Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Blitz

Descoperire în domeniul astronomiei, cu finanțare europeană. Folosind două metodologii diferite, una pe bază de unde gravitaționale și una pe bază de lumină, cercetătorii au putut urmări, pentru prima dată, coliziunea a două stele neutronice. Rezultatele au fost prezentate la 16 octombrie a.c., de unele dintre echipele care au stat la originea detectării undelor gravitaționale, cercetare pentru care a fost acordat Premiul Nobel pentru fizică în 2017. La observarea științifică au luat parte și 11 studenți-doctoranzi din proiectul GraWIToN, finanțat cu fonduri europene în valoare de 3,7 milioane de euro prin programul Acțiuni Marie Skłodowska-Curie, potrivit Reprezentanței Comisiei Europene în România. „Această zi marchează o nouă abordare în astronomie. De acum înainte, cercetătorii vor avea posibilitatea atât de a vedea, cât și de a auzi evenimentele cosmice, pentru a le putea înțelege mai bine", a declarat comisarul european pentru cercetare, știință și inovare, Carlos Moedas. Descoperirea va contribui la aprofundarea cunoștințelor referitoare la univers, ea demonstrând că molecule precum aurul și platina se formează în coliziuni cosmice pe scară mare. Cercetarea s-a desfășurat în observatoarele LIGO din SUA și Virgo din Italia, precum și în alte instituții, cum ar fi Observatorul European Austral (ESO), care a primit finanțare europeană în valoare de peste 14 milioane euro în ultimii 10 ani.

● ANCOM: Peste 4,2 milioane de numere de telefon portate în cei 9 ani de la lansarea serviciului. În cei 9 ani de la lansarea portabilității, peste 4,2 milioane de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul. Dintre acestea, peste 3,5 milioane de numere sunt de telefonie mobilă și aproape 700 000 de telefonie fixă, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

 Astfel, din 21 octombrie 2008, când a fost lansat acest serviciu, și până la jumătatea lunii octombrie 2017, au fost portate în total 4 256 925 de numere, dintre care 3 562 137 sunt numere de telefonie mobilă și 694 788 sunt numere de telefonie fixă. Românii care au apelat la această facilitate au fost tot mai numeroși an de an, de la 844 477 în anul 2015, la 939 663 în anul 2016. De la începutul anului 2017 și până la jumătatea lunii octombrie au fost portate 700 712 numere.

● Primul tren urban din România ar putea fi înființat la Tîrgu Mureș. Primăria Tîrgu Mureș a inițiat un proiect de înființare a primului tren urban din România, pe ruta Aeroportul Transilvania - Tîrgu Mureș - Reghin. Vor fi peste 50 km de traseu, urmând a fi utilizată infrastructura CFR. Inițiativa Primăriei Tîrgu Mureș a fost anunțată de arhitectul-șef al municipiului, Dana Miheț, cu prilejul unei conferințe internaționale desfășurate în acest oraș. Dana Miheț a subliniat că proiectul trenului urban face parte din proiectul Smart City Tîrgu Mureș, fiind unul dintre obiectivele care ar urma să fie realizate până în anul 2020, în cadrul planului de mobilitate urbană.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.