Potrivit analizelor efectuate de Primăria Capitalei, împreună cu specialiști din Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene (IPTANA), se propune reluarea proiectului „București, port la Dunăre" deoarece studiile efectuate în ultimul timp au demonstrat că realizarea unui asemenea obiectiv va permite diversificarea căilor de transport între Capitală și principalele artere fluviale și maritime, facilitarea transporturilor intermodale, irigarea unei vaste zone din sudul țării, accelerarea proceselor de urbanizare și dezvoltare rurală. În privința transporturilor, reluarea lucrărilor pe șantier ar permite și refacerea rețelei feroviare, respectiv a legăturii cu Podul Prieteniei (Giurgiu - Ruse).
Din păcate, lucrările - care ajunseseră, în 1990, la 70% din volumul total - s-au degradat la sub 50 de procente. Calculele arată că finalizarea proiectului impune investiții de 1,3 miliarde de euro. Soluțiile preconizate pentru asigurarea acestei sume vizează implicarea tuturor județelor interesate, alocări de la bugetul de stat, dar și accesarea de fonduri europene nerambursabile. Implicarea Uniunii Europene în acest proiect este anticipată de programele de dezvoltare durabilă a întregii regiuni dunărene, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, obiectiv strategic aprobat încă din anul 2013 de autoritățile de la Bruxelles.
