Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Vizionar Ing - rezervor de idei, inspirație și reflecție despre inginerie și stiinta

După cum se știe, la 19 februarie 2014, la inițiativa președintelui Asociației Generale a Inginerilor din România, dr. ing. EurIng DHC Mihai Mihăiță, la sediul central al AGIR din Calea Victoriei nr. 118, s-a decis, prin votul unanim al celor prezenți, înființarea unui cerc ingineresc de reflecție și dezbatere numit Vizionar Ing.

Vizionar Ing înseamnă exprimarea directă a reflecțiilor unui grup al corpului ingineresc care are în vedere abordarea unor teme apreciate ca fiind de importanță deosebită din domeniul ingineresc și din domeniul societal, în ansamblul lor, cu dorința de a le dezbate în vederea generării de viziune și soluții pentru România de astăzi și, în special, de mâine.

Pluralismul de idei și viziuni, ce-și trag esența din experiența și preocupările diverse ale membrilor Cercului, stă la baza unor linii directoare de analiză a celor mai provocatoare teme ce vizează activitatea inginerească din România. Membrii Cercului sau invitații doresc să-și asume previzionarea unei societăți bazate pe cunoaștere, cu conectare la toate aspectele tehnologice, sociale și existențiale. Totodată, Cercul dorește ca dezbaterile preconizate să poată genera, susține și aprofunda teme cu caracter de noutate care pot influența tendințele și energiile educaționale, sociale și naționale pentru progresul societății românești în ansamblul ei.

Vizionar Ing reprezintă un imperativ adresat largului corp ingineresc din România privind abordarea directă și tranșantă a celor mai provocatoare teme din spectrul larg al viziunii științifice aflate sub pavilionul societății civile și profesionale, căci, așa cum se știe, inginerii transpun în viața cotidiană, prin strădanie și prin înțelegere, ceea ce constituie sensul vieții pe Pământ, așa cum Dumnezeu a creat-o.

Încă de la înființare, s-au stabilit principalele direcții de acțiune ale Cercului, respectiv:

▪ Temele generale care se vor aborda în cadrul întâlnirilor Cercului;

▪ Atragerea de noi membri;

▪ Diseminarea informațiilor în media.

Au fost aleși în unanimitate președintele și secretarul Cercului, în persoana dr. ing. Laurențiu Pavelescu și, respectiv, dr. ing. Nicolae Sdrula. S-a stabilit sediul principal al Cercului în clădirea AGIR din Calea Victoriei nr. 118, iar cel secundar în str. Vasile Lascăr nr. 5 - 7, etaj 4, birou 418 (sediul SC Capital Vision SRL).

Ședințele ordinare ale Cercului se desfășoară în prima joi a fiecărei luni, la sediul AGIR din Bd. Dacia nr. 26 (lângă ASE).

Principalele subiecte dezbătute până în prezent s-au referit la:

▪ Problema educației în inginerie;

▪ Evoluția profesiei de inginer;

▪ Poziția inginerului în societate;

▪ Învățământul ingineresc în România și în lume - probleme și soluții;

▪ Filozofia științei și a ingineriei;

▪ Statutul actualizat al inginerului;

▪ Strategia de reindustrializare a României;

▪ Necesitatea inovării în inginerie (modelul japonez);

▪ Problema standardizării și a normării;

▪ Impactul organizațiilor profesionale în activitatea universitară tehnică;

▪ Multidisciplinaritatea și pluridisciplinaritatea domeniilor implicate de activitățile de inginerie;

▪ Meritocrația și parcursul tinerilor ingineri în societate.

După cum se poate observa, cercul de reflecție Vizionar Ing abordează teme extrem de diverse și cu un înalt nivel de complexitate și de impact socio-profesional. Majoritatea temelor au un standard ridicat de actualitate în societatea de astăzi, cu atât mai mult în anul 2017, an ce marchează 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Ne propunem ca anul acesta, simțind și trăind deja o maturitate naturală care se arată la trei ani de la înființarea Cercului, să transcriem toate notele, observațiile și procesele verbale de ședintă într-o serie de articole ce vor fi diseminate în principala publicație a AGIR - Univers ingineresc.

Chestiunea va avea un caracter repetitiv, probabil lunar, și va aduce la cunoștința corpului ingineresc din România pricipalele teme de dezbatere din cadrul Vizionar Ing așa încât toți colegii noștri, la nivel național, să poată susține, contribui și propune teme noi care vor îmbogăți aura intelectuală a Cercului.

Calitatea de membru se poate dobândi printr-o cerere adresată secretarului Cercului, singura condiționalitate fiind aceea de a fi membru al AGIR.

Dorim să ne extindem atât din punctul de vedere al numărului de membri, al initiațivelor și temelor dezbătute, cât și al prezenței sporite în mediile de presă.

 De asemenea, ne propunem să asigurăm și participarea unor invitați de marcă, din afara Cercului, la unele dezbateri de interes general.

În final, vă putem asigura de faptul că Vizionar Ing își va continua menirea, anume aceea de a se constitui într-un rezervor de idei și inspirație, respectiv de dezbatere și reflecție în vederea promovării unei viziuni permanent îmbunătățite pentru inginerie și știință, în general, și pentru România, în particular.      

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.