Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Propunere de priorități pentru Președinția României a Consiliului UE Susținerea antreprenoriatului și competitivității firmelor românești, în special a IMM-urilor

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a propus ca între prioritățile viitoarei Președinții a Consiliului UE pe care țara noastră o va deține în primul semestru al anului 2019 să fie inclusă susținerea antreprenoriatului și competitivității IMM-urilor. Propunerea a fost făcută cu prilejul reuniunilor Grupului de lucru COMPETITIVITATE, care își desfășoară activitatea în cadrul Forumului de consultare publică, comunicare și dezbateri, înființat de Ministerul Afacerilor Externe pentru importantul eveniment din prima jumătate a anului viitor.

Astfel, CNIPMMR susține necesitatea trecerii de la etapa „Gândiți mai întâi la scară mică" („Think Small First") la „Acționați mai întâi la scară mică" („Act small first"), ca „politică matură, proactivă și perenă, care să fortifice Europa în fața provocărilor actuale" și solicită autorităților valorificarea propunerilor sale.

Ca obiective specifice, se propun, între altele:

▪ Adoptarea noului „Small Business Act" (SBA) pentru Europa într-o formă juridică obligatorie (cod de conduită, acord interinstituțional, decizie a Consiliului, formă care urmează a fi definită, dar care să angajeze Parlamentul European, Comisia și Consiliul), care să includă, pe lângă principiile inițiale, și principiul „Acționați mai întâi la scară mică" („Act small first") și principiul de salvgardare (un act legislativ nu poate fi adoptat dacă acesta este contrar dezvoltării IMM-urilor și dacă riscă să le frâneze competitivitatea);

▪ O foaie de parcurs precisă, cuprinzând priorități de acțiune, măsuri concrete, termene de punere în aplicare, mijloace de realizare și, după caz, resurse de finanțare pentru implementarea SBA, cu garantarea că toate măsurile propuse sunt puse în aplicare, că vor fi monitorizate și evaluate;

▪ Desemnarea unui comisar european responsabil pentru aplicarea noului Small Business Act pentru Europa; 

▪ Constituirea unui comitet de gestionare: „Comitetul european al SBA", care să cuprindă, pe lângă reprezentanții statelor membre, delegați ai organizațiilor europene reprezentative implicate și ai partenerilor sociali;

▪ Instituirea titlului Capitala Europeană a Antreprenoriatului, pentru câte un oraș din țările Europei occidentale și unul din țările central și est-europene, similar cu programul „Capitala Europeană a Culturii".

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.