Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Importante momente aniversare tehnico-economice în 2020 (VII)

Prezentăm - și în numărul de față - unele momente de seamă din istoria științei, tehnicii și economiei românești și nu numai, pe care le vom marca, în acest an, prin aniversări „rotunde". Astfel, în 2020 se împlinesc:

95 de ani de la:

▪ Realizarea, la Institutul de Electrotehnică al Universității din București, a primelor emisiuni experimentale de radio din țara noastră, sub conducerea profesorului Dragomir Hurmuzescu;

▪ Publicarea, de către horticultorul Dumitru I. Ștefănescu, promotorul și organizatorul învățământului horticol din România, a lucrării Grădinile experimentale și demonstrative, în care s-a elaborat pentru prima dată un program de cercetare științifică în pomicultură. În același an (1925), viticultorul Ioan C. Teodorescu, inițiatorul stațiunilor experimentale viticole în țara noastră, a organizat prima colecție ampelografică românească în cadrul Școlii Superioare de agricultură de la Herăstrău, punând bazele cercetării științifice în acest domeniu;

▪ Publicarea, de către inginerul Cornel Micloși (devenit, în 1955, membru al Academiei Române), a primei lucrări românești privind sudura oțelului. După studii îndelungate, a elaborat teoria sudării „cap la cap" a șinelor de cale ferată, ceea ce a condus la realizarea căii ferate continue, fără joante;

▪ Darea în funcțiune, la centrala electrică a Fabricii de Celuloză și Hârtie din Bușteni, a primei termoficări industriale din țara noastră;

▪ Realizarea, de către inginerul Radu Stoika, a primului hidroavion românesc, construit pentru mări cu valuri toroidale (scurte, de formă concavă), cum este Marea Neagră. Conceput încă din 1923, după modelul aparatului amfibiu imaginat în 1911 de mecanicul Ion Paulat de la Șantierul Naval din Turnu Severin, hidroavionul, dotat cu elice, a executat primul zbor la 16 august 1925, decolând din bazinul Titan - Constanța și atingând o viteză de 160 km/h;

▪ Experimentarea, la Paris, a primei locomotive acționate de convertizorul sonic inventat de inginerul George (Gogu) Constantinescu. În anul următor, convertizorul, montat pe un șasiu de automobil, a fost prezentat la Salonul automobilistic de la Paris. Convertizorul înlocuia cutia de viteze, ambreiajul și diferențialul autovehiculelor, asigurând independența completă a motorului față de arborele transmițător. De o concepție cu totul nouă în sistemele de transmisie, convertizorul a fost premiat drept una dintre cele mai remarcabile invenții tehnice din acea vreme.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.