Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Blitz

● ANCOM: Peste 7 milioane de numere de telefon portate în 12 ani. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) informează că, de la 21 octombrie 2008, când a fost lansat serviciul portabilității care oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și alege cea mai potrivită ofertă pentru nevoile lor de consum păstrându-și numărul de telefon, peste 7 milioane de numere de telefon au fost transferate între rețelele din România. În acest an, s-au portat aproape 670.000 de numere de telefon, peste 93% dintre ele fiind de telefonie mobilă. Astfel, în cei 12 ani de la lansarea portabilității, au fost portate în total 7.005.720 de numere, dintre care 6.121.287 sunt numere de telefonie mobilă și 884.433 numere de telefonie fixă. Autoritatea de reglementare reamintește că utilizatorii au la dispoziție site-ul www.portabilitate.ro, unde pot afla în ce rețea funcționează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. 

● Eurostat: Călătoriile cu mașina domină deplasările în interiorul UE. Mașina a reprezentat, în 2018, principalul mijloc de transport intern în toate statele membre ale UE, față de călătoriile cu trenul, autocarul sau autobuzul, arată datele prezentate zilele trecute de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Astfel, călătoriile cu mașina au reprezentat 82,9% din kilometrii parcurși de pasageri în UE, comparativ cu 9,3% în cazul autocarelor, autobuzelor și troleibuzelor, și 7,9% pentru trenuri. În UE, cel mai ridicat procentaj de kilometri parcurși de pasageri cu mașina s-a înregistrat în Lituania (90,4%), urmată de Portugalia (88,4%), Slovenia (86,4%), în România ponderea fiind de 80,3%. De asemenea, cea mai ridicată cotă de kilometri parcurși de pasageri cu trenul s-a înregistrat în Austria (12,9%), urmată de Olanda (11,2%) și Franța (10,3%), în România ponderea fiind de 4,3%. Potrivit Eurostat, datele din 2020 ar putea arăta diferit, ca rezultat al măsurilor de izolare și al restricțiilor de călătorie impuse de statele membre UE pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, precum și a schimbării preferințelor personale, în urma pandemiei.

● România, în topul UE la majorarea importurilor de laptopuri în primele 7 luni. Importurile României de laptopuri în primele 7 luni ale anului au înregistrat un avans de 38% comparativ cu perioada similară a anului trecut, aceasta fiind cea mai mare creștere procentuală înregistrată în rândul statelor membre ale UE, potrivit Eurostat. La nivelul UE, doar în România (38%) și Danemarca (35%) importurile de laptopuri au avut o creștere mai mare de 30%. În nouă state membre ale UE, importurile de laptopuri au consemnat un avans cuprins între 20% și 30%, în timp ce în alte nouă state au crescut cu 10% până la 20%. În șase state membre ritmul de creștere a fost cuprins între 2% și 10%, în timp ce în Estonia importurile de laptopuri au scăzut ușor. Potrivit Eurostat, circa 90% dintre importurile de laptopuri ale UE în 2019 și 2020 provin din China. 

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.