Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
In memoriam

In memoriam, ing. Vasile Chiriță

Recent, ing. Vasile Chirita s-a stins din viata, la varsta de 81 de ani, neasteptat, in urma complicatiilor cauzate de un stupid accident, alunecand pe gheata cateva saptamani inainte.
Ing. Vasile Chirita s-a nascut la 23 februarie 1934 la Chisinau, venind in tara in vremea refugiului din 1940. A absolvit Facultatea de Energetica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti, sectia Electro-Energetica, devenind un apreciat specialist, cea mai mare parte a activitatii sale profesionale desfasurand-o in cadrul Institutului de Studii si Proiectari Energetice, ISPE - Bucuresti, cea mai prestigioasa institutie de proiectare energetica din tara a anilor prerevolutionari, ca sef al Departamentului de Telemecanica si Telefonie.
La varsta de 17 ani, prinde „gustul“ pianului, pentru care face o pasiune ce nu l-a parasit pana la sfarsitul vietii, cand inca exersa multe ore zilnic. Studiaza intre 1982 - 1987, la Scoala Populara de Arta din Bucuresti, tehnica instrumentala cu profesorul si mentorul sau, pianistul Dan Mizrahy, cu care va lega si o statornica si frumoasa prietenie. A intrat in Orchestra Inginerilor Petru Ghenghea in 1989, fiind apreciat de catre maestrul Petru Ghenghea, fondatorul si dirijorul ansamblului la acea data, pentru sensibilitatea sa artistica. A sustinut concerte pe mai multe scene muzicale, precum cea a Ateneului Roman - cu monumentalul Concert nr. 5 Imperialul de Ludwig van Beethoven sau a Salii AGIR, atat ca solist al orchestrei, cat si in formule camerale. Avea un larg repertoriu cameral care cuprindea piese de Liszt, Ceaikovski, Chopin sau Scriabin. A participat la turneele orchestrei inginerilor din Republica Moldova, SUA, Germania - unde a sustinut si un recital la Universitatea Tehnica din Darmstadt, Malta, Anglia si Italia. A ramas profund atasat orchestrei, devenind un muzician-amator exponent al bucuriei de a face muzica si de a trai pentru ea, participand la viata ansamblului permanent, aducand un important aport sub aspect organizatoric.
Ing. Vasile Chirita a fost un coleg de mare calitate umana, de o rara si distinsa modestie, cu o sensibilitate aproape fragila si de un inalt altruism, calitati care i-au adus pretuirea tuturor celor care l-au cunoscut. A donat in 1991 catre AGIR, pianul sau de concert, un valoros Bl?thner, dand posibilitatea orchestrei de a-si largi considerabil posibilitatile ei de reprezentare concertistica.
Ing. Vasile Chirita a plecat de langa noi, pregatind un mare concert solistic Variatiunile simfonice de Cesar Frank pe care visa sa le poata canta; il insotim cu gandurile noastre sa-si implineasca dorinta si sa le interpreteze acolo, SUS, cu orchestra ingerilor.
Dumnezeu sa-l odihneasca!

Fotografii

Fotografie

Alte articole din rubrica In memoriam

Toate articolele din rubrica In memoriam

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.