English
În perioada actuală, când se conturează bilanțul pe anul 2017 și se depun eforturi pentru stabilirea principalelor ținte economico-sociale pentru 2018, revine tot mai des în dezbaterile publice noțiunea de competitivitate. Nu este cazul să li se spună inginerilor cât de important este acest concept pentru propria activitate, precum și pentru unitățile economico-sociale în care lucrează iar, pe un plan mai larg, pentru economia națională în ansamblu. Ceea ce, însă, nu se poate cuprinde într-o simplă definiție privește modalitățile practice prin care structurile economico-sociale enunțate se pot menține și consolida, pe o piață internă și externă marcată de o concurență tot mai acerbă. În acest context, se iau, desigur, în considerare mai ales factorii clasici de creștere a competitivității, cum sunt resursele de materii prime, tehnologiile utilizate, nivelul tehnic al capacităților de producție, calitatea forței de muncă și a gestiunii întregului complex al firmei, sub imperativele unui management performant.
În toate aceste domenii sunt evidente locul și rolul inginerului indiferent pe ce trepte ierarhice se situează. Cum, însă, orice decizie se fundamentează prin luarea în considerare a contextului, apare deosebit de clar că se cer luate în calcul procesele și fenomenele reale de pe piață, ceea ce presupune și lărgirea ariei de cunoaștere dincolo de obiectul muncii fiecăruia. De fapt, aceasta este tema-cheie a creșterii competitivității, întrucât piața internă și cea externă exercită o influență decisivă asupra obiectivelor pe care și le propune fiecare firmă sau orice altă entitate angrenată în schimbul de activități. Așa ajungem la necesitatea de a se asigura o poziție cât mai bună pe piață prin apelul la mediul în care își desfășoară activitatea, în primul rând la calitatea instituțiilor, la stabilitatea macroeconomică, la performanța în materie de inovare. Sunt factori determinați de politicile publice, însă concluziile care se desprind din orientările generale ale factorilor decidenți la nivel național au o importanță primordială pentru ceea ce se hotărăște și se aplică la nivelul fiecărei entități din categoria celor menționate. Sigur, au importanța lor cadrul instituțional, calitatea infrastructurii, modul în care se asigură, la nivel național, sănătatea publică și se promovează învățământul adaptat cerințelor pieței, însă, până la urmă, tot la bază se creează premisele creșterii competitivității.
Întrucât competitivitatea reprezintă și o măsură a performanței, analizele la obiect implică, fără excepție, recursul la comparații și clasamente. Comparațiile se fac pornindu-se, firește, de la stările de fapt la nivelul subramurilor și ramurilor, dar și cu stadiile atinse la nivel național. Actualele manifestări prin care se stabilesc topurile pe domenii de activitate sunt un bun prilej pentru aprofundarea analizelor la care ne-am referit. Totodată, acestea oferă clasamente edificatoare în funcție de care pot fi mai bine concepute planurile de afaceri, proiectele investiționale, politicile de marketing, respectiv tot ceea ce contribuie la menținerea pe piață pe o perioadă cât mai îndelungată.
În pofida diversității situațiilor, a specificului fiecărui tip de activitate, nu este dificil de identificat elementul-cheie, și anume nivelul productivității muncii. Cum se știe, în acest indicator se concentrează aproape tot ceea ce înseamnă activitate tehnică, economică și socială. Este suficient să se măsoare productivitatea muncii la toate nivelurile, în firme, în unități administrativ-teritoriale, în ramuri de activitate și pe întreaga economie pentru a se determina cu precizie potențialul de competitivitate și ierarhizarea acestuia pe scala amintită. În acest fel, sunt create condițiile pentru punerea accentului pe avantajele competitive, ceea ce reprezintă, așa cum o dovedesc topurile actuale, adevărata cheie a succesului.
