Miercuri, 19 noiembrie a.c., Aula „Regele Mihai I" a Universității din Craiova a găzduit ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. as. dr. ing. EUR ING DHC Mihai Mihăiță, președintele Asociației Generale a Inginerilor din România, președinte de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România. Această manifestare s-a adăugat numeroaselor mărturii ale modului în care comunitatea universitaro-academică prețuiește contribuțiile de seamă la dezvoltarea științei, tehnicii și culturii în rândul cărora se înscrie opera celui omagiat. Așa cum am mai informat în publicația noastră, președintelui AGIR, președinte de onoare al ASTR, i-au fost acordate, în ultimii ani, înalte distincții care consacră o activitate remarcabilă în sfera științei și tehnicii, în viața publică. Așa cum au apreciat toți cei prezenți la festivitatea din Craiova, a fost o veritabilă sărbătoare a spiritului, un moment emoționant în cronica prestigioasei instituții de învățământ superior. În paginile de față, prezentăm câteva momente din desfășurarea acestei manifestări.

LAUDATIO
În deschiderea ceremoniei, prof. univ. dr. ing. habil. Ilie DUMITRU, decanul Facultății de Mecanică a Universității din Craiova, a dat citire tradiționalului LAUDATIO la acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa:
Distins auditoriu,
PROPOSITIO
Suntem deosebit de onorați ca astăzi, aici, în Aula „Mihai I al României" a Universității din Craiova să avem un oaspete de mare anvergură științifică și didactică, tehnică și managerială, pe Excelența Sa, domnul MIHAI MIHĂIȚĂ, a cărui carieră profesională îndelungată a fost marcată de responsabilitate și performanță.
Decernarea titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA și primirea Domniei Sale în rândul membrilor de onoare ai
corpului academic al Facultății de Mecanică din cadrul Universității din Craiova reprezintă, de altfel, o apreciere a valorii operei realizate, o recunoaștere a prestigiului și faimei incontestabile, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
Pentru noi, comunitatea universitară a celei mai mari instituții de învățământ superior din regiunea Sud-Vest Oltenia, acest eveniment la care asistăm astăzi este un prilej de mare sărbătoare și bucurie, iar intrarea Domniei Voastre în galeria de aur a instituției noastre, prin acordarea titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA, conferă anvergură și împlinire spirituală instituțională.

CURRICULUM
Domnul prof. univ. as. dr. EUR ING D.H.C. MIHAI MIHĂIȚĂ, președintele de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România și președintele Asociației Generale a Inginerilor din România, s-a născut în Oltenia, la 14 septembrie 1930, în comuna Voloiac, județul Mehedinți.
În 1950 a absolvit Liceul Teoretic „Mihai Viteazul" din București, iar în 1955 absolvă „Institutul de Căi Ferate", București, Facultatea Exploatare Feroviară.
În 1955 și-a început cariera profesională ca inginer proiectant în laboratoarele de proiectare și activități feroviare operaționale, ocupând pe rând diferite funcții, precum: șef de complexe feroviare, director, ministru adjunct la Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, ministru adjunct la Ministerul Căilor Ferate, director general al Regionalei Căi Ferate București, director al Centrului de Calcul Electronic al Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, reprezentant al României în organisme internaționale de specialitate în domeniul transporturilor și altele.
În contextul dezvoltării profesionale s-a implicat în proiectarea și integrarea a patru sisteme informatice feroviare internaționale, a realizat peste 120 de proiecte și studii în domeniul feroviar, iar privitor la informatica în transporturi a coordonat primul sistem informatic în timp real din România, prin care se viza conducerea și monitorizarea activității vagoanelor de marfă pe rețeaua C.F.R.
A fost implicat, de asemenea, atât în proiecte internaționale profesional-științifice de profil: AAL-Ambient Assisted Living-ProMe PROfessional InterGenerational Cooperation & Mentoring, Paris Lodon University of Salzburg, Austria, 6 proiecte în cadrul Programului Leonardo Da Vinci și FP 6, cât și în peste 20 de proiecte finanțate de organisme coordonatoare ale activității de cercetare din țară (programele MENER, CERES, RELANSIN, CALIST, CEEX, INVENT etc.), respectiv proiecte instituționale tip cercetare colectivă (E-SUPORT, POSDRU-INSTRA, PN II SAFENET etc.).
Domnul prof. univ. as. dr. EUR ING D.H.C. MIHAI MIHĂIȚĂ și-a început activitatea didactică în calitate de profesor asociat la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Transporturi (acum 45 de ani), acordându-i-se de altfel și titlul de profesor onorific la cea de-a doua politehnică a țării, Universitatea Politehnica din Timișoara (în 1998). Generații de studenți și specialiști au beneficiat de calitățile profesionale și pedagogice ale distinsului dascăl, în formarea inginerească de calitate.
Domnia Sa este inițiator și membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR, 2013), membru fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOȘR, 2007), membru fondator (2000) al Fundației Premiul Român pentru Calitate „J. M. Juran" și președinte (2004 - 2012), președinte al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR, din 1989 până în prezent), vicepreședinte COPISEE (Permanent Conference of Engineers of South-East Europe), membru în Consiliul Director al Asociației de Standardizare din România (ASRO), membru în Consiliul Director al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).
Este coordonator, autor sau coautor a peste 70 de lucrări tehnico-științifice din domeniul transporturilor, în principal cel feroviar, în care se tratează aspecte tehnice, tehnologice, economice, respectiv interdependențe dintre sectoarele de transport și informatică în transporturi.

De asemenea, are peste 400 de lucrări cu caracter de analiză retrospectivă, de istoria tehnicii, orientare, perspectivă și atitudine, precum și comunicări științifice publicate în volum la circa 80 de conferințe interne și internaționale, 10 cărți cu teme tehnice, formare profesională, istorice, prospective și altele. Pentru noi, inginerii, anumite titluri de referință impun a fi prezente în bagajul nostru intelectual: Repere ale ingineriei românești, în limba română și în engleză, Editura AGIR, 2000; Dicționar explicativ pentru științe exacte - transporturi feroviare, Editura AGIR, 2006; Parcul Național al Științei și Tehnicii. Propunere de realizare, Editura AGIR, 2010; Sub cupola Academiei Române. Discursuri de recepție ale inginerilor, Editura AGIR, 2011; Ingineria în fața provocărilor secolului XXI, Editura AGIR, 2011; Tradiție și continuitate. Societatea Politehnică - 130 de ani de la înființare, Editura AGIR, 2011; Un sfert de secol de la (re)nașterea AGIR. Primii pași, Editura AGIR, 2016, Academia de Științe Tehnice din România - Scurtă istorie în date; Editura AGIR, 2017; Istoria tehnicii și industriei românești, Editura Academiei Române, 2020 (coautor) și, nu în ultimul rând, cartea de suflet Destin și Datorie, scrisă în anul 2010.
Este vorba, așadar, despre o personalitate enciclopedică cu o activitate deosebită, de un profesionalism excepțional, dublat de o viziune profundă și vastă, care a căutat ca tot ceea ce a realizat să se încadreze într-un bilanț mereu pozitiv, iar acordarea distincției de Doctor Honoris Causa de către: Academia Tehnică a Moldovei din Chișinău, Universitatea din Petroșani, Academia Forțelor Terestre din Sibiu, respectiv Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați nu face decât să consfințească acest fapt.
Rolul marilor magiștri în căutările cunoașterii este crucial, căci ei revarsă energie, luminând itinerariul profesional, oferind cu generozitate modelul instrumentelor profesionale, capacitatea și soluțiile necesare pentru a depăși orice obstacol care s-ar putea ivi. Un profesor de alura distinsului nostru oaspete nu reprezintă doar sursa de cunoaștere, ci și motivație și inspirație, fiind partenerul de încredere în căutarea cunoașterii, în esență un model și un pedagog desăvârșit.
„Orice inginer adevărat, înainte de a însemna o anumită competență, înseamnă un anumit caracter, înseamnă o conștiință !" este crezul Domniei Sale.

ERGO
Pentru toate cele menționate anterior și luând în considerare faptul că Universitatea din Craiova, prin tradiție și performanță, reprezintă una dintre cele mai importante instituții, ce pregătește ingineri de peste trei sferturi de veac, care, în dezvoltarea lor profesională, trebuie să fie influențați de modelele de viață, de cultură și de prestanță de tipul magistrului nostru MIHAI MIHĂIȚĂ, afirmăm că prin acordarea înaltului titlu de Doctor Honoris Causa, instituția noastră de învățământ superior își declară prețuirea pentru întreaga contribuție a domnului Prof. univ. as. dr. EUR ING D.H.C. MIHAI MIHĂIȚĂ la dezvoltarea învățământului în domeniul ingineresc, precum și la consacrarea și creșterea vizibilității instituției noastre în plan academic național și internațional.
Stimate domnule MIHAI MIHĂIȚĂ, vă mulțumim și vă dorim ani mulți, cu sănătate, bucurii și împliniri!
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT, RODEAT UNIVERSITATEA!
Craiova, 19 noiembrie 2025
Omagiul Sucursalei AGIR Dolj
Cu prilejul conferirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, Sucursala AGIR Dolj a acordat președintelui Asociației Generale a Inginerilor din România, Mihai Mihăiță, o plachetă omagială „în semn de apreciere pentru implicarea în activitatea Comunității Inginerilor din România".

Comunicarea „Radu Voinea, Omul și Opera", susținută de președintele AGIR la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa
După prezentarea unor date biografice semnificative care au conturat procesul de formare a reputatului savant Radu Voinea, născut pe meleagurile oltenești, eminent elev al Liceului Frații Buzești, absolvent cu merite deosebite ale Institutului Politehnic din București, comunicarea s-a concentrat asupra unor elemente definitorii ale contribuțiilor sale la consolidarea școlii matematice românești, cu o largă deschidere spre alte domenii esențiale ale științei și tehnicii. În acest context, s-au relevat următoarele:
„Acad. Radu Voinea a elaborat o teorie originală a complexelor de șase drepte, izvorâtă din necesitatea de a extinde ecuațiile de echilibru clasice pentru structurile complexe studiate în Statica Construcțiilor. De asemenea, a rafinat Principiul lucrului mecanic virtual, arătând că acesta este suficient doar pentru sistemele necritice și oferind o definiție analitică riguroasă a noțiunii de sistem critic. O altă inovație a constat în formularea mai corectă a mișcării relative a rigidului, introducând noțiunea de accelerație unghiulară complementară, analoagă cu accelerația Coriolis.
Contribuția sa definitorie la Teoria Mecanismelor este Metoda Ciclurilor Independente, dezvoltată în colaborare cu Profesorul Mihai Atanasiu. Această metodă, cunoscută în literatura internațională ca «Metoda Voinea-Atanasiu», a permis o abordare analitică foarte generală a cinematicii mecanismelor prin utilizarea teoriei grafurilor și prin analogia cinematico-statică. Astfel, problemele complexe de cinematică (viteze și accelerații) erau transformate în probleme de statică (echilibrul unui sistem de rigide acționat de forțe fictive), permițând aplicarea arsenalului vast de metode din statica construcțiilor.
Importanța lucrărilor sale a depășit sfera academică. Prin contractele de cercetare cu institute naționale (Institutul Național pentru Creație Științifică și Tehnologică - INCREST, Institutul de Cercetare și Proiectare Tehnologică în Transporturi - ICPTT, Întreprinderea de Aparate și Utilaje pentru Cercetare - IAUC), a aplicat mecanica avansată la proiecte precum modelarea mișcării platformelor de simulare de zbor sau studiul comportamentului căii ferate pe podurile dunărene de la Cernavodă.

De asemenea, a optimizat suspensiile autovehiculelor Dacia, folosind transformări conforme în planul complex pentru a asigura confortul dorit pasagerilor."
Totodată, în comunicare s-au menționat momente de seamă din activitatea pedagogică a acad. Radu Voinea, a implicării sale civice în susținerea comunității inginerești din țara noastră, în promovarea științelor tehnice în pofida vicisitudinilor unei perioade relativ îndelungate din istoria României. S-a pus accentul pe integritatea academică a celui care a devenit lider al ASTR, demersurile sale purtând pecetea filosofiei muncii și misiunii inginerului în societatea românească postdecembristă. În același timp, au fost scoase în evidență caracteristicile omului de spirit care a considerat „umorul ca terapie și adevăr". Redăm partea finală a comunicării:
„Academicianul Radu Voinea a fost o minte luminată din rândul inginerilor constructori. Activitatea sa de conducător de doctorat a creat o școală de mecanică recunoscută, iar recunoașterea postumă include purtarea numelui său de către Școala Doctorală a Facultății de Mecanică din Craiova.
Legătura sa cu învățământul tehnic a continuat și după pensionare, participând la teze de doctorat și manifestările științifice ale Universității Tehnice de Construcții București, care i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. A fost, de asemenea, profesor la Universitatea Maritimă din Constanța.
Prin acțiunile sale de la conducerea Academiei și ASTR, Radu Voinea a poziționat știința tehnică românească pe scena europeană, subliniind importanța alinierii nivelului cultural și educațional al României la standardele Uniunii Europene.
La un moment dat, a spus: Am citit într-o carte că, oricât de necredincios ar fi cineva, trebuie să recunoască un adevăr biblic: judecata de apoi. Pare paradoxal, nu? Și totuși este un adevăr. Probabil că ea nu va avea loc așa cum este zugrăvită pe pereții exteriori ai Mănăstirii Voroneț, dar în mod sigur sub forma judecății pe care generațiile viitoare o vor face generației noastre, după ce vor da de-o parte toate fleacurile cu care ne pierdem timpul astăzi. Vor vorbi tot așa de frumos despre noi, așa cum vorbim noi astăzi despre întemeietorii și membrii Societății Politehnice? Depinde numai de noi.
În anul 2007 au apărut trei volume autobiografice «Crâmpeie de viață» care cuprind momente importante ale vieții sale. Citez din Prefață:
Voi avea oare fericirea să-mi văd volumul proaspăt ieșit din teascurile tiparului, să-l mângâi și să-l ofer prietenilor mei cu o dedicație asemănătoare celei pe care poetul Petre Strihan a scris-o pe ultimul său volum de poezii, pe care mi l-a oferit:
Sunt un nefericit de scriitor
Ce scrie greu, ca să-l citești ușor
Și, totuși, fericit că acest volum
Putea să fie și nu fu postum!
Voi avea și eu această fericire? Va avea timpul răbdare și cu mine? Aceasta numai Bunul Dumnezeu o știe!
Radu Voinea a trecut prin viață ca un model de modestie, inteligență, probitate profesională, cultură vastă și căldură sufletească, a cărei amintire înseninează și astăzi sufletele celor care l-au cunoscut ca discipoli sau colaboratori, asociată cu zâmbetul prietenos și cuvântul binevoitor.
A părăsit această lume minunată dar controversată și uneori chiar ingrată cu oameni ca el, în ziua de 11 mai 2010 și a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu, Aleea Academicienilor.
Cunoscându-i preferințele, la scurt timp după plecarea lui dintre noi, în semn de omagiu, Orchestra Inginerilor «Petru Ghenghea» a susținut un concert de muzică pre-clasică la care s-a cântat Bach, Vivaldi și alți preclasici.
Nu pot să închei fără a mai face o scurtă referire la OMUL Radu Voinea, așa cum l-am cunoscut și l-am apreciat în cel mai înalt grad, inclusiv în «lucrul în comun» pentru constituirea și funcționarea ASTR. Avea toate temeiurile să considere - potrivit strămoșilor latini - că «nimic din ceea ce este omenesc nu îi era străin»."
Un prestigios centru al științei și culturii românești
Primele demersuri îndreptate spre înființarea unui institut de învățământ superior în Craiova au fost identificate documentar în secolul al XVIII-lea, însă primul pas esențial a fost înregistrat abia în primii ani postbelici. La 25 aprilie 1947, s-a emis Legea nr. 138 privind fondarea Universității din Craiova, în compunerea căreia s-au aflat Facultatea de Medicină Umană, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Științe Economice, Comerciale și Cooperatiste, Facultatea de Agronomie. Din cauza dificultăților anilor de după război, aplicarea acestei legi a fost limitată, astfel încât a început să funcționeze numai Facultatea de Agronomie. În continuare, la intervale de 1 - 3 ani, au fost înființate Institutul Agronomic (cu două facultăți - Facultatea de Agricultură și Facultatea de Mașini-Agricole), Institutul de Mașini și Aparate Electrice, Grădina Botanică a Institutului Agronomic, Litografia Institutului Agronomic, Institutul Pedagogic (cu următoarele specializări: Filologie, Chimie, Științe Naturale și Agricole, Matematică-Fizică), Facultatea de Istorie-Geografie.

- Universitatea din Craiova, credit foto: ro.wikipedia.org @ Dan Tiganila
În 1965, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniștri, Facultățile de Matematică, Chimie, Filologie, Economie, Electrotehnică, Agronomie, Horticultură s-au unit sub aceeași administrare cunoscută sub numele de Universitatea din Craiova.
În anii care au urmat, istoria acestei instituții de învățământ superior a înregistrat noi dezvoltări prin înființarea Facultății de Medicină (care, ulterior, a funcționat separat ca Universitate de Medicină și Farmacie), Muzeului de Istorie a Medicinei, Facultății de Mecanică, Grădinii Botanice Alpine de la Rânca, în Munții Parâng, Centrului de Calcul, Facultății de Drept „Nicolae Titulescu", a două colegii - la Craiova și Drobeta-Turnu Severin -, Facultății de Teologie, Editurii Universitaria, Facultății de Educație Fizică și Sport, TeleUniversitaria - stație proprie de televiziune.
Cum se poate lesne constata din menționarea etapelor de extindere în perioada care a trecut de la fondare, Universitatea din Craiova a devenit un tot mai puternic centrul de formare a specialiștilor în domenii esențiale ale vieții economico-sociale. Activitatea formativ-educativă a fost însoțită de desfășurarea unor tot mai ample acțiuni din sfera cercetării științifice, multe dintre rezultatele înregistrate de cadrele didactice bucurându-se de o largă recunoaștere și apreciere națională și internațională.
***
Distincția OPERA OMNIA, acordată de ASTR
Distincția acordată anterior de ASTR se adaugă numeroaselor mărturii ale aprecierii de care se bucură în țară și peste hotare prof. Mihai Mihăiță. Opera sa, omagiată de ASTR, cuprinde vaste domenii ale cunoașterii, multe dintre ele consacrate prin publicarea a numeroase volume, primite de cititori, de corpul ingineresc din țara noastră, cu mult interes. Faptele și datele prezentate în paginile de față se constituie în dovezi elocvente ale prețuirii valorii, a responsabilității științifice și civice.
