Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
In memoriam

IN MEMORIAM RADU ALDULESCU

Un mare prieten al Orchestrei Inginerilor ne-a parasit

În timp ce Orchestra Inginerilor sarbatorea într-o frumoasa dimineata de duminica din luna martie a.c. jumatate de secol de existenta, într-o clinica din orasul francez Nisa înceta din viata inegalabilul violoncelist Radu Aldulescu.
Fiu de inginer, acesta a început studiul violoncelului la vârsta de sapte ani, iar la zece ani era considerat un copil-minune. A urmat studiile muzicale la Conservatorul din Bucuresti, la clasa profesorului Dimitrie Dinicu. În aceasta perioada el s-a facut remarcat si de catre marele nostru George Enescu, care i-a prezis o cariera stralucita.
Dupa absolvirea conservatorului, Radu Aldulescu a devenit prim-solist al Orchestrei Operei Române din Bucuresti si apoi solist al Filarmonicii George Enescu. În aceeasi perioada el a avut o bogata activitate solistica atât în tara, cât si în strainatate, obtinând o serie de titluri prestigioase.
Dupa 1970, maestrul Aldulescu a emigrat în Italia si apoi s-a stabilit în Franta. A urmat o foarte bogata activitate solistica, Radu Aldulescu concertând pe toate meridianele lumii, unde a dus pe cele mai înalte culmi faima artei interpretative românesti. Printre marii muzicieni cu care a colaborat si care l-au apreciat în mod deosebit se numara violoncelistul spaniol Gaspar Cassado si Yehudi Menuhin.
Maestrul Aldulescu a fost si un mare pedagog. Ca profesor la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, al prestigiosului Conservator din Paris etc. a oferit ani de-a rândul cursuri de maiestrie în arta violoncelistica, formând o pleiada de valorosi violoncelisti de diferite nationalitati, printre care se numara si câtiva talentati tineri români.
De asemenea, Radu Aldulescu a organizat timp de 25 de ani vestitele festivaluri muzicale din localitatea spaniola Torroella de Montgri (Costa Brava), care acum, dupa disparitia sa, îi poarta numele.
Maestrul Radu Aldulescu a fost un prieten adevarat al Orchestrei Inginerilor, a carei activitate muzicala a urmarit-o cu mult interes si dupa plecarea sa din tara.
Membrii fondatori ai Orchestrei Inginerilor doresc pe aceasta cale sa-i transmita doamnei Galia Aldulescu, sotia maestrului, regretele lor si sincere condoleante.

Fotografii

FotografieFotografie

Alte articole din rubrica In memoriam

Toate articolele din rubrica In memoriam

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.