Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a finalizat recent cea de-a treia campanie de verificare a acoperirii cu semnal de voce mobilă pe teritoriul României, în urma căreia un singur operator de servicii de telefonie mobilă a fost sancționat pentru neîndeplinirea obligațiilor de acoperire de 98% din populația României. „Campania de măsurare a acoperirii naționale cu servicii de voce mobilă s-a desfășurat în perioada august - decembrie 2020, acoperirea cu semnal a localităților fiind măsurată prin parcurgerea drumurilor accesibile, a bulevardelor și străzilor principale și secundare", se menționează într-un comunicat al instituției.
În cadrul acestei campanii a fost măsurată acoperirea cu semnal în 13 398 localități, localități cu mai mult de 10 locuitori, fiind totodată măsurați aproape 250 000 de km pe drumurile naționale, județene, orășenești și comunale. Din totalul de 20 121 587 de locuitori, conform recensământului populației și al locuințelor, au fost măsurate zonele locuite de 20 117 553 de persoane. Acoperirea cu servicii de voce a fost calculată ca raportul dintre suma populației acoperite și suma populației măsurate.

„În ciuda contextului dificil care a marcat acest an, pe fondul intensificării utilizării serviciilor de comunicații electronice, operatorii au investit masiv în rețele, iar rezultatele sunt evidente. Creșterea acoperirii se poate vedea și în platforma aisemnal.ro, care a fost actualizată cu noile măsurători și permite acum și vizualizarea evoluției de la un an la altul", a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM. Harta națională de acoperire cu servicii de voce mobilă - www.aisemnal.ro este platforma informatică cu ajutorul căreia utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar și nivelul de semnal 2G, 3G și 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piața din România.