La 24 iulie a.c. a avut loc Adunarea Generală a Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR). De data aceasta, reuniunea înaltului for al comunității inginerești din țara noastră s-a desfășurat în condiții deosebite, determinate de prelungirea pandemiei COVID-19: s-a apelat la comunicarea online, în sistem videoconferință.
Au participat 102 membri titulari și corespondenți cu drept de vot, respectiv 62,57% din totalul membrilor ASTR. Astfel, Adunarea Generală a fost statutară, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 230/2008. La Adunare au mai participat, în calitate de invitați, membri de onoare ai Academiei.
Cuvântul introductiv a fost rostit de Mihai Mihăiță, președintele ASTR, care a prezentat succint obiectivele reuniunii și și-a exprimat convingerea că și în condițiile deosebite în care are loc reuniunea vor fi examinate la obiect, responsabil, problemele înscrise pe ordinea de zi. Președintele ASTR a propus participanților să păstreze un moment de reculegere în memoria colegilor care au decedat în perioada care a trecut de la precedenta Adunare Generală a ASTR.
Participanții au cunoscut din timp documentele supuse dezbaterii și aprobării reuniunii, prin postarea lor, în prealabil, pe site-ul ASTR (www.astr.ro):
▪ Darea de seamă asupra activității Academiei de Științe Tehnice din România în anul 2019;
▪ Raportul financiar-contabil pe anul 2019 (care a inclus execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul precedent și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2020 și perspectivele pentru anul 2021);
▪ Planul de acțiuni al ASTR pe anul 2020.
De asemenea, pe ordinea de zi a fost inclusă alegerea de noi membri titulari, corespondenți, de onoare și asociați.
După dezbateri, documentele menționate au fost adoptate în unanimitate.
În continuarea lucrărilor, prof. univ. dr. ing. Mihail Minescu a fost ales în funcția de vicepreședinte al Secției Ingineria Petrolului, Minelor și Geonomiei, ca urmare a decesului prof. dr. ing. Gheorghe Dorel Zugrăvescu.
Prin vot secret au fost aleși 7 noi membri titulari, 10 membri corespondenți, 6 membri de onoare și 3 membri asociați ai Academiei de Științe Tehnice din România.
*
În numărul viitor al publicației noastre, vom prezenta o amplă relatare despre desfășurarea lucrărilor Adunării Generale a ASTR.
