșteanu, de la Departamentul Organizare și Relații al AGIR.

Menționăm, între altele, manifestările care au avut un impact semnificativ atât în rândurile membrilor AGIR, cât și în domeniile de activitate care prezintă interes pentru diferite segmente ale societății românești. Astfel, AGIR a fost partener oficial la numeroase evenimente, precum  Salonul Național al Inovării și Cercetării Științifice Studențești - „Cadet INOVA" cu participare internațională și partener media al Conferinței Forumul Regional al Energiei pentru Europa Centrală și de Est - FOREN 2018, care a avut drept scop integrarea activă a politicilor energetice din România în ansamblul opțiunilor și tendințelor majore care se manifestă pe plan mondial. La rândul lor, simpozioanele organizate la nivel național au fost centrate pe aceeași sferă de preocupări, fapt atestat de manifestările intitulate Progresul tehnologic - rezultat al cercetării, a XIII-a ediție, forum de elaborare a unor noi idei de cercetare, de colaborare între diferite instituții; Educația - componentă esențială a politicii de mediu, a XII-a ediție, dedicat Zilei Mondiale a Mediului.

Potrivit raportărilor din teritoriu și sintezei alcătuite la nivelul întregii asociații, se reliefează, prin importanța lor, o serie de simpozioane naționale, regionale și internaționale. S-au amintit, între altele: Simpozionul dedicat Zilei Mondiale a Apei - Apa - izvor de sănătate (Sucursala Argeș); Simpozionul regional Creativitate și tehnologie în arta populară oltenească, ediția a II-a (Sucursala Dolj); Simpozionul științific studențesc HD-48-STUD (Sucursala Hunedoara); ediția a VII-a Simpozionului Casa ecologică între vis și realitate (Sucursala Maramureș); Simpozioanele Factori de risc pentru mediul înconjurător și siguranța alimentară și Resurse naturale și dezvoltare durabilă (realizate cu sprijinul Sucursalei Bihor).

Este semnificativ și numărul de conferințe naționale organizate în colaborare și parteneriat cu alte organizații și asociații sau în structurile proprii ale AGIR. Exemplificăm prin:

▪ Conferința Creativitate, Inventică, Robotică - ediția a XXIII-a, coordonată de Sucursala Brașov;

▪ Conferința științifică internațională ICAS 2018, organizată de Sucursala Hunedoara, a cărei tematică a acoperit domenii de interes pentru mediul academic, economic și de afaceri;

▪ A XVIII-a Conferință internațională - multi-disciplinară Profesorul Dorin Pavel - fondatorul hidroenergeticii românești, organizată de Filiala Cluj și desfășurată la Cluj-Napoca, eveniment ce promovează anual cercetarea teoretică și aplicativă în domeniul ingineriei;

▪ Săptămâna Calității Timișorene și Timișene, organizată anual de Sucursala Timiș, cu sprijinul Primăriei Timișoara și al Consiliului Județean Timiș, inclusă în programul Săptămânii Europene a Calității;

▪ Concursul RobotX, care s-a bucurat de sprijinul Sucursalei AGIR Sibiu.

În continuare, au fost menționate numeroasele dezbateri pe teme inginerești inițiate de Sucursalele Alba, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Galați, Hunedoara, Dolj și Maramureș, precum și de Filiala Cluj. Interesante mese rotunde, workshop-uri și seminarii cu teme actuale și de perspectivă au avut loc în Sucursalele Alba, Argeș, Avrig. Constanța, Galați, Dolj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Societatea Inginerilor Textiliști, Societatea Inginerilor din Transporturi și a celor din Telecomunicații. De asemenea, s-au desfășurat colocvii care au vizat teme de interes organizate de Sucursalele Dolj, Galați și Teleorman. Potrivit tradiției, au avut loc și manifestări omagiale și aniversare, dedicate Zilei Inginerului, Zilei Femeii, Zilei Cercetătorului și a Proiectantului, Zilei Mondiale a Aviației și Cosmonauticii, desfășurate cu participarea Sucursalelor Argeș, Avrig, Bihor, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Mehedinți, Suceava, Timiș și Societății Femeilor Inginer. La rândul ei, Sucursala Sibiu a organizat manifestări cu prilejul unor zile marcate la nivel internațional, precum cele ale protecției datelor, automobilului, aviației și cosmonauticii, telecomunicațiilor, precum și pentru evocarea unor mari personalități din domeniul științei. La rândul lor, Sucursalele Alba, Argeș, Mârșa, Hunedoara, Suceava, Petroșani s-au implicat în organizarea și desfășurarea Zilelor Tehnicii Studențești - Z.T.S.P. Mai este de menționat că Sucursală Avrig a organizat Academia de vară Samuel von Brukenthal, dedicată copiilor, în scopul dezvoltării personale prin teatru, știință și tehnică. Preocupările legate de formarea noilor generații au fost reflectate și de Sucursala Dolj, care a răsplătit din nou studenții remarcați în diferite proiecte finalizate cu realizări practice prin acordarea unor premii constând în abonamente la bilunarul Univers ingineresc.

După ce au fost menționate contribuțiile de seamă publicistice și editoriale referitoare la activitățile din majoritatea structurilor teritoriale, precum și a cercurilor Literar Ing și Epigrama, raportul a menționat excepționala activitate a Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea, activitate emblematică pentru ceea ce reprezintă AGIR în viața cultural-artistică a țării și pe plan internațional.

Publicistica, în slujba întregii comunități inginerești

♦ Editura AGIR

La Adunarea Generală, a fost prezentat, de către directorul Editurii AGIR, dr. ing. Ioan Ganea, un amplu raport privind activitatea editorială în anul 2018, activitate care a urmărit afirmarea mai puternică a profesiei de inginer în societate, aprofundarea procesului de educație continuă, sprijinirea cercetării științifice, inclusiv prin valorificarea rezultatelor și protecției acestora, omagierea marilor personalități și a evenimentelor deosebite din istoria AGIR și a ASTR.

În cursul anului 2018, Editura AGIR a publicat 40 titluri noi cu un total de 11 648 pagini, în 4200 exemplare, 10 titluri care au reprezentat continuări de tiraje ale unor lucrări apărute ȋn anii 2014, 2016 și 2017, cu un total de 4430 pagini. În bilanțul editurii se mai regăsesc 15 lucrări apărute sub egida Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) sau care au ca autori membri ai acesteia.

Preocupându-se să asigure o mai bună prezentare a patrimoniului național ingineresc, editura a continuat și publicarea de lucrări ȋn seriile intitulate „Repere Istorice", „Personalități ale științei și tehnicii", ,,Oameni, Locuri și Fapte", „Pagini din istoria dezvoltării industriei României" și cele dedicate „Centenarului Marii Uniri și al AGIR". Mai sunt de menționat seriile „Tratate", „Inginerie mecanică", „Ingineria Construcțiilor", „Electrotehnică - Electroenergetică".

Raportul a menționat și câteva titluri reprezentative pentru producția editorială din anul precedent: Pagini din istoria dezvoltării industriei României. Construcții de mașini, echipamente și instalații de procese industriale,  Partea întâi (Valeriu V. Jinescu, Ioan Avram, Stelian Necula s.a.) [vol. 4 al seriei] și Construcția de motoare, mașini  și mijloace de transport. Partea întâi (Valeriu V. Jinescu, Ioan Avram, Stelian Necula s.a.) [vol. 6 al seriei]; Cartea albă a reindustrializării. Industria chimică, petrochimică și de petrol (Gheorghe Ivănuș, autor și coordonator); Istoria uzinei G, trăită de Marius Peculea (Marius Peculea); Asociația Generală a Inginerilor din România. 100 de ani de la înființare. Documente și confesiuni (Mihai Mihăiță); Centenarul Energeticii Românești (Victor Vaida); Momente din istoria electrotehnicii românești în anii Centenarului Marii Uniri 1918 - 2018 (Florin Tănăsescu, Valerius Stanciu); Istoria instalațiilor din construcții în România (Mihai Ilina, Cătălin Lungu); Calea ferată Craiova - Calafat. Urmele oamenilor, urmele timpului (Gheorghe Manolea);  Ingineria. Artă sau Meșteșug, vol. 3 (Mircea Bejan), Tratat de termogazodinamică aplicată  (Corneliu Berbente, Marius Brebenel); Accidente și incidente în construcțiile hidrotehnice (Dan Stematiu); Strategic management of a firm (Sorin Mihai Radu, Nicolae Iliaș s.a.); Inteligența artificială. Modele operaționale logice (Ioana Armaș); Aplicabilitatea metodelor și tehnicilor geofizice în domeniul construcțiilor (Sorin Anghel); Principii de alcătuire structurală a galeriilor subterane pentru căi de comunicații (Ovidiu Arghiroiu);  Stări limită și colapsul progresiv la încovoierea longitudinală a navei (Mircea Modiga s.a.); Dicționar explicativ de rezistența materialelor (R-E-F-G) (Costică Atanasiu, Gabriel Jinga, Mircea Dudescu).

Totodată, raportul s-a referit la necesitatea asigurării suportului electronic pentru producția editorială, relevându-se, în acest sens, preocupările menite să asigure arhivarea electronică a celor peste 900 de titluri publicate până în prezent și inițierea programului informatic „Biblioteca electronică a publicațiilor Editurii AGIR", la care să poată avea acces parolat în primul rând membrii AGIR și ai ASTR.

În raport s-au menționat și publicațiile periodice (reviste, buletine, volume cu comunicări la manifestări științifice, proceedings), realizându-se îngrijirea editorială a 10 titluri de publicații periodice cu 34 de numere, având 4886  pagini, în 2725 exemplare.

În anul 2018, lucrările publicate de Editura AGIR (cărți și reviste) însumează circa 20 000 pagini tipărite.

Raportul a conținut o serie de propuneri care s-au referit la:

▪ Discutarea și avizarea unui program de publicații al Editurii AGIR, pentru anul curent și următorii doi ani, în prima ședință a Consiliului Științific Editorial ( aprilie 2019);

▪ Completarea seriilor tematice reprezentative (Repere istorice, Pagini din istoria dezvoltării industriei României, Personalități din Știință și Tehnică, Tratate inginerești, Studii și cercetări, Dicționare explicative), Seriile de specialitate (Inginerie Mecanică, Electrotehnică - Electroenergetică, Electronică - Telecomunicații ș.a.) cu noi titluri de cărți;

▪ Întocmirea unui soft pentru Catalogul tematic cu publicații ale Editurii AGIR și a unei Biblioteci Digitale care să permită regăsirea titlurilor apărute după mai multe date de căutare: titlul lucrării, autor, domeniul tematic, anul apariției, ISBN, cuvinte-cheie ș.a. Cărțile afișate trebuie să permită regăsirea minimală a  informațiilor din cartea respectivă: poza copertei exterioare; titlu, număr de pagini, ISBN, anul apariției, cuprins (detaliat cu titlurile, subtitlurile), CV-ul autorilor, prezentare s.a.;

▪ Refacerea paginii web a Editurii AGIR, pentru a fi mai atractivă și modernă;

▪ Continuarea seriei de DICȚIONARE EXPLICATIVE PENTRU ȘTIINȚĂ ȘI TEHNICĂ cu domenii mai puțin acoperite cu lucrările publicate până ȋn prezent: Construcții, Instalații, Mecanică, Industrie chimică;

▪ Analiza stocului de lucrări publicate la Editura AGIR în perioada 1998 - 2018 și stabilirea modalităților de difuzare și valorificare a acestor lucrări;

▪ Prezentarea aparițiilor Editurii AGIR în fiecare număr al Universului ingineresc. Când spațiul publicației nu este disponibil unei prezentări în detaliu se poate face doar o menționare a titlului, autorului, nr. ISBN-ului și prețul de vânzare a cărții;

▪ Punerea în discuție sau informarea publicului, printr-o rubrică de terminologie special creată în Univers ingineresc, asupra denumirii termenilor de specialitate în limba română, recomandată a fi folosită în lucrările științifice și tehnice;

▪ Publicarea în limba engleză a cel puțin 2 - 3 titluri de specialitate scrise de autori români, pentru a asigura o mai bună vizibilitate în străinătate a creativității inginerești din România.

♦ Univers ingineresc

În continuare, participanților la Adunarea Generală le-a fost prezentat, de către dr. ing. Amuliu Proca, raportul redacției Univers ingineresc, care a relevat că, în perioada care face obiectul Dării de seamă, au fost introduse teme noi și aprofundate unele existente, precum adaptarea învățământului tehnic și profesional la cerințele pieței muncii, reflectarea mai amplă și sistematică a acțiunilor inițiate de filială și sucursale cu accent pe creșterea implicării inginerilor în soluționarea unor probleme atât de interes local, cât și de interes național; promovarea, într-o manieră concretă, a principalelor componente ale dezvoltării durabile; conexiunile economiei românești, în special ale sectoarelor în care-și desfășoară activitatea numeroși ingineri, cu procesele de integrare și globalizare; demersurile pentru consolidarea capacității concurențiale în era digitală; evoluții ale transporturilor feroviare și rutiere, sub impactul progresului științifico-tehnic și al proceselor de integrare europeană și globală; creșterea rolului cărții științifico-tehnice în perfecționarea profesională continuă; prezentarea unor realizări deosebite ale inginerilor români prin continuarea și îmbogățirea tradițiilor din domenii esențiale ale progresului tehnicii și tehnologiei.

După ce a menționat modul în care au fost prezentate manifestările de prestigiu ale AGIR și ASTR, raportul a subliniat că s-a acordat o atenție deosebită activităților la nivelul filialei și sucursalelor prin abordarea unor teme de mare interes pentru comunitatea inginerească din țara noastră. În acest context, permanentizarea rubricii „Evenimente organizate de filiala, sucursalele, societățile și cercurile AGIR" a permis să se cunoască mai bine viața bogată și interesantă din teritoriu, iar o serie de corespondențe ale participanților a stimulat implicarea membrilor AGIR la îmbogățirea conținutului și a modalităților publicistice de informare a cititorilor prin relevarea activității unor structuri teritoriale, precum Dolj, Constanța, Cluj, Brașov, Timiș, Suceava, Sibiu, Galați, Mârșa, Vâlcea și altele. În acest sens, apreciem că ar fi util ca structurile teritoriale ale Asociației să prezinte informații mai multe și mai consistente privind desfășurarea și realizarea programelor proprii de activitate. O atenție corespunzătoare a fost acordată, de asemenea, activității Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea.

Rezultatele înregistrate în perioada care face obiectul Dării de seamă constituie punctul de plecare spre aprofundarea tematicilor de cel mai larg interes determinate în principal de cerințele celei de-a patra revoluții științifico-tehnice, în special prin promovarea implicațiilor erei digitale, astfel încât comunitatea inginerească din țara noastră să fie mai puternic mobilizată pentru dezvoltarea sectoarelor IT, pentru valorificarea potențialului de care dispune România în acest domeniu.

Totodată, redacția va dezvolta experiența acumulată în realizarea unor pagini speciale consacrate temelor de larg interes, cum sunt: reindustrializarea României, orientarea proceselor investiționale spre dezvoltarea infrastructurii feroviare și rutiere, consolidarea întreprinderilor bazate pe cercetare și inovare, stimularea creativității în rândurile tinerilor, ancorarea tuturor formelor de învățământ în realitățile economico-sociale ale țării, astfel încât să fie satisfăcute, într-o viziune strategică, cerințele pieței muncii, prezentarea rezultatelor obținute prin utilizarea fondurilor europene în vederea generalizării unor soluții care și-au dovedit eficiența, consemnarea activităților extraprofesionale, atât la nivel individual, cât și în structurile Asociației.

S-a folosit și prilejul Adunării Generale pentru a se reînnoi apelul adresat filialei, sucursalelor de a desemna corespondenți permanenți ai publicației noastre, în contextul evocat mai ales în legătură cu specificul întregii perioade care va urma, inclusiv în noua etapă de evoluție a țării deschisă prin strategiile UE pentru perioada de după 2020.

Dezbateri fructuoase, orientări de bază pentru activitatea viitoare

După prezentarea rezultatelor economico-financiare ale Asociației în 2018 și a proiectului de buget pe anul 2019 de către ec. Mariana Suciu, contabilul-șef al AGIR, și a Raportului Comisiei de cenzori de către ing. Octavian Udriște, președintele Comisiei, participanților le-a fost supus atenței programul de activități la nivel central și la nivelul sucursalelor, filialei, asociațiilor profesionale și cercurilor pentru anul în curs. De altfel, tuturor participanților le-a fost înmânată o broșură cu acest program. Toate documentele prezentate au fost supuse votului și aprobate în unanimitate.

De asemenea, a fost supusă votului și aprobată înființarea Sucursalei AGIR Buzău.

Discuțiile au fost deschise de prof. univ. dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu, membru al Colegiului Director al AGIR, care a arătat că Asociația este astăzi o organizație puternică, fapt reflectat și de activitatea entităților componente (sucursale, filiale, asociații), o structură care a fost construită în timp și cu mari eforturi. În același timp, a relevat că Editura AGIR este cea mai puternică entitate de profil din România în domeniul tehnic. Totodată, vorbitorul s-a referit la problemele complexe legate de educția tinerilor, arătând că ei trebuie stimulați pentru a se pregăti mai bine, pentru a duce mai departe ștafeta creației științifico-tehnice primită de la înaintași. Evoluția rapidă a societății implică adaptarea continuă a învățământului la realitățile dinamice ale societății românești și ale umanității, în ansamblul ei.

La rândul său, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Manolea, președintele Sucursalei Dolj și membru în Colegiul Director al Asociației, a subliniat că acțiunile AGIR trebuie concepute și desfășurate cu entuziasm, cu participare activă, cu determinare profesională și civică. În acest sens, a relevat importanța colaborării cu instituții și alte organizații profesionale, în vederea îndeplinirii programului propus. Experiența acumulată până în prezent va fi deosebit de folositoare în vederea acțiunilor viitoare, un exemplu în acest sens fiind organizarea Forumului Național Resursele Olteniei și valorificarea lor, care se va desfășura în zilele de 6 - 7 iunie, la Craiova, cu implicarea Consiliului Județean. Din amplul program de acțiuni al Sucursalei Dolj pentru 2019, au mai fost menționate manifestările dedicate personalității lui Petrache Poenaru, care vor avea loc în localitatea în care acesta s-a născut. Vorbitorul a mai subliniat importanța schimburilor de experiență între structurile teritoriale, exemplificând, în acest context, înființarea unui „Cerc al calității" în Dolj, acțiune inspirată de colegii din Timișoara.

În cuvântul său, prof. dr. ing. Ionel Starețu, vicepreședinte al Sucursalei Brașov, a menționat acțiunile organizate anul trecut la Brașov (SINGRO, DemoMetal), care s-au dovedit a fi benefice pentru lărgirea orizontului de cunoaștere a comunității inginerești și de cosolidare a colaborării dintre structurile AGIR. Referitor la stocul de carte al editurii și la dificultățile de vânzare a cărților, vobitorul a opinat că bibliotecile universitare ar trebui să cumpere o bună parte din „producția" Editurii AGIR.

În cuvântul său, președintele Sucursalei Galați, prof. univ. dr. ing. Elisabeta Vasilescu, a pus accentul pe necesitatea imperioasă de îmbunătățire a calității învățământului românesc, astfel încât viitoarele generații de ingineri să poată face față cu succes exigențelor societății bazate pe cunoaștere.

 Importanța evocării unor momente de seamă din istoria ingineriei românești, cu accent pe domeniul feroviar, a fost relevată de ing. Octavian Udriște. Reluând tema educației, ing. Viorel Martin, președintele Cercului Inginerilor Epigramiști, s-a referit la necesitatea revigorării școlilor profesionale, considerând că în această acțiune de importanță națională trebuie să fie implicați și exponenții economiei reale, astfel încât oferta să fie corelată cât mai bine cu cererea de personal, structurată pe meserii, în conformitate cu evoluția activităților economico-sociale din țara noastră. Preocupările din domeniul educației au fost abordate și de dr. ing. Florin Dănilă, președintele Sucursalei Teleorman.

* * *

După încheierea Adunării Generale a AGIR, a fost prezentat un moment muzical susținut de un cvartet format din membri ai Orhestrei Inginerilor Petru Ghenghea.

Fotografii

FotografieFotografieFotografieFotografieFotografieFotografieFotografieFotografieFotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.