Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Peste 1,2 miliarde lei pentru digitalizarea administrației centrale

Pentru digitalizarea administrației centrale au fost contractate anul acesta, până acum proiecte în valoare de peste 1,2 miliarde lei și mai sunt unele în curs de evaluare și contractare", a declarat Ionuț-Valeriu Andrei, secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, cu prilejul conferinței Smart Transformation Forum 2019, eveniment aflat la cea de-a 4-a ediție.

La Forum au participat reprezentanți ai unor ministere, precum și ai unor structuri asociative, guvernamentale și ai mediului de afaceri, care au detaliat numeroasele aspecte tehnice, financiare economice etc. ale acestei transformări. Cei 20 de vorbitori au expus, în cele trei paneluri succesive, stadiul actual al transformării inteligente a localităților, aspecte ale definirii acestei noțiuni, precum și reacția cetățenilor față de ea.

Astfel, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a arătat că, în contextul în care procesul rapid de urbanizare este prezent în  toată lumea, municipiul său este deschis soluțiilor de smart-city (de tip IoT, 5G etc.), urmărind să devină un hub al inovării. Importantă este dimensionarea corectă a resurselor disponibile astfel încât utilizarea acestora să conducă, în final, la creșterea calității vieții locuitorilor orașului. Direcțiile prioritare de acțiune sunt mobilitatea, gestionarea gunoaielor și traficul. Cei patru piloni pe care se bazează succesul sunt talentul, tehnologia, toleranța și încrederea. Trebuie să tindem spre un Eco system, să renunțăm la Ego system. Pentru administrațiile locale, esențială este consultarea permanentă a cetățenilor, menținerea și atragerea talentelor și eliminarea ștampilelor și hârtiilor inutile.

Proiectele orașului, care vizează bugetarea participativă, autobuzele școlare, emiterea digitală a unor documente de urbanism, autobuze electrice sau stații de încărcare pentru mașini electrice reprezintă modele naționale implementate pentru prima dată la Cluj-Napoca. De asemenea, municipiul este un puternic centru al inovării, oraș al clusterelor și un start-up city care utilizează tehnologia pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor săi.

Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al ANRE, a reamintit că orașele inteligente nu pot fi realizate fără energie, iar până în 2050, energia electrică în UE trebuie decarbonizată, sursele regenerabile venind puternic din urmă.

Radu Puchiu, de la Open Government Partnership, a subliniat că, de fapt, oamenii sunt partea principală  a orașelor inteligente și ei trebuie implicați activ în transformări. Marea provocare va fi schimbarea mentalităților (comportamentul) oamenilor. Transformarea inteligentă (smart transformation) este, de fapt, o transformare culturală, dificil de asumat deoarece experiența, metodologiile și interesul nu sunt la un nivel foarte ridicat.

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.