Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Importante momente aniversare tehnico-economice în 2021 (VIII)

Continuăm, în numărul de față, prezentarea cronicii unor remarcabile momente din istoria economiei, științei și tehnicii românești, marcate, în acest an, prin aniversări „rotunde". Astfel, în 2021 se împlinesc:

110 ani de la:

▪ Realizarea, de către inventatorul Grigore Brișcu, a primei machete a unui elicopter („aerobrișca") cu două elice coaxiale și contrarotative și un platou pentru variația ciclică a pasului elicei prin variația unghiului de incidență al palelor acesteia, idee emisă și dezvoltată de el încă din 1910 în cartea sa Helicopterele, independent de aeronautul francez Paul Cornu, care, în 1909, se ridicase de la sol cu un elicopter având la bază un principiu similar;

▪ Brevetarea, de către profesorul Ion Stroescu (care a preconizat reducerea suprafeței portante a avioanelor) a unui sistem de hipersustentație cu totul original, folosind jeturi de aer. În același an (1911), a emis ideea aspirației stratului limită, precum și ideea aripii cu suflaj pentru obținerea sustentației;

▪ Construirea peste râul Bârlad, la Tecuci, a unui pod de beton armat cu boltă dublă încastrată, de 50 m deschidere, realizându-se, astfel, primul pod cu boltă de deschidere mare din țara noastră.

105 ani de la:

▪ Determinarea - de către matematicianul Simion Stoilow, în teza sa de doctorat Sur une classe de fonctions de deux variables définies par les équations linéaires aux dérivées partielles, susținută la Paris - a naturii singularităților integralelor ecuațiilor cu derivate parțiale în legătură cu natura singularității funcțiilor date, punând în evidență o clasă importantă de ecuații pentru care există totdeauna integrale uniforme în vecinătatea unei singularități;

▪ Terminarea construcției primei conducte pentru transportul produselor petroliere de la Băicoi (jud. Prahova) la Constanța. Conducta, propusă de inginerul Anghel Saligny încă din 1899, a fost executată în baza unei legi votate de Parlament în 1911;

▪ Efectuarea - la o sondă din șantierul Pleașa - Moreni Nord (jud. Dâmbovița) - primelor încercări de frânare și control al erupțiilor libere, prin folosirea de duze montate la brațele unui cap de erupție. Practic, din 1926 au dispărut erupțiile necontrolate. Sondele eruptive erau echipate cu capete de erupție și duze, după oprirea erupției extragerea țițeiului făcându-se prin lăcărit, iar gazele erau separate la presiuni care făceau posibile colectarea și transportul lor către punctele de consum.

100 de ani de la:

▪ Descoperirea, de către Ștefan Procopiu, în timp ce își pregătea teza de doctorat la Sorbona, a depolarizării longitudinale a luminii de către birefringența electrică și magnetică a soluțiilor coloidale și a suspensiilor cristaline, fenomen care, la propunerea fizicienilor francezi A. Bontaric și J. Breton, este cunoscut ca „fenomenul Procopiu";

▪ Realizarea - între postul de radiotelegrafie de la Herăstrău și Școala Politehnică din București - a primei emisiuni experimentale de radiodifuziune din România, la numai un an după prima emisiune oficială pe plan mondial, în SUA;

▪ Publicarea, de către Mihail David (unul dintre fondatorii geografiei fizice în țara noastră), a lucrării Podișul sarmatic moldovenesc, în care, pentru prima dată, se face raionarea acestei regiuni a țării noastre după principii geomorfologice;

▪ Începerea cercetărilor (1921 - 1927) la ghețarul subteran de la Scărișoara (jud. Alba), sub îndrumarea directă a savantului Emil Racoviță. Întrerupte timp de aproape 20 de ani, cercetările au fost reluate după 1947, când s-a descoperit și peștera de sub ghețar;

▪ Înființarea, la București, a Institutului de seruri și vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino".

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.