Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Strategia pentru dezvoltare durabilă - de la viziunea oficială la spiritul analitic al specialiștilor

Multe dintre articolele publicate în Univers ingineresc au un ecou semnificativ în rândurile cititorilor noștri. Nu este vorba numai despre numeroase aprecieri pozitive, ci și despre luări de poziție care vizează însăși esența subiectelor abordate. În această categorie se înscriu observațiile și propunerile care privesc dezvoltarea durabilă, căreia - cum se știe - îi este consacrată o recentă Strategie oficială, prezentată în publicația noastră. În acest sens, consemnăm punctele de vedere exprimate de Victor Emil Lucian într-un amplu text adresat redacției.

Diagnoze și soluții

Autorul analizei consemnează unele elemente definitorii ale actualei stări de fapt:

▪ Cheltuieli pentru protecția mediului: 10,3 miliarde lei în 2017, 1,2% din PIB (sursa INS);

▪ Reciclarea deșeurilor în proporție de 7% la finele lui 2018;

▪ Cheltuieli cu transportul deșeurilor de miliarde de lei; se transportă deșeuri pe sute de km cu mijloace auto poluante, care aglomerează traficul;

▪ Foarte puține stații de ardere a deșeurilor; neglijarea acestei surse de producere a energiei termice pentru încălzire și apă caldă. Sunt doar câteva inițiative particulare, individuale, insuficient susținute de autoritățile locale.

Pornindu-se de la asemenea date și fapte, în textul pe care-l prezentăm se propun orientări care vizează în primul rând înlăturarea unor erori evidente, în opinia sa. Astfel, autorul propune: 

▪ Să nu mai producem plastic care otrăvește mediul și ființele vii;

▪ Să nu mai folosim insecticide, pesticide, detergenți, îngrășăminte chimice. Sunt înlocuitori naturali biodegradabili care nu poluează mediul;

▪ Deșeurile să le procesăm local, producând energie și materii prime pentru diverse industrii. Să nu le mai aruncăm indiferenți, neglijenți, iresponsabili;

▪ Să nu mai folosim lemnul pentru încălzire, ci resurse energetice regenerabile;

▪ Să folosim resurse regenerabile pentru deplasare, produs energie;

▪ Să nu mai poluăm mediul.

Cea mai mare parte a analizei pe care o supunem atenției cititorilor este consacrată unor aspecte concrete, care vizează atât identificarea domeniilor asupra cărora autorul propune să se acționeze, cât și soluțiile care se impun. Autorul consideră că nu se poate „împăca" dezvoltarea economică durabilă cu bunăstarea socială și protecția mediului, atât timp cât criteriile pe baza cărora se elaborează legislația și se stabilesc măsurile practice nu sunt cele profesionale. În acest sens, prima observație se referă la necesitatea imperioasă de a se asigura stabilitatea economico-socială prin raportarea la ideea potrivit căreia „Cine are aur face regula". După un scurt istoric al evoluțiilor rezervei de aur a României, autorul remarcă:

▪ Înainte de 1944, rezerva a fost mai mare decât cea de după această perioadă;

▪ Rezerva crescătoare este determinată de stabilitate și creștere economică și socială;

▪ S-a dovedit, între timp, de mai multe ori, că România are capacitatea de a reface multe dintre situațiile negative de genul celor evocate.

Viziunea strategică, între obiectivitate și subiectivism

Experiența istorică națională și internațională demonstrează că dezvoltarea durabilă nu este posibilă fără acțiuni, bine concepute și aplicate, îndreptate spre diminuarea continuă, sistematică a factorilor favorizanți ai unei dezvoltări economice și sociale negative. În acest sens, autorul situează pe prim-plan necesitatea combaterii sărăciei pe toate planurile. Potrivit datelor INS, consemnează că aproape un sfert din populația României suferă de „deprimare materială severă". Oare cei care au salarii și pensii de mii de euro, stabilite fără respectarea criteriilor elementare de echitate și justiție socială, sunt interesați în îmbunătățirea situației celor mulți și discriminați? Când bogăția națională este repartizată discriminatoriu populației, sunt puține șanse pentru îndeplinirea obiectivelor care vizează incluziunea socială. Discrepanța dintre salariile celor privilegiați și salariul minim este uriașă. Grav este că coeficientul GINI - cel care măsoară inegalitățile sociale - este în creștere!

Autorul analizei consideră că avem un potențial autohton care poate asigura mult peste necesarul de consum intern. În timp ce un producător mic sau mijlociu este amendat de autorități pentru contravenții minore, marilor magazine li se tolerează tot felul de ilegalități. Avem nevoie de spirit critic, civic, pentru ca produsele noastre sănătoase să se vândă, astfel încât populația să nu consume chimicale, toxine, sintetice fără gust, fără vitamine. Lucrul câmpului nu depinde de cadastru; dublarea ponderii în PIB a agriculturii - pe deplin posibilă - dovedește că nici producția realizată nu este valorificată la adevărata ei dimensiune cantitativă și calitativă.

Dimensiunile bunăstării, de la posibil la real

În continuarea analizei sale, autorul remarcă, între altele:

▪ Cu acest ritm alert, intensiv de muncă la care sunt supuși numeroși concetățeni;

▪ Cu acest ritm stresant impus în special de reglementări administrative;

▪ Cu acest fel și nivel de educație care se face haotic;

▪ Cu această concepție dominantă de viață;

▪ Cu o folosire a resurselor energetice poluante prin exploatarea insuficientă a resurselor regenerabile curate;

▪ Cu interese diferite, multe reprobabile

Este explicabil de ce criteriul principal de decizie vizează banii, profitul, conexate invidiei și egoismului.

Cât timp nu se schimbă concepția, atitudinea și comportamentul din sferele sănătății, educației, administrației, politicului, sunt puține șanse să se atingă obiectivele Strategiei dezvoltării durabile.

Potrivit autorului analizei, eforturile se cer îndreptate spre o serie de obiective concrete, care pot și trebuie să determine o autentică dezvoltare durabilă a României.

În acest sens, apreciază că avem resurse de apă naturale care nu sunt valorificate așa cum este posibil și necesar. Apa curată de izvor curge nevalorificată la vale și din neglijența, nepăsarea, indolența, lipsa legislației, a deficitului de acțiune a autorităților, ceea ce permite ca aceasta să se transforme într-o apă poluată imposibil de folosit. Apele minerale sunt lăsate, parte din ele, să curgă tot nevalorificate. Avem de-a face cu o bogăție națională față de care statul, proprietarul resursei, are marea responsabilitate economică, financiară și socială.

În ultimă instanță, resursele de apă devin, în mare măsură, de nefolosit din cauza oamenilor, care, din motivele enunțate, afectează grav mediul nostru înconjurător, căile de progres.

În ceea ce privește energia curată, la prețuri accesibile, autorul analizei consemnează: nu putem atinge acest deziderat atât timp cât există o altă strategie, cea energetică, prin care se stipulează ca, până în 2030, să se adopte un mix energetic care prevede folosirea combustibililor fosili în proporție de peste 50% din totalul combustibililor și nu se insistă suficient pe folosirea resurselor regenerabile nepoluante la maximum tehnic posibil. Totodată, nu putem avea energie la prețuri accesibile atât timp cât:

▪ ANRE este sensibilă la propunerile companiilor care distribuie energia electrică la populație, acceptă toate propunerile acestora și nu are în vedere strategia elaborată;

▪ Companiile de distribuție sunt altele decât cele naționale, sunt private, străine, cu alte legi și interese, nu respectă legile țării;

▪ Companiile de distribuție nu acționează în interesul consumatorului. Ele urmăresc maximizarea profitului propriu pe care îl exportă;

▪ Contractele sunt de subjugare a consumatorului. Mai întâi, timpul de la emiterea cererii de racordare la execuția branșării este de minimum un an. Apoi, contractul prevede numai obligații pentru consumator și drepturi pentru companie. Facturile sunt încărcate cu taxe, impozite etc., astfel încât consumatorul plătește 160%, sau mai mult, din ceea ce consumă.

Atât timp cât din datele furnizate de Strategie rezultă că folosirea resurselor clasice este la un nivel ridicat, nivel care produce un volum foarte mare de gaze cu efect de seră, iar „mix-ul energetic echilibrat" stabilit de Strategia energetică este deficitar din multe puncte de vedere, se impun măsuri alternative care să diminueze efectul factorilor negativi menționați.

Atât timp cât din datele furnizate de Strategie rezultă că s-au atins țintele angajate, dar nu și folosirea capacităților de care dispune țara, rezultă că avem de-a face cu o evaluare insuficient fundamentată. De asemenea, nu este încă reglementată plata energiei produse din surse individuale și introduse în sistemul centralizat.

În concluzie, după ce se referă și la alte capitole ale Strategiei dezvoltării durabile, cum sunt cele care vizează transporturile sau reabilitarea termică a clădirilor, autorul consideră că, printr-o analiză exclusiv științifică este posibil să se conceapă și să se aplice soluții viabile, eficiente din toate punctele de vedere, economic, ecologic și social.

*

*    *

Am consemnat acest punct de vedere, consecvenți modului în care AGIR, redacția Univers ingineresc, abordează teme fundamentale ale vieții economico-sociale, aplicând regulile pluralismului de opinie, supuse, însă, aprecierii cititorilor noștri. Vom consemna în continuare reacții la articolele publicate, solicitând imperativ celor care doresc să ne scrie să respecte datele realității, exigențele lingvistice ale unei comunicări publice utile, astfel încât să contribuim nu numai la clarificarea temelor în discuție, ci și la promovarea unui dialog bazat pe cunoaștere, logică, limbaj adecvat cerințelor unei dezbateri științifice.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.