Sala de festivități a Universității „Dunărea de Jos" din Galați a găzduit, în ziua de 18 septembrie a.c., ceremonia de decernare a înaltului titlu științific de Doctor Honoris Causa prof. univ. as. dr. ing. EUR ING DHC MIHAI MIHĂIȚĂ, președintele Asociației Generale a Inginerilor din România, președinte de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România. În LAUDATIO prezentat cu acest prilej, se arată:

„Comunitatea academică din Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați este deosebit de onorată să aibă un oaspete de mare reputație științifică și didactică, tehnică și managerială, pe Excelența Sa domnul MIHAI MIHĂIȚĂ, a cărui carieră profesională și personală îndelungată a fost mereu sub semnul responsabilității și performanței.
Acordarea titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA și primirea Domniei Sale în rândul membrilor de onoare ai
corpului academic al Universității «Dunărea de Jos» din Galați reprezintă încă o recunoaștere a valorii incontestabile a acestuia, care se bucură de un prestigiu recunoscut și o faimă incontestabilă, atât la nivel național, cât și internațional.
Pentru noi - comunitatea universitară a Universității «Dunărea de Jos» din Galați - acest eveniment la care asistăm este un prilej de mare sărbătoare și bucurie, iar intrarea Domniei Voastre în galeria de aur a instituției noastre, prin acordarea titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA, ne face mai puternici și mai împliniți spiritual.
Domnul prof. univ. as. dr. ing. EUR ING DHC MIHAI MIHĂIȚĂ, președintele Asociației Generale a Inginerilor din România și președintele de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România s-a născut la 14 septembrie 1930, în comuna Voloiac, județul Mehedinți.
În 1950 a absolvit Liceul Teoretic «Mihai Viteazul», București, iar în 1955 a absolvit «Institutul de Căi Ferate», București, Facultatea de Exploatare Feroviară.
În 1955 și-a început cariera profesională ca inginer în atelierele de proiectare și activități feroviare operaționale, ocupând, pe rând, diferite funcții, precum: șef de complexe feroviare, director, ministru adjunct la Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, ministru adjunct la Ministerul Căilor Ferate, director general al Regionalei CF București, director al Centrului de Calcul Electronic al MTTc, reprezentant al României în organisme internaționale de specialitate în domeniul transporturilor și altele.

Domnia sa participat la proiectarea a patru sisteme informatice feroviare internaționale, a fost realizator a peste 120 de proiecte și studii în domeniul feroviar și informatică în transporturi și șef de proiect al primului sistem informatic în timp real din România pentru conducerea și supravegherea activității vagoanelor de marfă pe rețeaua CFR. Iată doar câteva dintre realizările de marcă ale Domniei Sale și în domeniul proiectării.
A participat, de asemenea, la următoarele proiecte internaționale: AAL-Ambient Assisted Living - ProMe PROfessional InterGenerational Cooperation & Mentoring, Paris Lodron University of Salzburg, Austria, 6 proiecte în cadrul Programului Leonardo Da Vinci și FP 6, la peste 20 de proiecte finanțate de organisme coordonatoare ale activității de cercetare din țară (programele MENER, CERES, RELANSIN, CALIST, CEEX, INVENT etc.) cercetare colectivă E-SUPORT, POSDRU-INSTRA, PN II SAFENET.
Domnul prof. univ. as. dr. ing. EUR ING DHC MIHAI MIHĂIȚĂ și-a început activitatea didactică în calitate de profesor asociat la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Transporturi (din 1980), acordându-i-se apoi titlul de profesor onorific al Universității Politehnica din Timișoara (1998). Generații de studenți și specialiști au fost pregătiți de către Domnia Sa și cu siguranță aceștia și-au însușit cunoștințe tehnice de calitate.
Domnia Sa este inițiator și membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR - 2013), membru fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOȘR - 2007), membru fondator (2000) al Fundației Premiul Român pentru Calitate - J. M. Juran - președinte (2004 - 2012), președinte al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR, din 1989), vicepreședinte COPISEE (Permanent Conference of Engineers of South - East Europe), membru în Consiliul Director al Asociației de Standardizare din România (ASRO), membru în Consiliul Director al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).
Este autor, coautor și coordonator a peste 70 de lucrări tehnico-științifice din domeniul transporturilor, în principal cel feroviar, care tratează aspecte tehnice, tehnologice, economice, interdependența dintre sectoarele de transport și informatică în transporturi.

De asemenea, are peste 400 de lucrări cu caracter de analiză retrospectivă, de istoria tehnicii, orientare, perspectivă și atitudine, precum și comunicări științifice publicate în volum la circa 80 de conferințe interne și internaționale, 10 cărți cu teme tehnice, formare profesională, istorice, prospective și altele. Câteva exemple merită să fie amintite: Repere ale ingineriei românești, în limba română și în engleză, Editura AGIR, 2000; Dicționar explicativ pentru științe exacte - transporturi feroviare, Editura AGIR, 2006; Parcul Național al Științei și Tehnicii. Propunere de realizare, Editura AGIR, 2010; Sub cupola Academiei Române. Discursuri de recepție ale inginerilor, Editura AGIR, 2011; Ingineria în fața provocărilor secolului XXI, Editura AGIR, 2011; Tradiție și continuitate. Societatea Politehnica - 130 de ani de la înființare, Editura AGIR, 2011; Un sfert de secol de la (re)nașterea AGIR. Primii pași, Editura AGIR, 2016, Academia de Științe Tehnice din România - Scurtă istorie în date, Editura AGIR, 2017; Istoria tehnicii și industriei românești, Editura Academiei Române, 2020 (coautor) și, nu în ultimul rând, cartea domniei sale de suflet Destin și Datorie, scrisă în anul 2010.
Este vorba, așadar, de o personalitate cu o activitate deosebită, de un profesionalism excepțional, dublat de o viziune profundă și vastă, ce a căutat ca în tot ceea ce a făcut să se încadreze într-un bilanț mereu pozitiv.
Pentru toate cele menționate anterior și luând în considerare faptul că Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați reprezintă una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din Zona de Sud-Est a României ce pregătește specialiști, care, în dezvoltarea lor profesională, sunt sau pot fi influențați și de modelul de viață, de cultură și prestanță al domnului MIHAI MIHĂIȚĂ, afirmăm că prin acordarea înaltului titlu de Doctor Honoris Causa, Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați își declară prețuirea pentru întreaga contribuție a domnului prof. univ. as. dr. ing. EUR ING DHC MIHAI MIHĂIȚĂ la dezvoltarea învățământului în domeniul ingineresc, precum și la creșterea vizibilității instituției noastre în plan academic național și internațional.
Stimate domnule MIHAI MIHĂIȚĂ, vă mulțumim și vă dorim ani mulți, cu sănătate, bucurii și împliniri!
Vivat, Crescat, Floreat!"
*
Prof. univ. as. dr. ing. EUR ING DHC Mihai Mihăiță a prezentat o comunicare despre viața și opera marelui constructor și savant Anghel Saligny.
*

La aceeași festivitate, acad. Ion Bostan, membru al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, președintele Asociației Inginerilor din Republica Moldova, a înmânat președintelui AGIR, președinte al ASTR, Mihai Mihăiță, un cald mesaj de felicitare cu prilejul împlinirii vârstei de 95 de ani. Mesajul subliniază contribuția de seamă a sărbătoritului la inițierea și dezvoltarea relațiilor frățești de colaborare dintre inginerii din România și cei din Republica Moldova.
*
Tot la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, cu prilejul desfășurării Conferinței internaționale „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România - 2025", a avut loc, în Sala Multimedia, prezentarea volumului „Introducere în utilizarea inteligenței artificiale în educație. STEAM: predare, învățare și atestare", de Adrian Adăscăliței, publicat recent la Editura Polirom, în colecția „Collegium", cu o prefață de Constantin Cucoș.