English
O informație recentă a avut și are darul să readucă în atenție o temă extrem de importantă, și anume „soarta" unităților economice, în special industriale, aflate în sectorul public. Avem în vedere decizia executorie a Tribunalului București prin care importanta companie de stat Hidroelectrica a ieșit oficial, legal din insolvență.
Fără îndoială, decizia este vitală pentru compania în cauză, pericolul profilat la orizont în urmă cu patru ani amenințând, atunci, cu dispariția una dintre cele mai mari și mai importante entități industriale nu numai din domeniul energeticii, ci și la scara întregii țări. Tocmai de aceea există toate temeiurile pentru a considera că ne aflăm în fața unui EXEMPLU a cărui semnificație depășește atât sfera energeticii, cât și pe cea a industriei, demonstrându-se - prin fapte - că este posibil să se acționeze profesionist și responsabil nu numai pentru menținerea în viață, ci și pentru atingerea de performanțe incontestabile în sectorul public al economiei românești. Dacă în urmă cu patru ani, în principal ca efect al căpușării ei de către așa numiții „băieți deștepți", compania Hidroelectrica se găsea în pragul falimentului, cu datorii de peste 4,3 miliarde de lei, în 2015 a obținut un profit de 1,1 miliarde de lei.
Deși i se prorocea și Hidroelectricii un inevitabil faliment, s-a dovedit că planul corect, inspirat de restructurare a făcut posibil un reviriment remarcabil. Sigur, n-a mers totul lin, a fost necesar să se achite și costuri sociale importante, în special disponibilizări de personal (dovedindu-se, însă, că în anumite compartimente exista surplus), dar ceea ce a fost și este fundamental a constat în închiderea „robinetelor" prin care se scurgeau în buzunare private sume enorme, rezultate din extrem de grave acte de corupție.
Nu este acum nici momentul și nici locul pentru o amplă analiză, pentru „un studiu de caz". Rezultatele vorbesc de la sine despre ceea ce este mai important. Asupra unor concluzii, fie ele și numai preliminare, merită să reflectăm.
În primul rând, s-a demontat extrem de convingător un mit, și anume acela că statul este un prost administrator, că - în general - entitățile economice din sectorul public sunt destinate - prin definiție - să lucreze în pagubă, să aibă fatalmente contraperformanțe. Un management superior în sfera gândirii și practicii infirmă drastic toate aserțiunile (în marea lor majoritate deloc dezinteresate) referitoare la ineficiența cronică a întreprinderilor de stat. Nu este, însă, cazul să se considere că n-au existat și nu există capacități de producție care și-au trăit... traiul, care nu mai pot să fie competitive din cele mai diverse motive de ordin obiectiv, în primul rând în ceea ce privește posibilitatea de a se răspunde cerințelor, exigențelor pieței. Dar, nu este folositor să se recurgă la generalizări pripite, nici în sensul menținerii a ceea ce s-a dovedit ineficient, fără șanse reale de redresare, nici în sensul abandonării luptei pentru relansare acolo unde sunt șanse reale.
În al doilea rând, s-a dovedit că o decizie politică luată la timp, într-o manieră curajoasă, care a implicat și asumarea de răspunderi concrete, este de natură a înfrânge tot felul de rezistențe, pentru a se proteja efectiv, nu declarativ, proprietatea publică, ceea ce a dus implicit la contracararea eficientă a grupurilor de interese reprobabile. Dacă s-ar fi procedat, cu aceeași consecvență, și în cazuri similare, multe pierderi considerabile ar fi fost evitate și ar fi crescut corespunzător potențialul economic al țării.
În al treilea rând, s-a demonstrat că atunci când se acționează transparent nu se mai lasă loc suspiciunilor, iar înțelegerea publică a necesității unor măsuri, chiar nepopulare la un moment dat, constituie un stimulent de neînlocuit pentru cei care doresc, cu adevărat, să slujească binele general. Prin urmare, se poate! Puterea exemplului este irezistibilă.
