MASS-MEDIA – DE LA ZIAR LA INTERNET

Inca din antichitate, retelele de comunicatii au oferit oportunitati pentru dezvoltari si inovari, furnizand noi structuri pentru sistemul economic si social. De la retelele de drumuri si apeductele Imperiului Roman la sistemul de cai ferate continentale din secolul al XIX-lea, pana la retelele satelitare si cele de telecomunicatii ale secolului al XX-lea, retelele de comunicatii au permis omenirii sa depaseasca barierele spatiului si timpului, sa acceseze si sa deschida noi frontiere de interactiune umana si ingeniozitate. La inceputul mileniului al III-lea a devenit evident ca “infrastructura informationala” (retelele interconectate de calculatoare, dispozitivele si software-ul aferent) poate avea un impact tot atat de mare, daca nu si mai important, asupra structurilor mondiale economice si sociale, asa cum au avut retelele precedente. Dezvoltarile TIC din ultima decada a secolului trecut au transformat deja societatea noastra sub multe aspecte, in special in ceea ce priveste modul in care noi ne reprezentam lumea in care traim, relatiile interumane si intercomunitare, caile prin care putem dispune de o varietate de servicii, incepand cu invatamantul si asistenta medicala, pana la comert si emisiuni de divertisment.
Opinia publica este motorul care antreneaza rotile democratiei si se exprima, in principal, prin mass-media.
De peste de 150 de ani, pretul de cost al comunicarii de masa a crescut continuu. Pe masura ce mijloacele tehnice prin care s-a realizat comunicarea s-au perfectat, iar interdependenta entitatilor economice si sociale s-a extins geografic, comunitatile culturale si politice s-au extins, de asemenea. Formarea opiniei publice si mentinerea comunicarii intre membrii acestor comunitati, in continua expansiune, au fost posibile prin introducerea si generalizarea mass-media: la inceput presa de masa, apoi, fotografia, filmul, radioul si televiziunea si, in prezent, Internetul.
Mediile social-politice din ultimele cinci secole au produs doua teorii de baza asupra rolului mass-media:
- teoria autoritara, aparuta in societatea controlata a Renasterii, conform careia o casta, putin numeroasa si presupusa inteleapta, decidea ce trebuie sa stie si sa faca societatea. Teoria autoritara a presei exista si azi in acele parti ale lumii unde societatea este controlata de o clasa, in detrimentul maselor largi;
- teoria liberala, care a aparut in Anglia prin secolul al XVII-lea si a devenit dominanta de abia in secolul al XIX-lea . Conform acestei teorii, mass-media nu sunt un instrument guvernamental si nici un purtator de cuvant pentru o elita conducatoare. Se considera ca masele de oameni sunt apte sa discearna intre adevar si minciuna si se exprima liber prin mass-media ca intr-o agora a ideilor si informatiilor, pentru a contribui la determinarea politicii publice. Este esential ca intr-o societate libera minoritatea si majoritatea, cel slab si cel puternic sa aiba acces liber la exprimarea publica.
Istoria mass-media incepe cu lupta omului pentru libertatea personala si libertatea politica de care depinde libertatea de a vorbi si de a comunica. Pana prin anul 1700, scriitorii au luptat pentru dreptul de a imprima liber, dupa circa un secol au obtinut dreptul de a critica si, ulterior, si dreptul de a face reportaje, de a transmite informatii, noutati.
Ziarele au existat si exista pentru a informa si influenta comunitatea in care sunt publicate, iar echipa care le produce depune eforturi pentru a obtine noutati. In paginile oricarui ziar exista un ingredient esential, intangibil, mintea si spiritul omului care scrie. Acest om trebuie sa reflecte exact si corect ce s-a intamplat, sa fie devotat membrilor comunitatii pentru care scrie. Daca un ziar informeaza obiectiv despre ce se intampla in comunitate, in tara, in lume si comenteaza corect noutatile, el devine o parte integranta a vietii comunitatii sociale.
Cuvantul scris are o putere remanenta mult mai puternica decat cuvantul vorbit sau decat imaginea vizuala. Cititorii se pot referi la el in mod repetat. Acest fapt formeaza la redactorul de ziar sentimentul ca el scrie istorie, contribuind la consolidarea ziarului ca institutie cu stabilitate si continuitate in comunitate.
Tehnica fotografica se intemeiaza pe fenomenul formarii imaginii in camera obscura, fenomen care a fost descoperit inca din antichitate de Aristotel (384-322 i.e.n.) si care, se pare, a fost cunoscut si de arabi, prin secolul al VI-lea al erei noastre. Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost primul care i-a dat o explicatie stiintifica, iar matematicianul Jerome Cardan (1501-1576) a fost cel dintai care l-a studiat amanuntit.
{irul numelor celor care au contribuit la dezvoltarea tehnicii si artei fotografice ar trebui sa includa, in primul rand, pe fizicianul Gianbatista de la Porta, cercetatorul Nicephore Niepce, pictorul L. M. Daquerre, W.H. Fox Talbot, W. Herschel si altii.
Dezvoltarea tehnicii fotografice, precum si largirea posibilitatii de a o utiliza in cele mai variate domenii de activitate au determinat marele capital sa creeze intreprinderi specializate in fabricarea de aparate fotografice si de materiale fotosensibile. Catre 1900 se produc primele aparate foto portative, se organizeaza productia in serie si se livreaza primele materiale fotosensibile ale caror expunere si prelucrare comporta executarea unor operatii mai simple.
Tehnica de fabricare a aparatelor si materialelor fotosensibile a inregistrat progrese considerabile si, cu toate acestea, fotografia a continuat sa ramana un procedeu folosit indeosebi de atelierele specializate, de reporterii ziarelor si revistelor, precum si in institutele de cercetari. Aparitia aparatului foto digital, care stocheaza imaginea pe un dispozitiv apartinand electronicii corpului solid, intitulat senzor de imagine (CCD – Charge-Coupled Devices), a simplificat mult procedeul de fotografiere si a inlaturat principalele dezavantaje pe care le prezenta aparatul mecano-optic standard. Senzorul de imagine a fost inventat din ”greseala”. In anul 1960, la laboratoarele Bell existau preocupari pentru gasirea unor memorii cu bule ieftine si de mare capacitate, in acest scop folosindu-se ecranul acoperit cu fosfor, pe care informatia se inscria si se citea cu o raza de lumina. Asa a fost inventat senzorul de imagine, un cip de siliciu de cativa milimetri patrati care contine milioane de diode fotosensibile, fiecare dintre acestea reactionand la lumina care cade asupra ei si acumuland o sarcina electrica. Cantitatea de lumina primita de fiecare fotocelula determina o stocare a unei informatii digitale care poate fi folosita apoi pentru a ilumina puncte de pe un ecran sau pentru a imprima pe o hartie imaginea fotografiata.
Filmul este o pelicula impresionata de imagine si sunet si constituie produsul cinematografiei – arta si tehnica de a inregistra fotografic serii de imagini pe o pelicula si de a le proiecta succesiv pe un ecran, cu scopul de a produce iluzia miscarii. In decursul dezvoltarii cinematografiei, prin perfectionarea diferitelor procedee de realizare, s-au creat mai multe tipuri de filme: mute si sonore, in alb/negru si in culori, pentru ecran lat (cinemascop), pentru ecran panoramic (kinopanorama, circorama, plane sau stereoscopice) etc. Prima proiectie de filme \n public a avut loc \n 1895 la Paris, fiind rezultatul \mbinarii a trei inventii anterioare: lanterna magica, fotografia si unele dispozitive optice care dau iluzia miscarii printr-o succesiune rapida de imagini.
Pentru comunicarea in masa si formarea opiniei publice, un rol important il joaca filmul documentar – film realizat prin inregistrarea unor aspecte din realitate – care poate fi informativ, agitatoric, documentar artistic sau stiintific.
Fotografia si filmul au intensificat puterea remanenta a cuvantului scris intrucat au completat textul de ziar cu imagini fotografice, iar valoarea documentara a colectiilor de ziare a fost intregita prin valoarea documentara a filmotecilor.
Radiodifuziunea si televiziunea au dat o noua valoare fotografiei si filmului si joaca un rol tot mai mare in influentarea opiniei publice, in adoptarea de decizii de care depinde soarta omenirii. Stabilirea numarului standard de linii de transmisie (625, dupa 1983), care a definit calitatea imaginii transmise, televiziunea color, disputa intre sistemele SECAM si PAL sunt faze de dezvoltare depasite. In prezent se fac cercetari pentru televiziunea de inalta definitie (1250 linii), pentru cea digitala si pentru televiziunea tridimensionala (cercetari americane si sud-coreene).
Conceperea unei retele mondiale de comunicare electronica a presupus acumularea mai multor categorii de cunostinte. In secolul al XVII-lea a aparut teoria matematica binara, care a facut posibila exprimarea numerelor numai prin doua cifre, unu si zero, apoi, in anul 1854, George Boole a descris sistemul sau pentru rationamentul logic si simbolic care devine, mai tarziu, baza pentru proiectarea calculatoarelor. In prima jumatate a secolului al XIX-lea aceasta teorie a fost aplicata la “Instrumentul analitic“ al lui Charles Babbage. Prima comunicare prin cablu transatlantic, realizata in august 1858, a fost urmata de prima comunicare transatlantica prin unde radio, la 12 decembrie 1901, ora 12.30 (ora din Terra Nova, Canada), cand s-a reusit sa se transmita in cod Morse litera S. Dezvoltarea electronicii (tubul cu vid - J.A.Fleming, 1904) si mai ales aparitia si dezvoltarea amplificarii electronice (trioda - L. Forest, 1906 si amplificatorul cu reactie negativa - H.S. Black, 1927) au creat premisele pentru revolutionarea tehnologiei. Intre anii 1910-1913, Bertrand Russel si Alfred North Whitehead au elaborat logica simbolica (Principia Mathematica), care a permis exprimarea conceptelor logice ca numere. Dupa anul 1918 au aparut conceptele de feed-back si a fost reactualizat conceptul de programare pentru masinile de calcul. |n anii 1930 a inceput studierea utilizarii dispozitivelor electronice pentru inlocuirea rotilor dintate si a parghiilor care intrau in componenta masinilor de calcul din acele timpuri. In anul 1937, George Stibitz si, independent, Howard H. Aiken au avansat ideea ca tehnici specifice, dezvoltate in conexiune cu tuburile electronice si cu masinile cu cartele perforate, vor putea face posibila constructia unei masini de calcul complet automate. Alan Turing a fost unul din principalii realizatori, inca din 1943, ai calculatorului electronic Colossus, iar Claude Shannon a publicat, in 1948, “Teoria matematica a comunicarii”, care a permis determinarea capacitatii unui canal de comunicatie de a transfera informatie. Lucrarea lui Shanon - care a introdus si notiunea de bit ca unitate binara de informatie - sta la baza intregii teorii a informatiei si a tuturor sistemelor moderne de comunicare, inclusiv a Internetului.
Intr-o lucrare previzionara intitulata “As We May Think”, aparuta in SUA in anul 1945, in The Atlantic Monthly , Vannevar Bush descrie o masina pe care o numeste memex, care lucra cu microfilme ca suport de informatie si care permitea sa intercoreleze fragmente de informatii astfel incat sa se regaseasca rapid informatia cautata. Ideea care sta la baza regasirii unei informatii a fost enuntata, deci, cu circa 50 de ani inainte de reteaua mondiala de comunicare Internet.
In anul 1958, ca raspuns la lansarea de catre Uniunea Sovietica a primului satelit artificial al Pamantului, presedintele SUA, Dwight D. Eisenhower, infiinteaza “Agentia de Proiecte Avansate de Cercetare" (ARPA – Advanced Research Projects Agency), care avea ca principala sarcina sa supervizeze dezvoltarea programelor spatiale si militare, conceperea de noi calculatoare si sisteme de comunicatie. In anul 1960, un cercetator de la Massachusets Institute of Technology (MIT) a publicat lucrarea “Simbioza om – calculator”, in care se descriau caile prin care omul si masina pot coopera pentru a adopta decizii si a economisi timp valoros in solutionarea problemelor, iar in anul 1961, Leonard Kleinrock, cercetator, de asemenea, la MIT, a publicat prima lucrare referitoare la teoria comutarii blocurilor de informatii.
In anul 1962, Paul Baran, cercetator la firma Rand Corporation, care se ocupa de mentinerea in stare de functiune a unei retele de comunicatie in cazul unui atac nuclear, enunta posibilitatea realizarii unei retele de calculatoare distribuite. Modelul sau de retea, constituit dintr-un numar de noduri, era revolutionar pentru acel timp pentru ca preconiza transmiterea unui mesaj pe blocuri de informatie si se baza pe teoria comutarii acestor blocuri. Notiunea de “pachet de date” a fost introdusa in anul 1965 de catre Donald Davies, cercetator englez de la Laboratorul National de Fizica. Lucrarile lui Davies referitoare la impartirea unui mesaj in blocuri (termen Paul Baran) sau pachete (termen Donald Davies) in retelele de comunicatie publice reflectau de fapt lucrarile lui Paul Baran, care s-a referit in special la retele de comunicatie militare. ARPA a finantat, in anul 1965, lucrarile lui Donald Davies pentru realizarea interconectarii a doua calculatoare situate in California si Massachusets, prin intermediul unei linii telefonice dedicate care sa asigure o viteza de transmitere de 2000 biti/secunda.
La simpozionul Asociatiei Utilizatorilor de Masini de Calcul din octombrie 1967, Larry Roberts, specialist ARPA, prezinta primul proiect de realizare a unei retele ARPA (ARPA-NET), iar Donald Davies prezinta primele rezultate ale experimentelor de comutare de pachete de date realizate la reteaua de date a Laboratorului National de Fizica din Anglia.
Era comunicarii prin retele de calculatoare a inceput in anul 1969, cand ARPA-NET – prima retea de calculatoare de amploare, bazata pe comutarea de pachete - a inceput sa functioneze stabil, realizand comunicarea intre 4 universitati americane, cu o viteza de 50 Kbiti/secunda, pe linii telefonice dedicate. In jurul proiectului ARPA-NET s-a creat o anumita cultura organizationala prin activitati descentralizate si informale, cu decizii tehnice luate prin consens, reteaua fiind ea insasi cel mai bun spatiu de intalnire a specialistilor. In acelasi an, Ken Thompson si Dennis Ritchie concep UNIX, sistemul de operare menit sa devina suportul logic al Internetului. Astfel, Telnetul – programul care permite oamenilor sa se conecteze si sa controleze functionarea unui calculator de la un terminal indepartat – a devenit o realitate.
In anul 1972 proiectul original ARPA-NET, constituit din 15 noduri, era considerat incheiat. A fost prezentat, ca un produs care urma sa se dezvolte, la o demonstratie publica, realizata cu 40 de calculatoare, la Hotelul Hilton din Washington, unde se organizase Conferinta Internationala de Comunicatii prin Calculatoare. Dupa succesul obtinut in demonstratia publica, incepand cu anul 1973, reteaua ARPA-NET devine globala, conectand calculatoare din Statele Unite, de la University College din Londra si de la The Royal Radar Establishment din Norvegia.
Utilizatorii retelei au fost aceia care au introdus sistemul de a transmite date nu numai la mare distanta, ci si intre calculatoarele unei locatii. Ele nu au facut parte din proiectul ARPA-NET, dar au fost repede asimilate de ARPA-NET. La Harvard, in anul 1973, un doctorand, Bob Metcalfe, creeaza reteaua locala Ethernet care a devenit sistem de referinta pentru toate retelele locale. In acest mod au aparut retelele locale (LAN-Local Area Network) care s-au dezvoltat considerabil in anii 1980, bazate fiind pe tehnologia Ethernet si prezentand si avantajul unei mari viteze de transmitere a informatiei intre calculatoarele locale. Succesul LAN a fost atat de mare incat, la sfarsitul secolului trecut, milioane de retele locale din intreaga lume utilizau inca Ethernet-ul.
Dupa anul 1973, ARPA-NET intra intr-o noua etapa, aceea a utilizatorilor, care aveau sa o transforme intr-o retea orientata pe asigurarea comunicarii, mai degraba, decat o retea de calculatoare. Rationamentul construirii retelei s-a concentrat, mai ales, asupra asigurarii accesului la calculatoare decat la oameni. Ideea de distribuire a resurselor a distras atentia comunitatii ARPA-NET de la alte utilizari potentiale ale retelei. Acesti utilizatori au fost responsabili pentru transformarea ARPA-NET-ului dintr-un sistem experimental, cu cerere limitata, intr-un sistem operational a carui existenta poate fi justificata si chiar elogiata. Ei nu au anticipat ca oamenii se vor dovedi a fi cea mai valoroasa resursa a retelei. Utilizatorii retelei au schimbat prezumtiile initiale ale proiectului ARPA-NET, care au fost treptat inlocuite de ideea retelei ca mijloc de aducere a oamenilor laolalta. Oamenii din interiorul sau din afara comunitatii ARPA au ajuns sa vada ARPA-NET-ul nu ca un sistem computerizat, ci mai degraba ca un sistem de comunicare. Totodata s-a trecut si la constituirea unor societati orientate pe comercializarea comunicarii prin retea. Larry Roberts paraseste ARPA pentru a deveni presedintele Telnet, prima retea comerciala care oferea servicii de retea in sapte orase din SUA, incepand din anul 1974.
Ideea E-Mail-ului (postei electronice) nu era noua, ea circuland la MIT inca din 1965. Introducerea, in 1972, a E-Mail-ului in sistemul ARPA-NET a produs o schimbare radicala in identitatea si scopurile acestui sistem. In acelasi an, Ray Tomlinson, programator la compania Bolt, Beranek and Newman, concepe primul program functional pentru E-Mail si stabileste, pentru prima oara, insemnul @ caracteristic adreselor mail. In iulie 1972, Larry Roberts creeaza primul program care putea lista, retrimite si raspunde la mesaje mail, deschizand drumul folosirii in masa a postei electronice.
Fenomenul E-Mail a fost, de fapt, o mare realizare care a pus bazele crearii comunitatilor virtuale prin intermediul retelei. A fost primul mare succes spectaculos inregistrat de ARPA-NET, care a dat un nou sens activitatii retelei, care nu constituia numai o impartire a resurselor de calcul intre participantii la retea. In rapoartele programului ARPA-NET se arata ca E-Mail-ul a schimbat complet colaborarea dintre cercetatorii care utilizau reteaua, acestia folosind-o zi de zi. Cu toate ca E-Mail-ul a aparut neplanificat, neanticipat si in cea mai mare masura nesprijinit, posta electronica a ajuns sa eclipseze in volumul traficului pe reteaua ARPA-NET toate celelalte aplicatii disponibile atunci prin retea. Prin folosirea E-Mail-ului utilizatorii ARPA-NET-ului au dat retelei un scop nou si au determinat o schimbare semnificativa in teoria si practica retelelor… De-a lungul primei decade de existenta a ARPA-NET-ului s-au realizat schimbari fundamentale de hardware, software, configuratii si aplicatii, initiate de utilizatori sau chiar realizate ca raspuns la recomandarile si cerintele acestora. Un numar semnificativ de utilizatori ARPA-NET nu au fost satisfacuti de serviciile oferite de acesta si au decis sa actioneze.
In anul 1970 a fost creata reteaua Aloha-Net pentru schimbul de date intre calculatoare interconectate, situate pe patru insule hawaiene, iar in anul 1982 s-a creat EUNET – Reteaua Europeana Unix, pentru a furniza servicii de E-Mail si Usenet intre Marea Britanie, Danemarca, Suedia si Olanda. Franta introdusese sistemul public de transmisie de date Transpac, o continuare a sistemului Cyclades, iar compania de comunicatii France Telecom a introdus, in 1982, nu numai servicii de telecomunicatii, ci si de continut (content), prin raspandirea sistemului Minitel, bazat pe terminale prin care milioane de oameni puteau obtine pe ecranul monitorului informatii online. De asemenea, este cunoscut rolul avut pentru utilizarea retelelor de calculatoare de Centrul European pentru Cercetari Nucleare (CERN), cu sediul la Geneva, care, pentru a transmite imensul volum de date culese, ca rezultat al experimentelor cu particule de mare energie, si-a dezvoltat o retea locala de date, dar si legaturi de tip Internet cu NSFNET (reteaua National Science Foundation din SUA) care a preluat la un moment dat rolul central in reteaua ARPA-NET. In 1988 Franta si Canada se conecteaza la aceasta retea, in acelasi an Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, iar in 1989 Germania, Australia, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda, Porto Rico si Marea Britanie; in 1990 se racordeaza Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, Grecia, India, Irlanda, Coreea de Sud, Spania si Elvetia. Ulterior au aparut mai multe retele de calculatoare si astfel s-a creat suportul pentru Internet ca sistem de retele interconectate. In 1990 ARPA-NET, care era numai o retea de calculatoare si terminale interconectate, isi incheie activitatea de pionierat in cercetarea comunicarii prin retele de calculatoare si devine numai una din celelalte retele interconectate la reteaua mondiala de calculatoare.
Internetul a reprezentat o etapa intr-adevar noua in domeniul retelelor, care avea sa depaseasca cu mult ARPA-NET in ce priveste marimea si cuprinderea de functiuni, nefiind prevazut vreodata in planurile ARPA.
In conceperea Internetului, doi cercetatori de la ARPA, Robert Kahn si Vinton Cerf, au avut un rol major. Ei au publicat in anul 1974 prima specificatie a Protocolului de Control al Transmisiei (TCP), care constituia o noua modalitate de monitorizare a transmisiei pachetelor de date prin reteaua de calculatoare, modalitate testata pe liniile de comunicatie prin satelit intre SUA, Hawai si Regatul Marii Britanii. Pentru ca au gasit solutii soft pentru interconectarea retelelor de calculatoare, Cerf si Kahn sunt recunoscuti ca principalii arhitecti ai Internetului. Tot acest grup de doi a introdus sistemul de adresare care in esenta, cu unele modificari, este utilizat si astazi. In anul 1977 ARPA realizeaza cu succes o demonstratie a retelei de interconectare a retelelor (Internet), ceea ce a dus la standardizarea protocolului TCP/IP, desi se spune ca acest lucru s-a facut la presiunea managerilor militari de la ARPA. In 1978, Vint Cerf, Jon Postel si Danny Cohen propun, pentru o mai mare eficienta, separarea protocolului TCP in doua parti: un protocol “host to host” (TCP) – care ordoneaza pachetele de date in vederea unor legaturi fiabile intre perechi de gazde (hosts) – si un “internetwork protocol (IP)” - care transmite pachetele individuale intre calculatoare. Din anul 1983 TCP/IP este oficial adoptat de ARPA si de Departamentul de Aparare al SUA, devenind protocolul de baza al Internetului. Acest protocol a permis testarea ideilor privind Internetul.
Inainte de a incerca sa construiasca un astfel de Internet, Cerf si Kahn au preluat sfaturi si opinii de la expertii mondiali in retele - miscare care va modela semnificativ sistemul final. Ei s-au folosit de experienta specialistilor in computere din Anglia, Franta si SUA atunci cand au decis sa transforme ARPA-NET-ul intr-un sistem de retele interconectate - cunoscut ulterior ca Internet. Sistemul dezvoltat de Cerf si Kahn, precum si de colegii lor, a raspuns cerintelor originale ale proiectului ARPA, a furnizat un protocol ce poate functiona in cazul unor retele nesigure si a solutionat problemele de baza privind circulatia datelor si transmiterea formatelor pachetelor de date intre retele.
Pe masura ce s-au alaturat noi utilizatori, Internetul a devenit brusc centrul noilor probleme sociale cu implicatii in intimitatea persoanei, in proprietatea intelectuala, in cenzura, generand, insa, si unele aspecte ilicite sau imorale. Totusi, dezvoltarea protocolului, administrarea numelor si adreselor Internet, precum si alte activitati care au afectat intregul sistem, au cerut o coordonare centralizata.
Internet Activities Board (IAB) s-a constituit ca un forum de dezbatere a politicii Internet, iar intrunirile sale au fost foarte populare in comunitatea retelelor. Pana \n 1989, numarul participantilor la IAB a crescut la sute de oameni, iar conducatorii acestuia au decis sa imparta activitatile in Internet Engineering Task Force (care sa conduca dezvoltarea de protocol si sa raspunda preocuparilor tehnice imediate) si Internet Research Task Force (care sa se concentreze asupra planificarii tehnice pe termen lung). Structurile administrative si tehnice ale Internetului au ramas \n mod remarcabil descentralizate. Nici o autoritate nu a controlat si nu controleaza functionarea intregului Internet. Folosind exemplele furnizate de cultura ARPA-NET si experimentele contemporane privind privatizarea, putem spune ca Internet-ul a dezvoltat mai multe principii pentru reducerea haosului si a conflictelor de interese intr-un sistem descentralizat si eterogen. S-a ajuns in situatia ca nimeni sa nu detina o deplina autoritate asupra Internetului, nici chiar sectorul privat. Astazi nimeni si nici un organism nu poate pretinde ca reprezinta autoritatea Internetului. Internetul a devenit simultan atat o resursa internationala, cat si o piata internationala.
In 1995, cand Fundatia Nationala de {tiinte (NSF) din SUA a incetat sa opereze reteaua, Internetul cuprindea 22.000 de retele (circa 40% din totalul retelelor) in afara SUA, devenind astfel cu adevarat o retea internationala.
La 20 februarie 2001, Academia Nationala de Inginerie din SUA a decernat Premiul Charles Stark Draper, cel mai important premiu pentru inginerie din SUA (500.000 dolari SUA), lui Vinton Cerf, Robert Kahn, Leonard Kleinrock si Larry Roberts pentru eforturile lor individuale in dezvoltarea Internetului.
In ultimul deceniu al secolului al XX-lea am fost martorii unei imbunatatiri spectaculoase a comunicarii. Nasterea retelei mondiale de comunicare (World Wide Web) Internet, pe calculatoare personale, deschisa marelui public, a facilitat legatura, in timp real, intre persoane aflate la zeci de mii de kilometri distanta si a permis accesul oricui la ultimele informatii de orice natura. Dezvoltarea programului Mosaic, in anul 1993, a determinat recunoasterea faptului ca viitorul retelelor de calculatoare nu va fi influentat numai de oamenii de stiinta, ci si de omul de rand care doreste sa obtina informatie pe canale multimedia. Tehnologia www este o aplicatie a Internetului, dar care a schimbat fundamental Internetul, fara a schimba structura lui generala sau sistemul de protocoale, prin introducerea unor aplicatii noi.
Web-ul a schimbat, de asemenea, perceptia oamenilor despre Internet. |n loc de a fi vazuta numai ca un instrument de cercetare sau chiar numai ca un canal de comunicare, de transmitere de mesaje intre oameni, reteaua a dobandit un nou rol, acela de mediu de divertisment, amuzament, de vitrina pentru cumparaturi, de mijloc de prezentare a unei persoane lumii intregi. Succesul ametitor al Web-ului a dovedit ca Internetul a ramas un mediu fertil pentru inovatiile \n retea. Web-ul a continuat, de asemenea, traditia participarii descentralizate la crearea sistemului, incurajand utilizatorii individuali sa adauge continuturi si instrumente noi.
Web-ul a fost conceput la Laboratorul de Fizica al CERN din Geneva in anul 1990 de catre Tim Berners-Lee, care a constatat ca, desi calculatoarele personale au devenit orientate pe imagine, pe Internet predomina, totusi, textul. El a folosit tot ceea ce Internetul adusese pana atunci, plus un mod de organizare a informatiei (propus de Ted Nelson, un specialist din familia hacker-ilor) bazat pe "hypertext", prin care se stabileau legaturi intre diferite informatii. In acest mod se poate renunta, dupa cum se stie, la prezentarea liniara a informatiei. Berners-Lee, introducand hypertextul la nivelul intregii retele mondiale Internet si utilizarea multimedia (audio si video), avea sa dea nastere la ceea ce a devenit “a world wide web of information”. Berners-Lee si colaboratorii au creat limbajul HTML. Aceste lucruri au schimbat Internetul, iar astazi nu se mai face, de fapt, o deosebire intre Web si Internet.
Web-ul a finalizat transformarea Internetului dintr-un mijloc de cercetare \ntr-un mediu popular, prin furnizarea unor aplicatii suficient de atractive incat sa transforme masele de potentiali utilizatori in participanti activi. Web-ul a consolidat traditiile de descentralizare ale Internetului, de arhitectura deschisa si de participare activa a utilizatorilor, punand in loc un sistem radical descentralizat de impartire a accesului la informatie. Pe Web, legaturile intre site-uri (locatii) au fost facute pe acelasi nivel si nu ierarhic, fiecare utilizator individual putand fi atat un producator, cat si un consumator de informatie. Prin faptul ca utilizatorii au putut ei insisi sa devina editori de informatie, Web-ul a facut ca oferta de pagini (Web) sa creasca o data cu cererea, accelerand si mai mult dezvoltarea sistemului. Formatul captivant multimedia si fluxul aparent fara de sfarsit al noilor caracteristici, puse la dispozitie de catre companiile intreprinzatoare, au situat Web-ul, in anii ’90, in centrul atentiei publicului. Istoricii au inceput sa atraga atentia asupra rolului utilizatorilor in determinarea trasaturilor si in asigurarea succesului tehnologiei. Problema stabilirii responsabilitatii constituirii acestui Internet popular nu este simpla, pentru ca nu a existat un singur agent care sa ghideze evolutia sistemului. ARPA a fost initiatorul tehnologiei Internet, dar in anii ’80 aceasta agentie a renuntat la controlul efectuat asupra dezvoltarii Internet. Noi actori si-au asumat responsabilitatea pentru diferite aspecte ale sistemului, inclusiv Fundatia Nationala de {tiinte (SUA), administratiile Bush si Clinton, diferite agentii publice sau private din afara SUA, administratori de sisteme din universitati, furnizori de servicii Internet, furnizori de calculatoare, multi utilizatori de sisteme etc. Pierderea viziunii centrale de ghidare, prin retragerea ARPA, a creat impresia ca sistemul merge catre anarhie intrucat controlul retelei se face fragmentat de catre diferite grupuri care au interese si viziuni competitionale.
Internetul a fost atras intr-un flux continuu de schimbari, atat tehnologice si economice, cat si din punctul de vedere al politicii comunicatiilor si al tehnicilor de calcul, ceea ce a facut imposibila planificarea dezvoltarii pe termen lung sau elaborarea de previziuni. Cum a reusit Internetul sa se dezvolte atat de bine in aceste conditii turbulente? Se poate raspunde ca s-a reusit printr-o proiectare flexibila, adaptabila si prin implicarea responsabila, pentru succesul sistemului, a comunitatii utilizatorilor. Tehnicile care au facut Internetul atat de adaptabil - protocoalele TCP/IP si sistemul de “porti” (gateways) – au fost adoptate de toti constructorii de retele din lume in speranta ca astfel vor racorda retelele lor la Internet sau ca, cel putin, se vor bucura de aceleasi beneficii tehnice. Cultura Internet a contribuit, de asemenea, la raspandirea utilizarii acestuia. Autoritatea descentralizata a comunitatii Internet, inclusiv procesul sau de dezvoltare a standardelor tehnice, traditiile sale de activare a utilizatorilor, au incurajat noile grupe sa participe la expansiunea si perfectionarea retelei, transparenta sistemului a invitat utilizatorii sa creeze noi aplicatii, dintre care www-ul este cel mai concludent exemplu.
Intr-adevar, posta electronica si www, care au dat un continut nou Internetului, sunt exemple de aplicatii care nu au rezultat dintr-un obiectiv planificat, ci prin deciziile spontane a mii si mii de utilizatori independenti. Nimeni nu a prezis aparitia acestor aplicatii si, prin aceasta, ceea ce va deveni si a si devenit Internetul. Fara indoiala, Internetul a fost si o inventie sociala, doarece el s-a inscris in mod firesc in randul instrumentelor sociale. Este, de asemenea, evident ca Internetul, o data inventat, a devenit un proces de autoorganizare la scara globala. Acest proces de autoorganizare va continua si s-ar putea ca, in acest cadru, sa apara aspecte calitativ noi.
Resursele informationale si comunicationale ale unei societati avansate din punct de vedere tehnologic constau in: retele de telecomunicatii eficiente, computer hardware, software si servicii; echipamente de telecomunicatii si servicii; mass-media, Internet, baze de date si servicii informationale; forme traditionale (biblioteci, servicii editoriale etc.). Nivelul de cunoastere al unei societati depinde de institutiile care mentin, implementeaza si dezvolta cunoasterea: sistemul educational, de cercetare si formare, sistemul media, retelele informatice.
Mecanismul de mediere caracteristic noii societati informationale creeaza posibilitatea ca trasaturile specifice noilor comunitati sa devina irelevante la nivel individual. In noul univers al posibilitatilor de comunicare, care se afla intr-o continua dezvoltare, omul renunta la autonomia sa si la autodeterminare, pe masura ce decide sa se integreze in diverse comunitati. El impartaseste insa optiunile societatii numai in masura in care acestea corespund propriilor sale pareri si, prin intermediul mijloacelor tehnice de comunicare existente, deseori, poate decide sa traiasca singur, in afara societatii, inconjurat numai de ceea ce ii convine. Tehnologia informatiei si comunicatiilor (TIC) prezinta pericolul ca individul care o foloseste sa se instraineze de societate, sa traiasca intr-o lume ireala, inchipuita. Internetul creeaza posibilitatea de a se stabili dialoguri cu alti oameni care, in mod normal, cel care acceseaza reteaua nu le-ar putea realiza. Dialogul acesta este artificial si incomplet deoarece calculatorul este numai un dispozitiv tehnic prin intermediul caruia nu se poate realiza si comunicarea nonverbala si nu se pot face schimburi afective.
Teleimersiunea este o tehnologie digitala care poate crea conditii pentru comunicarea nonverbala. Este o tehnica relativ noua, de perspectiva, care, prin combinarea imaginii reale de pe monitor cu tehnici de interactiune ale realitatii virtuale, creeaza un nou mediu de interactiune umana prin care se formeaza iluzia ca interlocutorul se afla in acelasi loc, in spatiu, cu toti ceilalti participanti la dialog in timpul videoconferintei, chiar daca acestia sunt de ordinul sutelor si se afla raspanditi pe o arie de mii sau zeci de mii de kilometri patrati. Teleimersiunea este, deocamdata, o tehnologie de laborator care presupune nu numai un nou sistem de captare simultana a imaginilor cu cel putin sapte camere de luat vederi pentru fiecare loc vizionat, ci si calculatoare puternice de mare capacitate. Teleimersiunea este o tehnologie care, in prezent, este de circa 100 de ori mai scumpa decat cea utilizata pentru televideoconferinte si de aceea se considera ca, pentru moment, nu poate concura cu nici o alta tehnologie de comunicare. Se apreciaza ca in urmatorii 5-10 ani teleimersiunea se va transforma intr-un mijloc comun de comunicare, devenind un concurent important al transportului aerian. Echipe de ingineri vor putea colabora la proiecte care se vor desfasura la mare distanta de locul unde se afla acestea, arheologi din lumea intreaga vor putea fi, virtual, prezenti pe un santier unde s-a facut o descoperire cu valoare istorica, iar tehnicienii vor putea sa acorde asistenta la efectuarea repararii unei masini, fara a se deplasa la locul efectiv al reparatiei.
Treptat, cei ce folosesc calculatorul pentru comunicare si navigheaza pe Internet ar putea sa dispuna de posibilitatea de a se desprinde de lumea reala si, de aceea, ar putea aparea probleme de adaptare sociala, probleme de comunicare in grup si probleme cu familia, cu scoala, cu colectivul cu care lucreaza. Problema reala care poate aparea este ca cei care folosesc calculatorul si navigheaza pe Internet vad calculatorul ca pe un interlocutor obedient si nu ca pe un dispozitiv tehnic. Lumea virtuala, care poate fi construita prin intermediul TIC, poate deveni un drog pentru individul insuficient educat social si insuficient instruit.
Noile tehnologii de comunicare sporesc considerabil capacitatea indivizilor de a se exprima in spatiul public, in schimb limiteaza participarea indivizilor la comunicarea politica si, implicit, la dezbaterea publica a deciziilor politice. Paradoxal, spatiul public este diminuat tocmai prin extinderea accesului si a participarii indivizilor la acesta. Acest fenomen se explica prin faptul ca extinderea accesului in spatiul public – prin intermediul noilor tehnologii – genereaza o fragmentare excesiva a spatiului public si aparitia asa-numitelor “sfericule” sau “spatii partiale”, fara legatura unele cu altele. In conditiile proliferarii experientelor individuale in spatiul public, interesul public nu mai poate fi negociat.
Proliferarea noilor tehnologii de comunicare nu a consolidat participarea politica a publicului. Pe de alta parte, noile tehnologii nu au eliminat inegalitatile nici in privinta accesului la spatiul public. Numerosi autori atrag atentia asupra diferentelor de resurse dintre cei care se limiteaza, de exemplu, la televiziune pentru a obtine informatie politica si cei dotati cu dispozitive comunicationale sofisticate si de ultima generatie. In “Raportul PNUD privind dezvoltarea umana in anul 2001” se arata ca separarea tehnologica nu trebuie sa urmeze separatia existenta intre bogati si saraci. In realitate mai mult de 96% din calculatoarele conectate la Internet provin din tarile bogate in care traieste numai 15% din populatia globului. Modul in care venitul pe cap de locuitor se reflecta in accesul la realizarile tehnologice rezulta si din aceea ca in anul 2001, 60% din populatia SUA dispunea de o modalitate de acces la Internet, in timp ce in India mai putin de 0,5% din populatie dispunea de o posibilitate de a se conecta la reteaua mondiala de calculatoare.
Unii autori considera ca actuala configuratie a spatiului public ii privilegiaza pe oamenii politici prin aducerea lor in prim-planul comunicarii. Internetul faciliteaza contacul cu electoratul, in timp ce alegatorii pot interactiona direct unii cu altii. Autorii americani evoca in acest sens distribuirea „Raportului Starr” – in contextul scandalului Clinton / Lewinski - drept un exemplu relevant pentru schimbarile pe care le poate introduce Internetul in comunicarea politica. Raportul a fost difuzat pe Internet aproape in acelasi timp cu distribuirea documentului la Senat, la Camera si jurnalistilor. Oamenii s-au napustit asupra Internetului ca sa citeasca si sa stocheze raportul pentru ei insisi, dar, ca raspuns la Raportul Starr, un numar fara precedent de cetateni si-au contactat senatorii si reprezentantii in Camera. Internetul introduce mai multa imagine, viteza, interactivitate, dialog si proximitate in comunicarea publica. Internetul extinde agenda publica si sursele de informare deoarece este „un medium non-linear”.
Internetul ca mass-media are un potential ridicat al comunicarii prin aceea ca, spre deosebire de toate celelalte mass-media anterioare, prezinta tendinta de reducere a pretului de cost al comunicarii efective si situeaza pe cel caruia i se comunica in starea unui participant activ la discursul politic, social si cultural. Costul unui calculator personal conectat la Internet este, intr-o tara dezvoltata industrial, ca ordin de marime, mai mic decat costul unui televizor conectat la reteaua de televiziune prin cablu. Procesoare relativ ieftine pun la dispozitia persoanelor particulare posibilitati de informare care, numai cu o decada in urma, erau accesibile numai marilor companii sau institutiilor guvernamentale.
Aparitia Internetului ca un nou “medium” de comunicare a generat dezvoltarea unor noi structuri si practici democratice. Literatura cu privire la democratizarea comunicarii politice prin intermediul Internetului a luat o amploare deosebita, dezbaterea actuala fiind centrata pe c@teva probleme principale:
* Internetul si depasirea limitelor mass-media traditionale. Din perspectiva democratiei, mass-media inseamna, pe de-o parte, o extindere considerabila a accesului la spatiul public si, implicit, la informatia politica si, pe de alta parte, limitarea participarii politice a publicului. Afirmatia potrivit careia mass-media diminueaza participarea politica nu se refera la faptul ca publicul participa la constructia agendei publice indirect, prin forme mediate precum sondajele de opinie si interventia “clasei mediatice” (jurnalisti, analisti, oameni politici, personalitati publice, lideri de opinie s.a). E vorba de faptul ca mass-media - dependente fiind de procesele pietei – opteaza pentru anumite practici de mediatizare care pot stimula apatia politica a publicului. In aceste conditii, cercetatorii investigheaza potentialul Internetului de a stimula participarea politica prin posibilitatea pe care o ofera utilizatorilor de a interactiona direct (“one to one”) cu institutiile si actorii politici sau cu alti utilizatori, membri ai diferitelor comunitati si grupuri sociale.
* Internetul si demonopolizarea informatiei politice. Stimularea participarii oamenilor la dezbaterile politice depinde in primul rand de cresterea interesului pentru fenomenul politic. O problema de actualitate se refera la Internet ca sursa de informatii politice ca “alternative” la informatia furnizata de mass-media traditionale. Implemetarea noilor tehnologii ale informatiei si comunicatiilor nu aduce automat avantaje pentru toti cetatenii, practica a demonstrat ca, pentru majoritatea inovatiilor tehnologice, beneficiile si costurile sunt inegal distribuite: in timp ce unii indivizi sau grupuri obtin mari avantaje, altii pot fi serios dezavantajati ( pierderea locului de munca sau "erodarea" calificarii).
In viitor vor exista diferite modele de societati informationale, asa cum astazi avem in lume diferite modele de societati industriale. Aceste societati difera tocmai prin modul in care previn excluderea sociala si creeaza noi oportunitati pentru persoanele defavorizate. Modelul european trebuie sa acorde o importanta maxima dimensiunii sociale, prin trecerea de la conceptul solidaritatii pasive la cel al solidaritatii active.
* Internetul si dezvoltarea democratiei locale. Potentialul interactiv al Internetului se manifesta si in capacitatea acestui canal de a furniza mult mai multa “informatie identitara” decat mass-media traditionale, fapt care, la prima vedere, poate intensifica interactiunile dintre institutiile locale si cetateni.
* Internetul – o sursa de comunicare a discursului politic. Una dintre problemele controversate ale comunicarii politice actuale se refera la posibilitatile pe care le au oamenii politici de a se adresa direct electoratului astfel incat discursul politic sa nu fie “interpretat” si “adaptat” de jurnalisti la necesitatile unui “eveniment mediatic”. Unii autori semnaleaza ca un simptom al comunicarii politice actuale consta in faptul ca publicul accede din ce in ce mai greu la discursul politic “mediat”, adica la discursul initial al actorului politic. Din acest punct de vedere, Internetul ar putea ameliora circulatia publica a discursului politic in masura in care liderii politici si partidele integreaza Internetul printre practicile de comunicare politica. Se poate ca actorul politic sa nu se mai adreseze natiunii prin conferinte de presa si atunci cand va avea de comunicat ceva maselor va folosi Internetul, fiecare ascultator putand la randul sau sa evalueze pozitiv sau negativ cele comunicate si sa-si transmita opiniile in timp real. Histograma evaluarilor va aparea in apropierea celui care vorbeste. O asemenea realizare tehnica va determina anularea ambiguitatilor, retorica goala, dar si reactii prompte la teme de interes general.
|n conditiile utilizarii TIC, guvernele trebuie sa faca fata unor noi presiuni pentru a raspunde, in primul rand, urmatoarelor cerinte si necesitati ale cetatenilor:
- restructurarea continua a functiunilor si serviciilor sectorului public si gasirea de noi solutii pentru sporirea eficientei si performantelor institutiilor administratiei publice centrale si locale;
- legitimitatea administratiei publice in raport cu cetatenii;
- sporirea facilitatilor si serviciilor oferite de noile tehnologii ale informatiei si comunicatiilor si adoptarea noii filozofii manageriale, cu aplicatii in conducerea activitatilor din sectorul public.
Problema devine cu atat mai complexa cu cat mediul socio-politic este marcat de multiple interese si de provocarile pe termen lung privind tranzitia la "noua economie", globalizarea si dezvoltarea durabila. Utilizarea tehnologiilor informatiei si comunicatiilor poate contribui substantial la imbunatatirea relatiei complexe guvern-cetateni, avand \n vedere faptul ca cetatenii cu un anumit nivel de educatie pretind o transparenta si o eficacitate masurabile a serviciilor publice, servicii care sa le satisfaca cerintele si exigentele de calitate, la costuri cat mai scazute cu putinta. Guvernele, pe de alta parte, sunt constiente de faptul ca nu isi pot pune in aplicare politicile, oricat de bune ar fi acestea, fara suportul efectiv al cetatenilor. Acest aspect devine critic in situatiile in care guvernele respective au de implementat reforme majore la scara economico-sociala sau trebuie sa raspunda unor provocari pe termen lung ( dezvoltarea durabila si globalizarea).
Tot mai multi cetateni se considera indreptatiti: sa fie informati si sa inteleaga informatia comunicata de administratia publica; sa participe la procesul de luare a deciziei privind politicile guvernamentale nationale / locale si de furnizare a serviciilor publice si sa li se ia in considerare opiniile exprimate; sa beneficieze de servicii publice conforme cu cerintele lor si sa aiba posibilitati de optiune privind aceste servicii ( calitate, costuri). Aceste exigente pot lua forme diferite in functie de cei care le formuleaza: cetateni individuali ( in special ca utilizatori ai serviciilor publice sau ca decidenti individuali ) sau grupuri de cetateni cu anumite interese specifice (asociatii de femei, parinti, someri, handicapati, minoritati etnice etc.), care actioneaza ca intermediari intre cetatenii individuali si guvern.
Dialogul guvern-cetateni are, totusi, unele limite, care trebuie luate in considerare atunci cand se analizeaza acest nou tip de relatii. Daca anumite grupuri de interese se implica mai intens in procesul de luare a deciziei politice, prin actiuni de lobby pot influenta sau frana unele actiuni guvernamentale pozitive. O alta problema este insasi fragmentarea intereselor cetatenilor si varietatea de optiuni carora guvernele trebuie sa le faca fata. |n consecinta, increderea mutuala este o conditie esentiala in acest nou tip de dialog. O alta limitare importanta deriva din riscul ca acest dialog - mai ales in conditiile accesului limitat si al lipsei de cultura privind utilizarea noilor tehnologii - sa fie "capturat " de anumite elite, care sa foloseasca noile facilitati de comunicare numai in propriul beneficiu.
Societatea informationala bazata pe cunoastere trebuie sa ofere cetateanului noi garantii privind consolidarea democratiei, accesul la informatia publica, libertatea informatiei si a comunicarii, posibilitatea exprimarii opiniilor fata de indatoririle impuse prin reglementari si decizii politice la nivel national sau local, redresarea unor disfunctii produse sau a incalcarii unor drepturi si indatoriri.
Explozia informationala in cadrul careia transferul de date detine un loc determinant nu constituie un privilegiu exclusiv al generatiei prezentului ci va fi, mai ales, caracteristica viitorului. In prezent se apreciaza ca si tarile dezvoltate din punct de vedere industrial care beneficiaza, comparativ cu celelalte tari, din plin de noile facilitati create de TIC, nu se afla decat la inceputul exploatarii unor tehnologii care inca nu s-au maturizat si care se afla in plina expansiune.
La 3 august 2001, Bill Gates a declarat ca, de fapt, multe dintre cele mai importante si mai senzationale progrese tehnologice vor avea loc de acum inainte, in “decada digitala” care urmeaza. ”In urmatorii 10 ani o noua generatie avansata de PC-uri si dispozitive inteligente vor transforma procesele de afaceri si vor revolutiona modul in care oamenii lucreaza, invata si isi petrec timpul liber. Investim in cercetare si dezvoltare, astfel incat sa putem ajuta furnizand software si servicii care vor aduce beneficii fara precedent pentru clienti si oportunitati incredibile de afaceri pentru industria high-tech.”
In prezent asistam la o explozie informationala determinata de dezvoltarea Internetului. Statisticile recente indica o convergenta absoluta a tuturor mediilor de comunicare spre Internet. Daca televiziunea a favorizat convergenta presei, fotografiei si filmului, Internetul a determinat atragerea in aceeasi convergenta si a televiziunii, creandu-se mass-media cu un caracter general. Internetul a devenit interfata primara de comunicatie. Oamenii acceseaza reteaua mondiala de comunicatie (Extranet) pentru a se informa sau pentru a se distra, se conecteaza la reteaua locala (Intranet) a propriilor companii pentru a capata informatiile de care au nevoie in activitatea cotidiana, pentru a comunica cu colegii sau pentru a incheia afaceri cu clienti si furnizori.
In antichitate omenirea avea convingerea ca daca Zeus ar cobori pe pamant ar vorbi limba lui Platon, autorul Dialogurilor. Daca Zeus ar cobori pe pamant in zilele noastre, acum cand calculatorul electronic a devenit eroul mass-media, oare ce limbaj ar folosi parintele zeilor?