Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a demarat, la 17 noiembrie a.c., lucrările de construcție a Centrului de Excelență în Energetică Stelian Gal din Sibiu, cu o investiție de circa 5 milioane de lei, din fonduri proprii, proiectul fiind cuprins în Planul de Investiții al Companiei. Centrul de Excelență în Energetică va fi primul de acest tip din România, în care se vor putea realiza pregătiri practice în ceea ce privește lucrul sub tensiune.
Centrul va fi construit lângă stația de 400 kV Sibiu Sud, pe terenul rămas liber în urma retehnologizării stației. În prima etapă va fi construit Centrul de Cercetare și Dezvoltare Tehnologii de Lucru sub Tensiune și Intervenție Rapidă în Sistemul Energetic Național, care va cuprinde un poligon de antrenament și testare în domeniul lucrului sub tensiune. Termenul de realizare a acestei etape este de 24 de luni. În cea de-a doua etapă, vor fi amenajate laboratoare și săli de curs, termenul fiind de 18 luni.
„Specialiștii energeticieni sunt cea mai de preț resursă în Transelectrica. Ei sunt cei care nu-și permit să greșească, cei care prin expertiza, profesionalismul și grija lor mențin zi de zi în siguranță funcționarea sistemului energetic românesc. În aceeași măsură în care Transelectrica este în permanență preocupată de accelerarea investițiilor, de modernizarea rețelei de transport al energiei electrice, Compania are datoria să asigure formarea și perfecționarea continuă a specialiștilor energeticieni. Transelectrica are astăzi un fond extraordinar de specialiști, însă, din păcate, cea mai mare parte a lor se află în a doua parte a activității, de aceea eu cred că este imperios necesar acest transfer de cunoștințe și de experiență și expertiză, pentru a pregăti și perfecționa generațiile următoare de specialiști. Din perspectiva mea, nu poți să construiești viitorul fără să dai o recunoaștere trecutului. Suntem mândri să construim acest Centru de Excelență aici, la Sibiu, în memoria unuia dintre cei mai valoroși energeticieni pe care Sistemul Electroenergetic Național i-a avut: Stelian Gal, unul dintre pionierii lucrului sub tensiune", a declarat Corina Popescu, directorul general executiv al Transelectrica.
În cadrul festivităților organizate cu prilejul demarării lucrărilor, a fost dezvelită placa inaugurală a lucrărilor de construcție și a fost pusă piatra de temelie, fiind îngropată o capsulă care conține un mesaj de inaugurare a construcției, un ziar local din data de 17 noiembrie 2017 și câteva monede. De asemenea, în curtea viitorului Centru de Excelență a fost plantat un stejar.
„Centrul de Excelență în Energetică Stelian Gal Sibiu a fost inițiat în 2008 de un grup de energeticieni sibieni, conduși de regretatul dr. ing. Stelian Gal, fost director general al Transelectrica. Scopul principal al proiectului este realizarea unui transfer de cunoștințe și experiență între generațiile de energeticieni, printr-o pregătire profesională, o perfecționare și o specializare continue ale specialiștilor din domeniu, acesta fiind în continuare o preocupare importantă a Transelectrica", se menționează într-un comunicat al companiei.
Tehnologiile lucrului sub tensiune (LST) permit intervenția asupra elementelor, liniilor și stațiilor electrice în vederea reparațiilor sau modernizărilor, fără a scoate de sub tensiune instalația respectivă. LST aduce importante avantaje atât pentru administratorul rețelei electrice, care își reduce costurile, cât și pentru consumator, care beneficiază de un serviciu fără întreruperi.
Lucrul sub tensiune a fost aplicat în premieră în România la 25 septembrie 1979, la stâlpul 198 al LEA 400 kV Sibiu Sud - Țânțăreni de către o echipă de energeticieni sibieni.
Potrivit Transelectrica, prin realizarea Centrului de Excelență de la Sibiu, menit să pregătească și să perfecționeze specialiștii energeticieni, se urmărește creșterea gradului de siguranță în exploatare, mărirea duratei de viață a echipamentelor, reducerea timpilor de nealimentare a consumatorilor, îmbunătățirea activității serviciilor suport.
*
Stelian Alexandru Gal a fost director general al CNTEE Transelectrica SA în perioada 2005 - 2009 și 2010 - 2011, iar în perioada 1998 - 2000 și 2002 - 2005 a fost directorul Sucursalei de Transport Sibiu. În timpul mandatului său de director general, în 2006, Transelectrica a fost prima companie cu capital majoritar de stat listată la Bursa de Valori București. Stelian Alexandru Gal a fost autorul a peste 40 de lucrări științifice, a numeroase cărți în domeniul electroenergetic și a două brevete de invenție: „Protecție de rezervă independentă" și „Protecție de distanță digitală". Stelian Gal a deținut importante poziții în cadrul a numeroase organisme naționale și internaționale. A încetat din viață în ianuarie 2017.
