În luna septembrie a.c., s-a desfășurat, la București, prima ediție a Conferinței Internaționale de Mecatronică și Cyber-MixMecatronică - ICOMECYME - 2017, organizată în continuarea celei de-a opta ediții a Conferinței Internaționale în Inovații, Tendințe Recente și Provocări în Mecatronică, Inginerie Mecanică și Noi Produse High-tech - MECAHITECH 16, de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării - INCDMTM & Centrul Regional de Transfer Tehnologic și Consultanță - CRTTC și Clusterul Regional de Mecatronică București-Ilfov - MECHATREC cu EMC APROMECA. Manifestarea a avut loc sub patronajul Ministerului Cercetării și Inovării, în colaborare cu prestigioase instituții de învățământ superior și de cercetare din Canada (University Concordia Montreal), Olanda (Institute for Water Education - UNESCO - IHE, din Delft) și din țara noastră (Universitatea Politehnica din București, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov), cu Academia Română, Academia de Științe Tehnice din România (ASTR), Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), Clusterul FUTURA, cu asociații patronale și profesionale de profil (Asociația de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică din România - AMFOR, Asociația Profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică - APROMECA, Societatea Română de Mecatronică - SROMECA).
Obiectivul principal al Conferinței a constat în transferul de cunoștințe noi și de know-how rezultate în cercetarea aplicativă, în promovarea rezultatelor cercetării din România, Franța, Portugalia, Cehia, Canada etc., precum și în familiarizarea participanților români și străini cu stadiul de dezvoltare a mecatronicii și cyber-mixmecatronicii.
Evenimentul a promovat, pe lângă rezultate, și maturizarea cercetării științifice în mecatronică, mecanică aplicată, a facilitat interacțiunea și schimbul de experiență și de bune practici între specialiștii din universități, institute de cercetare și companiile din România și țările participante. În cadrul manifestării s-a prezentat aportul deosebit al institutelor publice și private, al societăților comerciale cu activitate de CDI, precum și al ONG-urilor și structurilor asociative din sistemul CDI, asupra Cercetării Științifice, Transferului Tehnologic și Inovării.
Conferința Internațională de Mecatronică și Cyber-MixMecatronică - ICOMECYME a asigurat diseminarea și promovarea rezultatelor cercetărilor științifice și tehnologice de vârf, cunoașterea realizărilor din țară și din străinătate, crearea de parteneriate în vederea atragerii de fonduri naționale și europene, precum și stimularea inovării produselor inteligente aferente domeniilor specializate inteligente.
Ediția Conferinței Internaționale ICOMECYME 2017 va fi urmată de alte astfel de evenimente anuale, având ca deziderat atragerea cât mai multor specialiști reputați, reprezentanți ai instituțiilor și companiilor care doresc să încheie parteneriate în vederea realizării de proiecte în consorții naționale și internaționale, să identifice puncte comune de interes în scopul de a se participa la programele Uniunii Europene și la integrarea Ariei Cercetării Românești în Aria Cercetării Europene. Conferința a urmărit reunirea specialiștilor din țară și străinătate, din universități, institute și centre de cercetare și alte companii, în scopul schimbului de know-how și realizării de parteneriate.
Conferința Internațională ICOMECYME a atras specialiști din domeniile colaborării științifice internaționale, aproximativ o sută de experți/specialiști R&D; a oferit, de asemenea, un forum de schimb între experții în cercetare, dezvoltare și inovare în domeniu, încheierea a trei protocoale de colaborare științifică între INCDMTM și universitățile din Franța, Portugalia și Canada și, cel mai important, a oferit două premii pentru prof. dr. ing. MACHADO JOSE - Portugalia și prof. dr. ing. ROCHDI EL ABDI - Franța, și anume Premiul Național Prof. Univ. Dr. Docent Ing. Traian Demian. Lucrările prezentate au fost publicate într-un volum Proceedings la renumita Editură Springer International Publishing AG Springer.
