Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

UPB și Academia Română au lansat un centru național dedicat mediului de afaceri

Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor (FAIMA) a Universității Politehnica din București (UPB), în parteneriat cu Institutul de Prognoză Economică (IPE) al Academiei Române, a inaugurat Centrul Național de Diplomație Economică, Negociere și Antreprenoriat (CNDENA). „Prin această inițiativă, partenerii își propun să creeze o platformă de cooperare în domeniile comerțului internațional, diplomației economice și mediului de afaceri", precizează UPB, într-un comunicat.

CNDENA va veni în sprijinul antreprenorilor, mediului de afaceri și exportatorilor prin proiecte, aplicații, studii de cercetare aplicate și platforme de comunicare care să îi ajute pe aceștia să își extindă activitățile pe piețele competitive globale. De asemenea, centrul va ajuta mediul de afaceri atât prin programe de formare dedicate resurselor umane, cât și prin dezvoltarea de proiecte cu aplicabilitate și impact pozitiv în societate. Proiectul face parte dintr-un set mai amplu de inițiative al UPB prin care este urmărită dezvoltarea mediului antreprenorial și de afaceri din România, ca soluție pentru dezvoltarea economică pe termen lung. „La fel de important ca faptul că vrem să implicăm centrul în dezvoltarea de proiecte și în facilitarea interacțiunilor din mediul de afaceri este faptul că dorim să construim o platformă de reprezentare. Credem că putem oferi mediului de afaceri un nucleu prin care să dezvoltăm, să propunem și să implementăm politici care să faciliteze dezvoltarea economiei de piață și a mediului antreprenorial național. Zona de reprezentare a antreprenorilor în domeniul dezvoltării de politici nu este suficient de bine dezvoltată în prezent și sunt convins că în acest aspect putem avea un impact deosebit de pozitiv și vizibil", a declarat Mihnea Costoiu, rectorul UPB.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.