Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
In memoriam

In memoriam Traian Buhlea

Ne-a parasit eminentul profesor, dirijor de cor, muzicolog, realizator de emisiuni RTV, Traian Buhlea. Nascut la 13 mai 1927, in orasul Braila, s-a remarcat, inca din anii tineretii, prin preocuparile sale in domeniul muzicii, astfel incat, dupa ce a urmat primul an de studii la Facultatea de Fizica si Matematica a dat examen de admitere la Conservator, moment din care si-a consacrat intreaga viata si activitate cultivarii artei muzicale corale. Din anii facultatii dateaza si primele sale creatii muzicale, pentru care a fost distins cu Diploma speciala a juriului prezidat de celebrul compozitor Ioan D. Chirescu. Incepand din 1950, s-a afirmat ca dirijor al corurilor Ministerului Transporturilor si Telecomunicatiilor, Intreprinderii de Transport Bucuresti si Casei de Cultura Ion Slatineanu. Simultan, a fost redactor la Radiodifuziunea Romana, unde a realizat emisiunile de mare impact intitulate Cum sa intelegem muzica. In continuare, a lucrat la Televiziunea Romana, unde a realizat cicluri de emisiuni mult apreciate, intre care cele consacrate marilor compozitori si interpreti romani. 50 de ani de activitate la Radio si Televiziunea Romana l-au definit drept un creator complet, drept o personalitate emblematica a emisiunilor muzicale. In ultimii ani, si-a consacrat o parte importanta a timpului organizarii si indrumarii corului Concertino, formatie vocal-instrumentala care a continuat si imbogatit activitatea unor entuziasti ingineri feroviari, afirmandu-se la plenitudinea creatiei de gen sub egida Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania.
Amintirea luminoasa a celui care a fost Traian Buhlea va dainui de-a pururi in memoria tuturor celor care l-au cunoscut si apreciat.
Dumnezeu sa-l odihneasca!

Fotografii

Fotografie

Alte articole din rubrica In memoriam

Toate articolele din rubrica In memoriam

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.