Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Salonul Cercetării și Inovării UGAL INVENT, ediția a treia – 2017

S-a încheiat cea de-a treia ediție a Salonului Inovarii și Cercetării UGAL INVENT 2017, organizat sub patronajul Ministerului Cercetării și Inovării de Universitatea Dunărea de Jos din Galați, în parteneriat cu Academia de Științe Tehnice din România (ASTR), Universitatea Tehnică a Moldovei, Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), Institutul Național de Inventică Iași, Forumul Inventatorilor Români, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), cu sprijinul Primăriei Municipiului Galați.

UGAL INVENT a reunit anul acesta 140 de brevete, propuneri de brevte, proiecte și cercetări realizate de 21 de institute de cercetare, universități, societăți comerciale, întreprinderi, asociații, organizații de stat și private, cărora li se adaugă un număr de șapte inventatori, veniți pe cont propriu.

Universitatea Dunărea de Jos din Galați a participat cu 33 de lucrări și proiecte, alături de invitați de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași - cu 12, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare (INMA București) - cu 9, Universitatea Politehnica Timișoara - cu 8, Universitatea Tehnică a Moldovei - cu 4, Forumul Inventatorilor Români - cu 2, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București - cu câte o înregistrare.

Vizitatorii Salonului au avut ocazia să vadă rezultatele cercetării echipelor de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare (IMNR) București, de la Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, de la Institutul Național de Cercetări Aerospațiale Elie Carafoli - INCAS București, de la Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare din Republica Moldova și de la INCDS Marin Drăcea București.

Lucrările prezentate au fost analizate de o echipă de specialiști condusă de prof. univ. dr. ing. Emil Ceangă, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, și au fost recompensate cu premii și medalii.

ASTR a fost implicată în realizarea evenimentului și prin intermediul membrilor asociați, prof. dr. ing. Cătălin Fetecău - președintele Salonului UGAL INVENT 2017 și prof. dr. ing. Șerban Alexandru - membru al Comitetului de organizare.

Marele premiu UGAL INVENT 2017 a fost obținut de colectivul C. Dumitrescu (România), I. Bostan, V. Bostan, V. Dulgheru, M. Vaculenco, I. Bodnariuc, N. Trifan, O. Ciobanu, R. Ciobanu, M. Guțu, V. Odainâi, V. Gladîș, G. Porcescu de la Universitatea Tehnică a Moldovei, pentru invenția Turbină eoliană cu ax orizontal.

Au fost acordate premii pentru cel mai tânăr și cel mai vârstnic inventator.

Următoarea ediție a Salonului UGAL INVENT va avea loc în 2019.

Fotografii

FotografieFotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.