Proiectul SMART InfoBioNano-4Health&Innovation propus de Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, planificat cu un buget de 45 milioane euro, a ocupat primul loc în competiția pentru definirea specializării inteligente RIS3 în regiunea Nord-Vest. Scopul competiției a fost acela de a identifica specializarea inteligentă și de a o sprijini pentru a fi implementată cu succes în perioada 2021 - 2027. „Într-o lume tot mai globalizată și/sau interacționistă, România are nevoie de avantaje competitive (poli de excelență/competitivitate) pentru a evita situația în care devine o «colonie» științifică, tehnologică și culturală. Pentru a-și dezvolta competitivitatea la nivel internațional, România trebuie să-și creeze structuri academice-magnet de prestigiu, cu vizibilitate și impact internațional deja confirmate, conectate puternic cu mediul socio-economic național și internațional", se menționează într-un comunicat al instituției de învățământ superior. Potrivit documentului citat, UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din țară, iar clasamentele internaționale ale universităților o arată ca fiind unul dintre cei mai performanți contributori la cunoaștere din Europa Centrală și de Est. Cu acest profil, UBB a fost invitată și acceptată în GUILD, organizația europeană a unora dintre cele mai relevante universități europene world-class (research-intensive).
InfoBioNano4Health reprezintă domeniile în care UBB are avantaje competitive, confirmate prin poziționări foarte bune în rankingurile internaționale. „UBB este unul dintre actorii academici din țară capabili nu doar să disemineze eficient cunoșterea generată de alții (prin educație de calitate) și să o utilizeze pragmatic (prin transfer creativ către societate/mediul socio-economic), ci și să genereze cunoaștere de excelență cu avantaje competitive. Așadar, UBB are forța și datoria de a genera un pol academic paneuropean în Cluj-Napoca, concentrându-și resursele academice proprii în logica STEM+ și conectându-le apoi cu alte zone academice și socio-economice (inclusiv în extensiile UBB). Într-adevăr, prin acest proiect UBB va crea un pol academic cu anvergură paneuropeană focalizat pe InfoBioNano4Health, incluzând și industrii creative, cu impact pozitiv asupra competitivității Clujului, a Transilvaniei, a țării și a UE. INFO (de exemplu, tehnologia informației/inteligența artificială-robotică/conectivitate «physical-cyber») este deja un brand pentru UBB, mediul academic clujean și oraș, BIONANO integrează inovativ științele vieții și cele ale naturii din UBB și cu alți actori academici din Cluj-Napoca, iar HEALTH, înțeles în sens larg (incluzând sănătatea mediului), este un alt brand al UBB și al mediului universitar clujean mai general", a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
În ceea ce privește capacitatea de integrare și dezvoltare cumulativă a Platformei, rectorul UBB a adăugat că „această specializare inteligentă va defini profilul Clujului în anii care vin și trebuie să se coordoneze eficient cu alți poli paneuropeni din România (de pildă, Laserul de la Măgurele), pentru a oferi țării avantaje competitive în lumea tot mai globalizată. Platforma este flexibilă ca dezvoltare, în funcție de noi interese și resurse, iar aici relația specială o văd cu celelalte universități clujene din cadrul Uniunii Universităților Clujene și/sau cu alți actori academici din Cluj-Napoca/Transilvania. Prin proiecte comune sau prin proiecte individuale subsumate acestui brand putem genera dezvoltări cumulative ale Platformei, cu impact major la nivel național și internațional".