● 51 de ani de la inaugurarea oficială a Transfăgărășanului, un reper al ingineriei românești. La 20 septembrie 2025, România a marcat 51 de ani de la inaugurarea oficială a Transfăgărășanului (DN 7C), unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de infrastructură realizate 100% în România, un pisc al ingineriei românești, proiectarea și execuția fiind integral autohtone. „La 51 de ani de la inaugurare aducem un omagiu celor care l-au conceput, l-au construit și l-au păstrat în funcțiune până astăzi, celor care prin muncă și sacrificiu, au creat un simbol al României moderne", a menționat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Transfăgărășanul este una din dovezile incontestabile ale performanțelor ingineriei românești. Dorim să continuăm aceste performanțe, iar în ultimii ani, am dovedit capacitatea României de a construi infrastructură modernă, chiar și în situații dificile", a afirmat ing. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Finalizat în anul 1974, după 4 ani de eforturi intense, acest drum montan cu o lungime de 91 km și o altitudine maximă de 2042 m, Transfăgărășanul este și astăzi o dovadă clară a îndemânării și determinării celor care au avut viziunea de a străbate Munții Făgăraș cu o șosea unică în Europa. În prezent, CNAIR are în vedere modernizarea drumului, pentru a permite o perioadă extinsă de circulație anuală, sporind astfel siguranța și atractivitatea turistică a zonei (amenajare parcări, construcție zone de tip „viewpoint"), precizează reprezentanții companiei de drumuri.

- Credit foto: www.pixabay.com
● În Estonia s-a deschis cea mai mare fabrică de magneți permanenți din pământuri rare din Europa, finanțată de UE. Zilele trecute a fost inaugurată oficial cea mai mare fabrică de magneți din pământuri rare din Europa, la Narva (Estonia), potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Această fabrică finanțată de UE va produce magneți permanenți din pământuri rare care vor fi utilizați în sectoare economice cheie, de exemplu în vehicule electrice, turbine eoliene și microelectronică. Întrucât peste 90% din magneții importați în prezent în UE provin din China, noua fabrică va spori considerabil autonomia strategică și competitivitatea Europei, care sunt esențiale pentru tranziția curată și industrială, menționează Executivul comunitar. Fabrica a fost construită printr-un sprijin în valoare de 14,5 milioane euro din Fondul pentru o Tranziție Justă. Aceasta va avea un impact pozitiv semnificativ asupra economiei din Narva și din județul Ida-Viru, creând până la 1000 de locuri de muncă și atrăgând talente din întreaga lume. De asemenea, aceasta va consolida considerabil capacitatea industrială și autonomia strategică a Europei în ceea ce privește magneții din pământuri rare. Fabrica va spori reziliența acestei regiuni și va contribui la tranziția acesteia de la extracția șisturilor bituminoase, o activitate economică bazată pe combustibili fosili pe care regiunea s-a bazat în trecut.