● MNAR lansează o serie de trasee educative online pentru familii. Muzeul Național de Artă al României (MNAR) continuă activitățile din programul Învățăm ARTfel cu o serie de trasee educative online. „Scopul principal este de a oferi vizitatorilor o activitate interactivă în cadrul galeriilor din muzeu", potrivit unui comunicat al MNAR. „Traseele ARTfel, disponibile pe site-ul instituției, www.mnar.arts.ro, la secțiunea «învață - trasee», sunt realizate sub forma unui document ce poate fi descărcat gratuit pe telefonul mobil sau tipărit înainte de vizita la muzeu. Vizitatorii au ocazia de a redescoperi muzeul și de a afla informații interesante despre tema propusă, dar și despre lucrările incluse în traseu", precizează reprezentanții muzeului. În fiecare zi de sâmbătă, un nou traseu va fi adăugat pe site și pe pagina de Facebook a MNAR. Primul traseu, intitulat Zei și eroi, este disponibil online și conține patru opriri la lucrări cu teme mitologice din Galeria de Artă Europeană. În săptămânile următoare, alte galerii și alte teme le vor oferi celor dornici un nou prilej să revină la muzeu și să îl redescopere dintr-o nouă perspectivă ARTfel. „Programele educative și vizitele ghidate clasice pe care le organizăm, în mod normal, presupun un număr mai mare de participanți. Ne-am adaptat contextului actual, am introdus ca noutate trasee tematice, menite să suplinească măcar parțial aceste activități și să le ofere vizitatorilor, independent, timp de calitate în familie. Muzeul este viu, este al comunității și merită să fie redescoperit", a declarat Cristina Verona Tobi, managerul interimar al MNAR.
● Traficul pe aeroporturile din România, estimat să scadă cu peste 60% până la sfârșitul anului. Traficul pe aeroporturile din România este estimat să scadă cu mai mult de 60% până la sfârșitul anului. Astfel, conform unui comunicat al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, traficul de pasageri înregistrat în primul semestru al acestui an pe toate cele 17 aeroporturi din România a scăzut semnificativ. Până la sfârșitul anului este prognozată o scădere de 61% față de aceeași perioadă a anului trecut, cu un trafic estimat de 9 085 000 pasageri.

● Husă inteligentă care încarcă telefonul singură. Un grup de cercetători ai Universității Naționale din Seul au dezvoltat o husă inteligentă, numită Case Crawler, cu ajutorul căreia utilizatorul scapă de grija telefonului descărcat. Momentan husa este în stadiul de prototip și mai are multe de îmbunătățit. Cu ajutorul acestei huse, telefonul s-ar putea duce singur la încărcat atunci când se descarcă. Produsul are senzori, motoare și picioare mecanice, care mută telefonul până la o suprafață de încărcare wireless. Husa Case Crawler nu poate fi cumpărată momentan, pentru că echipa de cercetători care a dezvoltat-o mai are anumite aspecte de îmbunătățit.