Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Agenția Spațială Română a devenit membru al Grupului de Coordonare pentru Explorare Spațială Internațională

Agenția Spațială Română (ROSA) a anunțat că a primit scrisoarea oficială prin care a fost informată că a fost acceptată în unanimitate de cele 16 agenții spațiale membre să se alăture Grupului de Coordonare pentru Explorare Spațială Internațională, ISECG.

ISECG a fost creat în 2007 ca un forum cu participare voluntară, unde agențiile spațiale membre au ocazia să facă schimb de informații cu privire la planurile, activitățile și interesele de explorare spațială, cu scopul de a întări atât programele de explorare spațială ale agențiilor, cât și efortul comun. Potrivit unui comunicat al ROSA, ISECG a fost fondat ca urmare a elaborării documentului strategic The Global Exploration Strategy: The Framework for Coordination de către 14 agenții spațiale, document publicat în mai 2007. Acest document a articulat o viziune comună despre o explorare spațială pașnică și coordonată, robotică sau cu echipaj uman, concentrată pe destinații din Sistemul Solar unde omul ar putea la un moment dat să trăiască și să muncească.

„Acceptarea Agenției Spațiale Române drept cel de al 17-lea membru al ISECG reprezintă o recunoaștere a rolului din ce în ce mai important pe care țara noastră îl are în explorarea spațială, datorită și capabilităților și infrastructurii industriale și de cercetare dezvoltate în ultimul deceniu, proces care a fost accelerat ca urmare a statutului de Stat Membru ESA. Totodată, apartenența la ISECG reprezintă un pas înainte în consolidarea și extinderea parteneriatelor noastre strategice în domeniul explorării spațiale", a declarat dr. fiz. Marius-Ioan Piso, președintele ROSA.

În prezent, membrii ISECG sunt (în ordine alfabetică): ASI (Italia), CNES (Franța), CNSA (China), CSA (Canada), CSIRO (Australia), DLR (Germania), ESA (Agenția Spațială Europeană), ISRO (India), JAXA (Japonia), KARI (Republica Coreea), NASA (Statele Unite ale Americii), NSAU (Ucraina), POLSA (Polonia) 

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.