Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Podul de la Brăila se va deschide la finalul lui 2022

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a făcut, zilele trecute, o vizită de lucru pe șantierul podului peste Dunăre de la Brăila, fiind însoțit de ambasadorul Japoniei în România, Hiroshi Ueda, și de vicepremierul Dan Barna. Ministrul a constatat că lucrările la pod sunt în grafic, la fel și cele de pe șoselele care vor face legătura cu rețeaua de drumuri naționale.

Podul se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 kilometri din drumurile de legătură, pe relația Brăila - DN22, a spus Cătălin Drulă, care a prezentat graficul lucrărilor. „În prezent, se execută următoarele lucrări de către asocierea italo-niponă: la blocurile de ancoraj, se montează firele pentru cablul principal. Acesta este construit cu metoda Air Spinning și constă într-un număr mare de fire cu diametrul de 5,38 mm și cu o lungime, în starea de referință, de aproximativ 2135 m, care se întind între ancorajul Brăila și ancorajul Jijila. Firele cablului principal sunt din oțel tras la rece și zincate la cald. La drumurile de legătură se fac decopertări și se lucrează la terasamente, poduri și podețe", a relatat, pe pagina sa de Facebook, Cătălin Drulă.

Conform datelor oficiale, de la începutul anului și până acum, pentru podul de la Brăila au fost absorbite fonduri europene în valoare de 466 milioane lei.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.