În anul 2024, cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național au fost de 28,0 miliarde lei, reprezentând 1,9% din PIB, relevă datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). La nivel național, cele mai mari cheltuieli pentru protecția mediului au fost înregistrate pentru recuperarea deșeurilor, materialelor și economii de materiale la producătorii specializați, acestea reprezentând 70,2% din totalul cheltuielilor aferente domeniului respectiv.

- Credit foto: www.freepik.com
Potrivit INS, la nivel național, cele mai mari investiții pentru protecția mediului au fost înregistrate în domeniul ape uzate și resurse de apă la administrația publică, acestea reprezentând 66,9% din totalul investițiilor în acest domeniu. În anul 2024, la nivel național, investițiile pentru protecția mediului au reprezentat 26,3% din totalul cheltuielilor la nivel național pentru protecția mediului.
Investițiile administrației publice au cea mai mare pondere în totalul investițiilor pentru protecția mediului (50,3%), fiind urmate de investițiile producătorilor nespecializați (37,1%) și de cele ale producătorilor specializați (12,6%).
Producătorii nespecializați au înregistrat cele mai mari cheltuieli pentru protecția mediului în sectorul „industria prelucrătoare" (48,5%), în sectorul „captarea, tratarea și distribuția apei" (21,1%) și în cel al „producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze și apă caldă" (16,6%).
În anul 2024, cele mai mari investiții pentru protecția mediului au fost înregistrate în domeniul „ape uzate și resurse de apă", cu o valoare de aproximativ 4,0 miliarde lei prețuri curente, urmate de domeniul „recuperarea deșeurilor, materialelor și economii de materiale", cu 1,8 miliarde lei prețuri curente.
În anul 2024, cele mai mari cheltuieli pentru protecția mediului au fost înregistrate în domeniul „recuperarea deșeurilor, materialelor și economii de materiale", cu o valoare de 10,6 miliarde lei prețuri curente, urmate de domeniul „aer și climă", cu 6,6 miliarde lei prețuri curente.
Pe categorii de producători, cele mai mari cheltuieli pentru protecția mediului s-au înregistrat la producătorii specializați pentru domeniul „recuperarea deșeurilor, materialelor și economii de materiale" cu 91,3% din cheltuielile acestei categorii de producători, reprezentând 70,2% din cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național pentru acest domeniu de mediu. Acestea sunt urmate de cheltuielile administrației publice pentru domeniul „aer și climă" cu 39,5% din cheltuielile acestei categorii de producători, reprezentând 84,5% din cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național pentru acest domeniu de mediu.