România a înregistrat o creștere de 23,3% în domeniul construcțiilor, în iunie 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea este cea mai mare dintre procentajele țărilor Uniunii Europene, potrivit Biroului de statistică al UE - Eurostat. În domeniul construcțiilor, producția ajustată sezonier a rămas neschimbată în mai față de iunie 2019 în zona euro, dar a scăzut cu 0,3% în țările membre ale UE. În iunie 2019, față de aceeași perioadă a anului trecut, lucrările de construcții au crescut cu 1% în zona euro și cu 0,6% în UE28.
În zona euro, în iunie 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut, construcția clădirilor a crescut cu 1,5% și cea civilă cu 0,8%. În țările membre ale UE, construcțiile civile au crescut cu 1,4%, iar construcțiile de clădiri au înregistrat un avans de 0,5%, în iunie 2019, față aceeași lună a anului trecut.
Cele mai mari creșteri ale producției în construcții au fost observate în România (+ 23,3%), Ungaria (+20,2%) și Slovenia (+5,5%). Scăderile au fost înregistrate în Slovacia (-2,1%), Regatul Unit (-2,0%), Suedia (-0,9%) și Belgia (-0,3%).