English
Acad. Bogdan C. Simionescu este vicepreședinte al Academiei Române. De formație inginer chimist, doctor în științe chimice, este profesor la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași. După ce a îndeplinit funcția de director al Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni al Academiei Române, își continuă activitatea de cercetător științific I în respectivul institut. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 2000 și membru titular în anul 2009. Opiniile sale avizate prezintă incontestabil interes nu numai în domeniul științific în care s-a afirmat, ci și pentru întreaga comunitate inginerească în contextul preocupărilor majore care privesc societatea românească în ansamblu.
- Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni" din Iași, al cărui director ați fost timp de 14 ani, este un Institut de Excelență al Academiei Române. Cum ați reușit să ajungeți la această performanță și, mai ales, să o mențineți, știut fiind că adesea e mai ușor să atingi un nivel înalt decât să rămâi, în continuare, acolo?
- În primul rând, trebuie să fii pasionat de ceea ce faci, să te implici, să îți pese. Trebuie să stai câte 12 ore pe zi numai în laborator și seara târziu, până adormi, să te gândești la ceea ce ai făcut, cum ar mai putea fi făcut, ce urmează. Altfel spus, să transformi locul de muncă în casa ta. Cred, de asemenea, că trebuie să deții talentul și priceperea de a te înconjura de oameni care merg în aceeași direcție; să-i asculți și să iei părțile bune și productive din spusele lor. Mai trebuie să creezi un echilibru între cei cu experiență și cei tineri și să valorifici fiecare oportunitate.
- Ne puteți da un exemplu?
- De pildă, există apeluri de proiecte naționale și/sau europene care se anunță, de regulă, cu doi-trei ani înainte, cel puțin în cazul celor europene. Am instruit cercetători din Institut cum să pregătească și să elaboreze asemenea proiecte astfel că, în loc să soliciți 30 de oameni să elucideze birocrația și limbajul specific întocmirii propunerilor de proiecte, să putem apela la acești cercetători deveniți, în timp, specialiști. Cu cât studiezi și lucrezi mai mult și susținut, cu atât ai mai multe șanse de reușită. Aș mai adăuga un aspect: să nu descurajezi. Mulți se deziluzionează și renunță la simpla vedere a pachetului de informații. Important este să nu abandonezi și astfel reușești, la un moment dat, să câștigi.
- Împreună cu tatăl dvs., acad. Cristofor I. Simionescu, ați întemeiat o adevărată școală de chimie a polimerilor, recunoscută pentru realizările care au deschis perspective aproape nebănuite. O dovedesc, fără tăgadă, lucrările simpozionului internațional „Cristofor I. Simionescu". Pentru nespecialiștii în domeniul chimiei ar fi util să vă referiți la polimeri, considerați - pe bună dreptate - adevărate „vedete" ale științei contemporane.
- Tatăl meu a fost fondatorul școlii românești de știința polimerilor; eu i-am continuat, într-o anumită măsură, opera. Răspunzând întrebării dvs., foarte simplist vorbind, trebuie spus că există molecule mici, organice sau anorganice care, ca atare, au aplicații limitate, mai ales din cauza proprietăților mecanice reduse sau chiar inexistente și a lipsei de prelucrabilitate. În momentul în care mai multe asemenea molecule mici sunt legate în lanțuri macromoleculare, polimere, pe măsură ce crește dimensiunea lanțului se modifică proprietățile și se multiplică exponențial numărul posibilelor aplicații. Etilena este un gaz la temperatura camerei, dar dacă asociez prin legături chimice într-un lanț foarte multe molecule de etilenă obțin un polimer solid - polietilena - prezent de câteva decenii în viața noastră de zi cu zi.
- Sunt ca niște cărămizi, să zicem.
- Exact. Imaginați-vă o cărămidă și apoi, să spunem, o casă. În momentul în care cărămizile se îmbină inteligent, armonios și controlat, se obține o casă frumoasă, confortabilă, cu numeroase facilități interesante.
- Să înțeleg că, așa cum a argumentat în discursul său de recepție acad. Mircea Banciu, chimia este deopotrivă știință și artă.
- Fără îndoială.
- Vă rog, în continuare, să vă referiți la modul în care se completează în institutul dvs. cercetarea fundamentală cu cea aplicativă.
- Ca institut al Academiei Române abordăm cercetarea fundamentală, dar nu numai. Vedeți, numai la noi se vorbește frecvent despre cercetarea fundamentală, care este separată - de multe ori artificial, forțat - de cercetarea aplicativă. În Europa Occidentală, mai ales în țările nordice, cercetarea nu se divide în fundamentală, aplicativă, avansată sau de orice alt fel. Se vorbește despre cercetare de valoare și cercetare lipsită de valoare. Este o abordare, de departe, corectă.
- Și, implicit, mai eficientă.
- Cercetarea fundamentală fără aplicații imediate - din varii rațiuni - poate oferi mâine perspective nebănuite. Exemplul clasic îl reprezintă Jules Verne, un erudit vizionar ale cărui idei, expuse în romanele sale, au fost confirmate după câteva decenii. A fost o personalitate de excepție; avea cunoștințe de geografie, ecologie, biologie marină, literatură, mecanică, astronomie, chimie, matematică ș.a. Tot ceea ce a prevăzut (science fiction) a devenit, peste timp, realitate.
- Astăzi se mai poate întâmpla așa ceva?
- Cum să nu! Vă dau un exemplu mai recent. Richard Feynman, fizician, laureat al Premiului Nobel, pasionat de științele vieții care, în 1959, a susținut o conferință intitulată „There s Plenty of Room at the Bottom", în care vorbea despre „o uluitoare lume mică existentă sub percepția noastră", întrebând retoric de ce nu o studiem și de ce, de exemplu, nu eram în stare să înscriem Enciclopedia Britanică pe vârful unui bold. După conferința sa au urmat întrebări și cineva l-a întrebat: „Glumiți, nu-i așa?". Nu glumea. El a trasat, prin ideile sale, direcțiile de dezvoltare ale nanoștiinței și nanotehnologiei. Dacă analizezi, îți dai seama că de fapt era un lucru absolut firesc. Alchimiștii și, mai apoi, chimiștii utilizau de secole nanoparticule (și moleculele substanțelor organice sau anorganice au dimensiuni nanometrice), nanopulberi, chiar dacă nu conștientizau acest lucru.
- Și acum ne aflăm într-un timp al nanoștiinței și nanotehnologiei.
- Natura lucrează cu nanoparticule de la începutul existenței, noi am avut nevoie să ne perfecționăm tehnologia pentru a realiza asta. De fapt, Feynman a fost un vizionar, ideile sale futuriste bazându-se, însă, pe cunoștințe solide. În 1990 a fost lansată prima „inițiativă nano" pe care, interesant și stimulator pentru noi, o datorăm românului Mihail Roco, stabilit în SUA.
- Cum se știe, chimia are o contribuție importantă și la progresul industriei medicamentelor. La ora actuală, medicamentele, multe dintre ele, au efecte secundare destul de neplăcute, astfel încât se vorbește de etiopatogenie, maladii generate de medicamente și aflate pe primele locuri în morbiditate și mortalitate. Explicația acestui fapt constă într-un deficit de cunoaștere?
- Sunt mai mulți factori. De exemplu, competiția acerbă dintre marile companii, care determină uneori lansarea pe piață a unor medicamente insuficient testate, doar din dorința de a avea întâietate.
- Da, dar „prețul" este plătit de bolnavi.
- În ultimul timp, au existat scandaluri cauzate de testarea unor medicamente noi în țările subdezvoltate. Cred că suntem pe cale să facem niște descoperiri foarte importante, dar mai avem nevoie de câțiva ani. În opinia mea, de nanotehnologii va beneficia, în primul rând, medicina. Vom asista la apariția unor modalități radical diferite de tratare a bolilor.
- Sunteți optimist sau aveți momente de îndoială?
- Toată viața am fost un optimist. Dacă nu aș fi fost optimist, nu aș fi reușit în ceea ce îmi propusesem. Din păcate, facem greșeli foarte mari, iar clasa politică acordă, uneori, greșelii rolul de instrument în vederea acoperirii unor situații în care anumite componente societale nu funcționează așa cum trebuie. Am fost și suntem o națiune ca toate celelalte; în toate societățile - oricât de dezvoltate - există și vor exista totdeauna disfuncționalități. Doar că la noi se critică excesiv, se aruncă mereu cu „praf în ochi", sunt ridicați cei tineri împotriva celor mai în vârstă, suntem învrăjbiți unul împotriva celuilalt. Există șomaj și nu suntem în stare să vedem că, în cea mai mare măsură, este artificial. În realitate, România are nevoie de forță de muncă. Energiile pozitive ale acestui popor nu sunt bine direcționate; suntem un popor care și-a pierdut busola... Avem atâtea de construit, de realizat, dar există o teribilă lipsă de gândire strategică, de organizare și, mai ales, de viziune pe termen lung. A lucra nu înseamnă neapărat și a gândi. Și vorbind de viziune... Reamintesc că Academia Română elaborează o Strategie de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani. Este viziunea Academiei Române. Strategia cuprinde 11 proiecte majore, de interes național. Recent, a fost lansat al doilea volum al lucrărilor, primul fiind finalizat și dat publicității în 2015. Acest adevărat „proiect de țară" însumează ani de acumulări, de studiu și muncă inteligentă, tenace, în parte cuprinse în cele aproximativ 1000 de pagini scrise cu răspundere, atenție și probitate de unele dintre cele mai capabile minți ale acestei țări. La finalizare, proiectul va fi înmânat Președinției României, Guvernului, Parlamentului, partidelor parlamentare, ca o propunere realistă și științific argumentată de dezvoltare a României. Ce va decide mai departe clasa politică este... o altă problemă.
- Uneori se spune că Academia Română ar trebui să aibă o atitudine proactivă. Ce se poate răspunde la o asemenea aserțiune?
- Pe parcursul existenței sale, Academia Română și-a afirmat punctul de vedere de multe ori. Ea nu poate interveni, însă, mereu, nu asta este menirea ei, ea poate și trebuie să se implice în rezolvarea problemelor majore ale națiunii. Un exemplu recent: Academia Română și-a expus ferm poziția în problema propunerilor-cadru de programe școlare.
În istoria sa de 150 de ani, membrii Academiei Române au promovat identitatea națională, interesul național, progresul științific, cultural și social. Conservarea valorilor și identității naționale reprezintă un imperativ și în actualul context european. Dezvoltarea și promovarea proiectelor Academiei Române au influențat și determinat însăși istoria științei și culturii române moderne și contemporane.
