Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie în Uniunea Europeană a ajuns la 17,5% în 2017, de la 17% în 2016, fiind la un nivel dublu față de ponderea de 8,5% înregistrată în anul 2004, arată datele publicate de Eurostat. Statele membre ale UE unde regenerabilele au cea mai mare pondere în consumul final brut de energie sunt: Suedia (54,5%), Finlanda (41%) și Letonia (39%). La polul opus se situează Malta (7,2%), Olanda (6,6%) și Luxemburg (6,4%).
Potrivit Biroului european de statistică, 11 state membre au atins deja obiectivele naționale pe care și le-au fixat în cadrul Strategiei Europa 2020 cu privire la ponderea regenerabilelor: Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Croația, Italia, Lituania, Ungaria, România, Finlanda și Suedia. Mai mult, Letonia și Austria au depășit cu aproximativ un punct procentual țintele pentru 2020.
În țara noastră, ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie a ajuns la 24,5% în 2017, în scădere de la 25% în 2016, dar peste ținta de 24% fixată în cadrul Strategiei Europa 2020.
Statele membre care sunt cel mai departe de obiectivele lor naționale pentru 2020 sunt: Olanda (decalaj de 7,4 puncte procentuale), Franța (6,7 pp) și Irlanda (5,3 pp).
