Avem toate motivele să reținem cu satisfacție că pregătirile pentru sărbătorirea CENTENARULUI MARII UNIRI au intrat în linie dreaptă, că s-au desfășurat și se vor desfășura acțiuni de amploare, cu un impact emoțional deosebit de puternic, cum au fost cele dedicate victoriilor de la Mărășești, Mărăști și Oituz, din urmă cu 100 de ani. Imaginea a ceea ce va reprezenta 2018 pentru fiecare cetățean, pentru comunitatea profesională a inginerilor români, pentru toți cetățenii țării este indisolubil legată și de percepțiile personale și colective referitoare la evoluția economiei românești în anul viitor. Ne dorim cu toții ca tot ceea ce a fost și este pozitiv la scară macroeconomică să continue și să se aprofundeze în 2018.
Acestor așteptări le-a răspuns Comisia Națională de Prognoză (CNP), în maniera specifică, prin demonstrații și date din care rezultă că, în anul viitor, sunt toate șansele ca produsul intern brut al României să atingă 200 miliarde euro (peste 900 miliarde lei). În acest fel, ar reveni, pe locuitor, un PIB de aproximativ 10 000 euro. Bineînțeles, nu este vorba despre o sumă pe care - fie și numai printr-o medie aritmetică - fiecare cetățean o va avea în buzunar, ci despre un evident progres dacă îl raportăm, în monedă națională, cel puțin la anul în care România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Atunci, PIB-ul a însumat 418 miliarde lei. Pentru orice evaluare, prezintă o importanță deosebită indicatorul care vizează paritatea puterii de cumpărare, respectiv ce bunuri și servicii pot fi achiziționate în funcție de nivelul PIB pe locuitor. La data aderării României la UE, acest indicator atesta un nivel de 39% din media Uniunii Europene. În 2016, a atins 59% din respectiva medie.
Progresele incontestabile, chiar dacă nu sunt percepute ca atare mai ales din pricina adâncirii inegalităților sociale, nu pot fi contestate sub nicio formă dacă ne raportăm la realitățile palpabile. Ceea ce rămâne, însă, de discutat vizează gradul de veridicitate a prognozei oficiale. Nu este cazul să intrăm în polemică, mai ales că în prognoza de toamnă a CNP se anticipează, pentru 2017, o creștere economică de 5,6% față de cea de 5,8 % în primul semestru al acestui an. Deci, baza de pornire este inferioară, în evaluările CNP, față de realitățile de până acum. Dacă este, însă, să luăm în considerare procese și fenomene din economia reală, precum cele care vizează deteriorarea echilibrului extern, deficitul bugetului general consolidat, criza prelungită de pe piața muncii și alte fenomene, ajungem la identificarea unor factori cu impact nefavorabil asupra estimărilor CNP.
În contextul evocat, operând cu metodele care pun în balanță elementele pozitive și cele negative, nu putem să nu remarcăm importanța acțiunilor menite să contracareze, să diminueze efectele vulnerabilităților înregistrate la scara întregii economii. Din acest unghi de vedere, prezintă interes cuantificarea produsului intern brut potențial, respectiv capacitatea economiei românești, a economiei reale, de fapt, de a genera valoare adăugată. Chiar și pentru anul în curs, CNP estimează că PIB-ul potențial de creștere este 4,6% comparativ cu sporul de produs intern brut prognozat de 5,6%. Pentru a nu se ajunge la o „supraîncălzire" a economiei românești, este necesară o creștere semnificativă a PIB-ului potențial, mai ales prin accesarea în proporții considerabil mai mari a fondurilor europene nerambursabile. Cu alte cuvinte, datele pe care le oferă economia reală sunt esențiale pentru aprecierea corectă a valabilității estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză. Diminuarea influenței factorilor negativi și promovarea în sfera decizională a celor pozitivi ar fi de natură a transforma optimismul în certitudini, în date și fapte pe care cu toții le vom putea aprecia drept progrese reale.



